Linkuri accesibilitate

Decizia Curții Constituționale prin care s-a evitat blocajul instituțional (Nicolae Negru/Ziarul Național)


Proiectul unionist al lui Traian Băsescu (Petru Bogatu/deschide.md).

O nouă interpretare critică a deciziei de săptămâna trecută a Curţii Constituţionale de a-l suspenda temporar pe preşedintele moldovean Igor Dodon apare pe site-ul ziarului de expresie rusă Moldavskie Vedomosti (vedomosti.md). Autorul comentariului, Serghei Tkaci, tratează evenimentul ca pe o „greşeală” Vlad Plahotniuc. Părerea acestuia e că de fapt liderul PD greşeşte tot mai des, iar asta ar fi „un semn rău.” Atât în Republica Moldova, cât și peste hotare toți înțeleg că membrii Curții Constituționale au îndeplinit porunca puterii, se declară convins autorul de la Moldavskie Vedomosti. În timp ce se ocupă cu imitarea democrației, continua el, puterea și-a pus diagnoza, iar hotărârea CC de suspendare a președintelui poate fi acea ultimă picătură, care va „otrăvi” atitudinea față de regim în interiorul și în afara țări, este de părere Serghei Tkaci.

Nicolae Negru de la Ziarul Național înclină să privească cu ochi buni aceeaşi decizie. Într-un editorial nou apărut sub semnătura sa pe ziarulnational.md, Negru scrie că decizia Curții Constituționale, prin care s-a evitat blocajul instituțional, a făcut ca președintelui Igor Dodon să i se ia arma cea mai de temut, cu care șantaja majoritatea. „Această soluție extraordinară, comentată de unii foarte superficial, este, totuși, o soluție temporară, de unică folosință, căci dacă va fi aplicată de mai multe ori, va compromite, va ucide organismul constituțional și, implicit, pe cel statal”, punctează comentatorul politic. Negru îi sugerează lui Igor Dodon să se oprească aici şi să nu facă următoarea mutare, adică „revoluția”, iar lui Vlad Plahotniuc, editorialistul îi sugerează să nu folosească decizia CC pentru a accede în funcția de premier, pentru că asta ar fi o catastrofă, fructul „reabilitării” sale fiind încă „verde-verde”, conchide Nicolae Negru.

Cristian Cobuz observă într-un articol de opinie de pe cotidianul.ro că Igor Dodon nu a comentat în vreun fel decizia Curţii Constituţionale. Autorul articolului consideră că în spatele deciziei CC ar sta „tandemul Plahotniuc-Dodon”, care „ne-a regizat o suspendare provizorie, astfel încât preşedintele prorus să nu îşi „murdărească” mâinile cu un ministru pro-NATO”, să demonstreze că nu a cedat presiunii guvernului pro-european, de a pune un ministru al Apărării proamerican.

Un alt subiect ce continua să adune ecouri în presă e cel al implicării fostului preşedinte roman, Traian Băsescu, în politica moldoveană. „Fie că va colabora în continuare cu Plahotniuc, fie că într-o bună zi i se va interzice intrarea în Republica Moldova,” afirmă, citat de adevarul.ro, liderul Partidului Antimafie, Sergiu Mocanu. Politicianul care a atras interesul publicaţiei române mai spune că în Republica Moldova „proiectele politice nu pot să nu fie conectate, în cea mai mare parte, la Plahotniuc” și că „majoritatea proiectelor unioniste din Republica Moldova de mulţi ani de zile sunt conectate direct la Plahotniuc. Liderul Partidului Antimafie crede că modul în care a decis fostul preşedinte al României, Traian Băsescu să se implice în politica de la Chişinău ar putea genera mai multe pericole.

Comentatorul politic Petru Bogatu continua, într-un editorial publicat pe deschide.md, să caute argumente în favoarea acestei implicări. Bogatu crede că Băsescu va fi o prezență antrenantă, silind concurenții de toate culorile să se mobilizeze exemplar: filorușii vor face din el o sperietoare, iar pro-europenii îi vor imputa deficitul de realism. Comentatorul politic crede că proiectul unionist al lui Traian Băsescu creează un diferend politic cu trei „linii de bătaie.” Prima linie se va axa, în opinia lui Bogatu, pe rivalitatea lui Băsescu cu Dodon; cea de-a doua linie de luptă vizează partidele proeuropene de la putere și din opoziție, astfel că cele mai deranjate de antrenarea lui Băsescu în bătăliile politice de la Chișinău sunt PAS și PPDA. Totodată, în condițiile în care partidul de guvernământ este decis să joace cartea unionistă, impresia este că PDM cochetează cu electoratul unionist, devenind concurent pentru partidul lui Băsescu. Cea de-a treia linie de bătaie este constituită în spatele lui Băsescu și va fi reprezentată de PL, persoanele și grupurile unioniste minuscule.

Evz.md reproduce interviul acordat pentru Prime TV de Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, care, fiind întrebat care sunt așteptările Bucureștiului de la Chișinău, a declarat că principalul obiectiv este susținerea parcursului european al RM, iar cel de-al doilea vizează obiectivele care sunt destinate cetățenilor – susținerea unor proiecte social-economice. În alt context, Daniel Ioniță a declarat că România a apreciat faptul că Guvernul Filip a asigurat stabilitatea în RM, a pornit o serie întreagă de reforme, iar anul trecut situația politică a cunoscut o evoluție pozitivă. „Evoluțiile sunt, din punctul nostru de vedere, pozitive. Evident că România nu se separă foarte mult de evaluările care există la nivelul statelor europene”, a menționat, între altele, diplomatul român.

Portalul independent.md citează datele unui recent sondaj al CBS-AXA, potrivit căruia circa 45% din populația aptă de muncă din Republica Moldova vrea să plece pentru hotare, în căutare unui trai mai bun. Portalul îl citează pe economistul Veaceslav Ioniță de la IDIS „Viitorul”, care a declarat în context că datele indică că ar fi vorba de al doilea val migraționist. „Cei mai mulți cetățeni vor să plece din Bălți, iar pe al doilea loc este Chișinăul”, a precizat expertul. Dacă până acum oamenii plecau peste hotare din cauza sărăciei totale, acum aceștia, potrivit lui Veaceslav Ioniță, sunt în căutarea unui trai mai bun.

XS
SM
MD
LG