Linkuri accesibilitate

Eșecul tot mai vizibil al președinției lui Igor Dodon (M.Dorin / Adevărul)


Aspectul paradoxal al tendințelor populiste din politica românească (S.Ioniță / Contributors)

La secțiunea de bloguri a ziarului Adevărul, Lulea Marius Dorin scrie despre eșecul tot mai vizibil al președinției lui Igor Dodon, mai ales după ce a ales o atitudine diametral opusă de cea a guvernului în chestiunea șicanelor făcute de Moscova unor oficiali moldoveni. În interiorul țării, mișcările președintelui sunt imediat blocate de guvern și de Parlament, iar în afară nu a fost invitat de niciun omolog străin, a făcut doar vizite intitulate „private”, dar care ar fi pe bani publici și fără nicio relevanță diplomatică. Prestația actualului președinte îi lasă câmp deschis politicianului Vladimir Plahotniuc. Comentatorul îl consideră abil și inteligent cu această idee a votului uninominal pentru Parlament. Presupunerea lui este că vor intra astfel în Parlament mai mulți unioniști. Alegătorul se mobilizează mai bine atunci cînd votează omul și mai puțin partidul.

După alegerile parlamentare din Olanda, unde nu a câștigat partidul extremist, Sorin Ioniță abordează pe contributors.ro aspectul paradoxal al tendințelor populiste din politica românească. În mod evident România a avut un progres substanțial după aderarea la Uniunea Europeană. E vorba deci mai mult de contaminare: „peisajul politic, social şi în mass media din Uniunea Europeană (...) favorizează populiştii mai mult decât oricând după sfârşitul celui de-al doilea război mondial”, scrie Ioniță. În România, „întoarcerea la retorica xenofobă, protecționistă şi paranoic-conspiraţionistă din ultimii ani ai lui Ceauşescu, motivată de convingeri sincere sau din calcule strategice ale grupurilor politico-economice care vor să se protejeze de competiţie externă sau de anchete penale, duce (doar la) delegitimarea motoarelor progresului nostru către modernitate şi prosperitate”. România nici măcar nu are imigranți, așa că unii politicieni se chinuie să inventeze „străinul rău”, și îl identifică ba cu multinaționalele, ba cu Soros. (Cotidianul publică azi un întreg dosar intitulat „România, profitabilă doar pentru alții”.)

Și Alina Mungiu Pippidi, preluată de Adevărul cu comentariu publicat pe romaniacurata.ro, consideră că România a primit prin aderarea la Uniune un cadou al sorții. În 2007, produsul intern brut era de 43% din media europeană, iar la sfârşitul anului 2015 a ajuns la 57% din media UE, conform Eurostat. 70% din investiţiile publice din România sunt realizate din fonduri europene. „Ca să fiu mai clară (cităm) dacă îi dai unui om needucat cinci mii de euro pe an, numai puţini vor plăti cu banii ăştia un curs să îşi upgradeze educaţia şi consecutiv, serviciul. Omul care stătea prost cu educaţia o să se îmbrace, o să plătească abonamentul la cablu ca să vadă Las Fierbinţi şi meciurile etc. Dar asta nu e vina cui îi dă cinci mii de euro, şi e oricum un câştig că omul e mai spălat, mai bine hrănit, şi aşa mai departe”.

Cristian Câmpeanu semnează o analiză post alegeri olandeze în săptămânalul 22. A câștigat partidul liberal aflat acum la guvernare, dar nu trebuie uitat că și partidul populist de care se temeau toți a obținut mai multe locuri în parlament decât la alegerile precedente. Adevăratul motiv de îngrijorare n-ar însă acesta, ci „prăbușirea catastrofală a stângii tradiționale și efectele pe care le-ar putea avea la alegerile din Franța și, mai ales, din Germania”. Cam peste tot, socialiștii (rezultă din articol) riscă să fie împinși spre extrema stângă, de tip ecologist sau comunist.

XS
SM
MD
LG