Linkuri accesibilitate

Președintele Dodon își angajează țara pe un drum periculos (Răzvan Voncu / Adevărul)


Traian Băsescu are intenția de a candida la alegerile parlamentare și chiar la viitoarele prezidențiale din R.Moldova (Evenimentul zilei)

„Dacă n-ar fi existat provocarea lui Rogozin, care s-a plimbat în zadar în jurul unor state în care nu are voie să intre, n-am fi aflat niciodată că Igor Dodon va participa la instalarea lui Rouhani ca preşedinte al Iranului, pentru un al doilea mandat”, scrie Răzvan Voncu pe blogurile Adevărul. Analistul spune că președintele moldovean își angajează țara pe un drum periculos. Pe de o parte, Chișinăul nu are cum să profite în vreun fel de pe urma apropierii de Teheran. Pe de altă parte, Iranul n-a devenit un stat cu adevărat frecventabil, în ciuda faptului că cinci state puternice au încheiat un acord de securitate cu el în schimbul ridicării parțiale a sancțiunilor. Rămâne la vedere alianța Iranului cu Hezbollah (mişcare aflată pe lista organizaţiilor teroriste). „Regimul ayatollahilor doreşte să rupă în două Orientul Mijlociu, eliminând din joc statele arabe sunnite, înconjurând frontierele Israelului şi obţinând ieşire la Mediterana. Ceea ce ar da peste cap ordinea regională şi chiar mondială. În plus, mai scrie Răzvan Voncu, (...) Iranul foloseşte banii deblocaţi prin Acordul nuclear cu cele 6 puteri pentru a dezvolta capacităţi ofensive care depăşesc cu mult necesităţile sale de apărare şi dezechilibrează balanţa strategică în Orientul Mijlociu. Planurile sale de distrugere a Israelului nici măcar nu sunt ascunse, ci au devenit o certitudine”. În consecință, comentatorul crede că Parlamentul de la Chişinău ar trebui să-l „ia la întrebări” pe Igor Dodon pentru deplasarea la Teheran, întrucât Republica Moldova a dat, prin Acordul de asociere la UE, asigurări că se îndreaptă către valorile democratice occidentale.

Evenimentul zilei consemnează sub formă de știre informația că fostul președinte român Traian Băsescu are în vedere o implicare serioasă în politica la vârf a Republicii Moldova după ce i se va rezolva problema cetățeniei. Intenția de a candida la legislative și poate chiar la viitoarele prezidențiale a fost confirmată public de președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, care a răspuns unei întrebări formulate de jurnaliștii acestui cotidian.

Ca invitat al site-ului ziare.com, Cristian Preda comentează ideea lansată recent de Partidul Național Liberal de a forma un guvern din umbră. Observă din start că în situația României formula nu se prea potrivește. Ea merge în state unde scena politică e dominată de două partide mari, dintre care unul se află la putere iar celălalt în opoziție. Or, în România, opoziția e astăzi fragmentată. Doar dacă ar forma un bloc ar fi util să propună așa ceva. Nu se întrevede perspectiva, iar dacă s-ar întâmpla, o vreme formațiunile politice din opoziție s-ar bate pentru întâietatea pe viitoarele inițiative. Guvernul din umbră anunțat de liderul liberal Ludovic Orban mai are și alte cusururi: nu se știe exact din cine e format, sau, dacă se știu niște nume, nu sunt neapărat dintre cele de necontestat. Sunt și destul necunoscuți, dar, mai ales, e ciudat că „miniștrii din umbră” nu sunt toți parlamentari, ci jumătate da, jumătate nu. Cristian Preda crede că numai cu parlamentari soluțiile gândite din opoziție pot fi impuse la nivel legislativ, altminteri totul e o simplă manevră de imagine.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG