Linkuri accesibilitate

Promo-Lex: agitaţia electorală trebuie să fie în continuare interzisă pe teritoriul secţiilor de votare și spațiul adiacent (Cotidianul.md)


Pretinsa îmbunătățire a relaţiilor moldo-ruse sugerată de preşedintele Dodon (Vasile Vasilică/IPN).

Cotidianul.md publică opinia Asociaţiei Promo-LEX despre anularea interdicţiei de a face campanie electorală în ajunul şi în ziua alegerilor. Promo-LEX sprijină această iniţiativă, dar consideră că agitaţia electorală trebuie să fie în continuare interzisă pe teritoriul secţiilor de votare și spațiul adiacent acestora. „Exclusă din context și implementată în mod separat modificarea poate să nu producă efectul scontat, ci dimpotrivă să denatureze esența procedurilor democratice de vot”, atenționează experţii Asociației. Ei mai precizează că agitația electorală, indiferent de timpul desfășurării acesteia, nu presupune permisiunea de corupere a alegătorilor. „Coruperea alegătorilor urmează să fie sancționată la orice etapă a procesului electoral, indiferent de faptul că este permis sau nu agitație în ziua alegerilor și precedentă acesteia”, subliniază experţii.

Revista presei cu Alla Ceapai
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:55 0:00
Link direct

Anularea „zilei tăcerii” la alegeri legalizează corupția politică la modul practic pentru că exponenții puterii vor merge nestingherit pe străzi și vor oferi cadouri, bani și vor spune că fac agitație electorală. De această părere este membrul Biroului politic permanent al PAS, Sergiu Litvinenco. „Un astfel de proiect ar putea radicaliza societatea prin faptul că în ziua alegerilor vor apărea diferite conflicte”, afirmă Litvinenco citat de agenţia de presă IPN. „Frică mi-e că în acea zi, această permisiune va antagoniza și mai mult societatea. Nu știu ce urmăresc guvernanții noștri, dar chiar să aibă și o inițiativă bună, deja nu mai sunt credibili”, consideră secretarul general al PPDA, Chiril Moțpan. În opinia analistului politic Corneliu Ciurea prin anularea „zilei tăcerii”, legislatorul a vrut să scape de o problemă mai complicată și parțial a rezolvat-o. „Rețelele de socializare schimbă dinamica alegerilor și în aceste condiții s-a rezolvat puțin o problemă”, notează analistul.

Alexandru Vakulovski comentează pe deschide.md retragerea cetăţeniei moldovene fostului preşedinte român Traian Băsescu la cererea lui Igor Dodon. „Desigur că e o acțiune politică, n-are nimic de-a face cu justiția. Dodon a acționat ca tâlharii de pe stradă, i-a luat lui Băsescu ceea ce nu i-a dat. Și în acest joc au intrat și judecătorii, bătându-și joc de banii europeni băgați în reforma justiției moldovenești”. Vakulovski vorbeşte despre o pretinsă cârdăşie a lui Dodon cu judecătorii. „Judecătorii au intrat în hora lui Dodon împotriva lui Băsescu. Desigur că nu doar Dodon îi influențează, el e lăsat să facă acest lucru, pentru că politicienilor din Moldova li-e frică de Băsescu”, concluzionează Alexandru Vakulovski.

Director al agenției de presă IPN, Valeriu Vasilică, vorbeşte într-o analiză despre pretinsa îmbunătățire a relaţiilor moldo-ruse sugerată de preşedintele Dodon după recenta întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin. Rusia a promis eliminarea taxelor vamale pentru o parte din mărfurile moldovenești, un miliard de dolari pentru proiecte de infrastructură și soluționarea problemelor migranților moldoveni. Motivul principal al acestei schimbări de macaz este unul electoral, crede Vasilică. Pulsează îndoială că aceste promisiuni pot deveni o realitate favorabilă şi nu vor rămâne un mit electoral ca și în alte dăți. „Neîncrederea în sinceritatea politicii rusești în raport cu Moldova vine și din experiența generală că Rusia nu este deprinsă să dea, să ofere prea multe fostelor republici sovietice, ci mai degrabă să ia sau să impună. Una din „hârtiile de turnesol” care trebuie luată în calcul când vrem să înțelegem mai multe despre sinceritatea politică a Federației Ruse este poziția acesteia în gestionarea conflictului transnistrean...”, concluzionează Valeriu Vasilică.

La acelaşi subiect, Ziarul de Gardă informează că după o pauză de un an şi jumătate în relațiile moldo-ruse la nivel înalt o delegaţie guvernamentală pleacă la Moscova pentru a relua consultările în cadrul comisiei interministeriale moldo-ruse. „Sper să nu fie un truc electoral. R. Moldova trebuie să aibă relații bune cu toate statele. Şi nu doar în ajunul campaniilor electorale”, afirmă Ion Manole, directorul executiv al Asociaţiei Promo-LEX. În opinia artistului Tudor Botin e curios faptul că vizita guvernamentală are loc după cea a preşedintelui Igor Dodon la Moscova. „Le-au plăcut, probabil, cadourile electorale, pe care i le-a făcut Putin lui Dodon. Nu știu ce va face această delegație la Moscova, dar nu cred că va rezolva ceva pentru Moldova şi pentru moldoveni. Ca şi Dodon, merg, poate se înțeleg cu rușii şi se aleg și ei cu ceva ajutor la alegeri. Să vedem cu ce se întorc”, notează Tudor Botin.

Editorialistul Ziarului de Gardă, Petru Grozavu, revine la chestiunea denumirii limbii în Constituţie şi îi îndeamnă pe deputaţii care nu au susţinut introducerea limbii române să nu-i mai sperie pe moldoveni cu găgăuzii, iar pe găgăuzi cu Limba Română, pentru că găgăuzii demult învaţă Româna în şcoli, de rând cu Istoria Românilor, fac studii în România, fac afaceri cu România, gândesc româneşte şi stau sub acelaşi Tricolor cu noi. La fel şi ruşii. Şi alţi comunitari. „Ştiţi când a dispărut Interfrontul în R Moldova? Când concetăţenii noştri de alte etnii au înţeles că lupta Interfrontului împotriva Limbii Române, Istoriei Românilor, Grafiei Latine, Independentei, Tricolorului este curată speculaţie politică. La ce bun, să călcaţi pe grebla Interfrontului? Chiar credeţi că e bine să fiţi satrapii Limbii Române?”, se întreapă, pe final, Petru Grozavu.

XS
SM
MD
LG