Linkuri accesibilitate

Sindromul de panică aproape generalizat (Teodor Tiță/Dilema Veche)


Revista presei românești.

Europa a răsuflat deocamdată ușurată după ce în alegerile parlamentare din Olanda nu a câștigat partidul extremist. Din păcate, nu e singura constatare de făcut, arată Valentin Naumescu în analiza publicată pe Contributors.ro. Liderul partidului liberal câștigător în alegerile olandeze, actualul premier Mark Rutte, a fost nevoit să pună la bătaie pe ultimii metri ai campaniei ”instrumente din arsenalul electoral al dreptei naționaliste” (l-au ajutat și tensiunile diplomatice apărute exact acum între țara sa și Turcia lui Regep Erdogan). Pe de altă parte, arată Valentin Naumescu, scena politică olandeză este acum foarte fragmentată. Viitorul guvern va fi alcătuit dintr-o coaliție de cel puțin patru partide, pentru că, trecând la cifre, liberalii au obținut acum mai puține mandate decât în alegerile anterioare, iar extremiștii, binișor mai multe, ajungând a doua forță politică din Olanda. Intenția analistului este sublinieze cât de fragilă este granița dintre așa-zisul ”populism bun”, practicat de unii dintre politicienii de dreapta europeni, și ”populismul rău”, cel atribuit îndeobște partidelor de nuanță extremist-naționalistă.

În „Dilema Veche”, Teodor Tiță semnează un text pornind de la lectura unei cărți americane, Despre tiranie, a americanului Timothy Snyder – un fel de pamflet la adresa regimului Donald Trump. Ce este însă semnificativ în această broșură și pentru europeni, deci și pentru români, ne spune Teodor Tiță, este sindromul de panică aproape generalizat. Snyder își sfătuiește cititorii să gândească mai mult cu mintea lor, să nu înghită pe nemestecate deciziile guvernanților, să apere instituțiile, să se teamă de partidul unic etc., dar și să rămână ”calmi” până ce ”catastrofa” chiar se va produce.

Nicolae Manolescu comentează în „Adevărul” scrisoarea deschisă publicată nu demult de un grup de peste o sută de academicieni. În acel text, ”se protesta în cea mai clară limbă de lemn ceauşistă contra înstrăinării bunurilor ţării, nu de către guvernele, indiferent de culoare politică, de după 1989, ci de către diverşi investitori străini din companii internaţionale”. Nicolae Manolescu, academician el însuși (dar ne-semnatar al scrisorii), își exprimă stupoarea că printre se găsesc acolo numele unor intelectuali valoroși, inclusiv câțiva scriitori importanți oarecum din generația sa, alături de care a făcut față cu greu ambianței toxice din timpul regimului comunist. Cum pot ei să vădească azi ”înclinații naționaliste”, de vreme ce au semnat acel text publicat exact în perioada manifestațiilor din Piața Victoriei, pe fondul manipulărilor cu Soros finațator al destabilizării României. ”Mă trezesc dimineaţa, scrie președintele Uniunii Scriitorilor din România, întrebându-mă: Eugen Simion, Nicolae Breban, Mircea Martin, Augustin Buzura, ce e cu voi?! Sau cu mine e ceva? Se prea poate: dar, în acest caz, lucrurile stau mult mai rău în România de azi decât îmi închipuiam. (...) Oricât m-aş strădui, nu vă pot fi recunoscător pentru a-mi fi deschis ochii asupra crudei realităţi că nu mai suntem capabili să rezistăm la intoxicări absolut stupide cum am fost înainte de 1989. Că ne-am pierdut imunitatea la toxicitatea ideologicului”.

De citit, din presa culturală a acestei săptămâni, și splendidele scrisori inedite ale lui Nicolae Steinhardt, din 1938, publicate și adnotate în „România literară” de istoricul literar George Ardeleanu. Autorul Jurnalului fericirii lasă la vedere acolo primele semne ale apropierii sale de creștinism.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG