Linkuri accesibilitate

Disputa privind taxarea sau netaxarea Bisericii Ortodoxe Române (ziare.com)


Campania antiamericană din România (România liberă)

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:02 0:00
Link direct

Două articole din presa de azi se ocupă de disputa privind taxarea sau netaxarea Bisericii Ortodoxe Române, după ce consilierul primului ministru, Eugen Teodorovici, a pledat într-o emisiune de televiziune pentru impozitarea așezămintelor bisericești, eventual în schimbul retrocedării vechilor proprietăți. A plătit cu funcția această declarație, iar premierul Mihai Tudose și chiar președintele Klaus Iohannis au declarat prompt că nu se va schimba nimic în lege. În clipa de față, Biserica nu plătește impozite statului, preoții nu sunt obligați să taie chitanță pentru banii primiți în schimbul serviciului religios, iar asta, arată Iulian Leca de la ziare.com, riscă să „distrugă” Biserica. Mai bine zis imaginea ei, pentru că sunt de notorietate cazuri în care înalți prelați circulă în mașini de lux a căror valoare depășește suma pensiilor încasate de enoriașii lor.

Răzvan Chiruță și-a ales același subiect pentru editorialul din România liberă. Părerea lui e că nu trebuie să se treacă dintr-o extremă în alta. „BOR nu mai poate beneficia de statutul privilegiat pe care îl are în prezent în relație cu instituțiile de control, dar nici nu e cazul ca statul să transforme Patriarhia Română într-o sursă de bani pentru acoperit găurile guvernării, așa cum sugera Orlando Teodorovici”.

Tot în România liberă, Silviu Sergiu demontează resorturile campaniei antiamericane care se duce și în România, prin intermediul unor jurnaliști sau politicieni, în condițiile în care populația are în continuare – potrivit sondajelor – o atitudine masiv proamericană și antirusească. S-a făcut de pildă mult caz de costul achiziției de rachete Patriot, arată jurnalistul, dar nu se spune că, față de cele 3,9 miliarde de dolari, „americanii vor cheltui pentru apărarea României și a vecinilor săi, în fiecare an, cu aproximativ 1 miliard de dolari mai mult decât va plăti, o singură dată, țara noastră pe sistemul de rachete Patriot”. Nu se spune că România „intenționează să cheltuiască 9,3 miliarde de dolari în următorii 10 ani (...) pentru înzestrarea Armatei (...). În același interval, sumele pe care SUA le vor cheltui cu flancul estic se vor ridica la 47 de miliarde de dolari”. Și nici că „cheltuielile militare ale Statelor Unite ale Americii se ridică în 2017 la 604,5 miliarde de dolari (...) Spre comparație, bugetul Chinei se situează la puțin peste 200 miliarde de euro, cel al Rusiei, la circa 60 de miliarde de euro”.

În Adevărul, Dan Ionescu face o analiză aspră, dar nu demolatoare, a Uniunii Salvați România, partidul fondat de Nicușor Dan și care a intrat în Parlament cu un procent apropiat de 10%. Formațiunea nu își găsește formula de coagulare, iar comentatorul spune că e inutil să se mai deplângă absența unei doctrine. Nicăieri în lumea europeană doctrinele nu mai sunt ce au fost, se migrează treptat spre mixuri diverse, de nuanță mai degrabă centristă. Problema USR este, crede Dan Ionescu, neașteptata tensiune ivită între noii politicieni, emanați din societatea civilă, și grupul celor care au participat la guvernarea tehnocrată din mandatul de premier al lui Dacian Cioloș. Și n-ar fi nicio nenorocire dacă la mijloc nu ar fi o felie de electorat care deja se simte dezamăgit.

XS
SM
MD
LG