Linkuri accesibilitate

„Toate aceste înfrângeri au avut poate cel mai rău efect dintre toate: demobilizarea” (Ioana Ene/ziare.com)


Ziare româneşti

Revista presei româneşti.

Sunt doi ani de la consumarea tragediei din Clubul Colectiv. Catastrofalul incendiu a lăsat urme adânci, dar se pare că nu și în conștiința guvernanților, rezultă din articolul Ioanei Ene-Dogioiu publicat pe site-ul ziare.com. „Nici moartea, nici suferința atroce, fizică și psihică nu sunt reversibile. Singurul lucru posibil, chiar obligatoriu, scrie Ioana Ene, ar fi fost să tragem în mod serios acele învăţăminte care să facă de nerepetat așa ceva. Din păcate, mă tem că nimic nu s-a schimbat în bine. În rău, însa, mă tem că da”. Deficitul de cadre medicale e și mai mare. Numărul de paturi pentru „marii arși” a fost suplimentat cu... unul. Secția de arși de la Spitalul de Urgență Floreasca nu este nici acum funcțională. Ambulanțele sunt la fel de puține, infecțiile intra spitalicești - tot acolo, iar „cluburile închise rapid acum doi ani au început să fie redeschise”, tot fără să îndeplinească normele de siguranță. Legislația, în schimb, creează ieșiri de urgență pentru oficialii care ar putea fi condamnați pentru neglijență sau abuz în serviciu. „Toate aceste înfrângeri, dublate de expandarea sălbatică a mașinăriei de propagandă antijustiție, scrie Ioana Ene, au avut poate cel mai rău efect dintre toate: demobilizarea. Sentimentul că, orice am face, până la urmă tot vor găsi o cale să răzbească peste capul nostru este letal pentru o societate care trebuie să se apere cu toată forța ei pentru a nu fi din nou aruncată în afara lumii civilizate”.

Editorialul ziarului Cotidianul, semnat de Simona Popescu, pune toată vina pentru cum merg lucrurile pe umerii președintelui (care prea asistă impasibil) și ai opoziției parlamentare. Ar fi, în fapt, două partide de opoziție, unul „istoric” (Partidul Național Liberal), și altul „isteric” (Uniunea Salvați România, care tocmai își contestă propriile alegeri). Respectiv, „ghiveciul de penelişti şi tocăniţa de fripturişti”.

Și Cristian Preda, invitat ale site-ului ziare.com, îl critică pe Klaus Iohannis. Șeful statului nu-și asumă gesturi care să interpreteze echivocul grav din Constituția României. Cel fel de regim are țara? Parlamentar? Prezidențial? Semi-prezidențial? Chestiunea a revenit în actualitate după ce o parlamentară a social-democraților a dovedit că habar n-are de această problemă constituțională. Întrebată ce formă de guvernământ are România, a răspuns: „forma de guvernământ (...) a Partidului Social Democrat". „Cei săraci cu duhul rostesc adevăruri simple”, în timp ce, adaugă Cristian Preda, președintele Iohannis rămâne „spectator”.

Pe site-ul Contributors.ro Gabriel Liiceanu atrage atenția că au trecut total neobservate trei texte publicate recent în revista 22 de cercetătorul Madălin Hodor, de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Ele ar răspunde în sfârșit documentat la întrebările obsedante: Ce s-a întâmplat cu adevărat în România în cele zece zile de la sfârșitul lui decembrie 1989?. „Cine a tras în noi 16-22? Cine a tras în noi după 22? Cine au fost teroriștii? Ce a fost povestea cu turiștii sovietici apăruți, chipurile, cu zecile de mii la sfârșitul lui decembrie 1989 și rămași vreme de vreun an pe meleagurile noastre?” Acum ar fi clar: oamenii Securității conduse de Iulian Vlad, generalul decedat în urmă cu o lună. Unii dintre ei au format până mai ieri cadrele intelligence-ului din România, iar acum își dau cu părerea la televizor, arată Gabriel Liiceanu.

XS
SM
MD
LG