Linkuri accesibilitate

Moldova a devenit un spațiu imprevizibil, fără drepturi, reguli și legi (Vl. Soloviov/Kommersant)


Jurnalistul Vladimir Soloviov a realizat un proiect special amplu pentru publicația rusă Kommersant despre „țara hibridă” Republica Moldova. El încearcă să explice cum a avut loc capturarea statului „fără război și revoluție”: „Operațiunea specială a avut loc public. Într-o formă sau alta, au fost implicate UE, SUA și Rusia.” În opinia autorului, acum, toate instituțiile statului sunt capturate complet, iar Moldova a devenit un spațiu imprevizibil, fără drepturi, reguli și legi. Nu este o dictatură, nu o democrație, și de multe ori se pare că nu este nici stat, subliniază Soloviov.

Revista presei cu Natalia Sergheev
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:54 0:00
Link direct

Agenția de știri IPN publică o analiză semnată de experții instituției, care scriu că pledoaria vicepremierului pentru integrare europeană, Iurie Leancă, în favoarea inserării clauzei integrării europene în Constituția Republicii Moldova, pe fundalul reiterării inițiativelor PDM și aprecierilor EU, se aseamănă, din păcate, cu frecția la piciorul de lemn: „Așa cum s-a menționat, contează nu buchea, ci spiritul, care este unul deprimant.” Este foarte trist să aflăm ce cred cu adevărat demnitarii europeni despre țara noastră, se mai scrie în text, și anume că „Moldova este capturată de interese oligarhice, cu o concentrare a puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane”.

Tot IPN îl citează pe directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vlad Kulminski, care consideră că Partidul Democrat nu are un proiect credibil de dezvoltare pentru țară. El afirmă că acest lucru poate fi dedus din propunerile stranii pe care le lansează în ultima perioadă, inclusiv inițiativa PDM de a modifica Constituția astfel ca judecătorii să fie aleși direct de către popor: „Ideea PDM este de a crea un alt for informațional în cadrul căruia Partidul Democrat va încerca să demonstreze că, de fapt, este un partid care se gândește la nevoile oamenilor.”

Alegerea judecătorilor de către popor nu ar putea soluționa problemele din justiția moldovenească și anume: lipsa de independență a judecătorilor și corupția, consideră președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vlad Gribincea, citat de Radio Chișinău: „Această inițiativă doar va acutiza problemele legate de independența magistraților și corupție, deoarece alegerea judecătorilor se va face în mare parte datorită susținerii partidelor politice și a banilor veniți de la oamenii de afaceri.” În opinia lui Gribincea, problema reală a sistemului judecătoresc din R. Moldova, nu este în lege, ci în modul în care această lege se aplică.

E ceva putred în Danemarca noastră, scrie Oazu Nantoi într-o analiză pentru Cotidianul. N-a reușit spațiul informațional autohton să se potolească în legătură cu extrădarea celor șapte cetățeni turci, cum a venit și timpul pentru George Simion să se trezească expulzat din RM pentru o perioadă de cinci ani, notează autorul: „Cinismul, aroganța și lăcomia celor ajunși prin mijloace banditești la putere au creat în RM o atmosferă sufocantă în urma căreia, timp de circa douăzeci de ani, în societate s-a înrădăcinat un stereotip sinucigaș pentru stat, – trebuie să pleci din RM că să ai o viață mai bună!”

Maxim Mirovici trece în revistă zece motive din care „urăște” Uniunea Sovietică, într-un articol de opinie pentru versiunea de limbă rusă a ziarului Timpul. Printre acestea se numără lipsa de individualitate, demagogia, represiunile și încălcarea drepturilor omului. Mirovici scrie că toate aceste măsuri, în ciuda propagandei, nu au adus la o viață mai prosperă decât în alte părți, iar o parte din banii lor erau dedicați, citez: „aventurilor de război ale puterii neschimbate”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG