Linkuri accesibilitate

„În România, legile se dau mai ales cu dedicație” (Răzvan Orășanu / România liberă)


Teoretic legea trebuie să fie un instrument care să opereze în interes general. În România însă, arată Răzvan Orășanu în România liberă, legile se dau mai ales cu dedicație. El lege cinci exemple recente. În plin scandal de doctorat plagiat, pe atunci premierul social-democrat Victor Ponta a semnat în guvern o ordonanță de urgență prin care deținătorul unui titlu doctoral poate renunța la el la cerere. Firește că, pe lângă Ponta s-a mai găsit alți nouă sus-puși care ar fi profitat de lege. Culmea, opt dintre ei fuseseră doctoranzii altul plagiator, generalul Gabriel Oprea, fost ministru al internelor. Baronului local de Giurgiu Nicolae Bădălău i se promisese de la partid (de la PSD, firește) că va fi înscăunat președinte al Curții de Conturi. Numai că legea prevedea să aibă neapărat studii economice, ceea ce nu era cazul, așa că s-a schimbat: acum e nevoie de studii economice, juridice sau inginerești”. Legea de organizare și funcționare a guvernului are un articol care stipulează explicit că nu pot fi membri ai guvernului cei care au o condamnare penală. Liviu Dragnea, președintele PSD, aspira la postul de premier, așa că dintr-o dată Avocatul Poporului a introdus o sesizare la Curtea Constituțională ca să se reformuleze textul. Abuzul în serviciu se pedepsește ba în principiu, ba numai dincolo de un anumit prag asupra căruia se discută de multă vreme. „Dacă și pentru o singură zi se reglementează un prag mai înalt decât prejudiciul din dosarul dlui Dragnea, de pildă, scrie Orășanu, legea penală mai favorabilă îl face scăpat nu doar pe el, ci peste 1.000 de urmăriți în instanță pentru același motiv”. În fine, o cincea lege este cea care le interzicea primarilor să fie și în consiliile de administrație ale primăriilor. Acum au voie. „Nu mai au nevoie de intermediari, ci pot fi membri în CA, reglementatori, aprobă tarife reglementate, dar sunt și gestionarii direcți ai unor companii, fără să preocupe pe cineva evidentul conflict de interese ”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG