Linkuri accesibilitate

„O țară care nu produce aproape nimic și care își pierde constant oamenii apți de muncă pur și simplu nu are viitor” (Elena Robu/ Unimedia)


„Câtă limbă română mai există în școlile din Ucraina?” (Moldnova.eu)

Mica adunare socialistă din Cahul, Bălţi şi Anenii Noi” este titlul editorialului semnat în Timpul de Pavel Păduraru. El scrie despre protestele care vor avea loc duminică convocate de şeful statului Igor Dodon şi sprijinite de Partidul Socialiștilor. „Marea adunare națională promisă de Dodon nu este altceva decât un strigăt de ajutor al bietului președinte… Este doar o parodie a naivității celor care l-au crezut și de data aceasta”. Va fi o „modestă adunare a cetățenilor” din trei raioane. Localităţile, scrie Păduraru, nu au fost alese la întâmplare. Sunt cele în care socialiştii au susţinători. Igor Dodon demonstrează că „se teme” de Chişinău, unde are prea puţini susţinători. „PD obține tot mai mult control asupra Chișinăului, în timp ce socialiștii speră că acest control li se va încredința lor”, concluzionează Pavel Păduraru.


Noi jocuri cu implicarea Curţii Constituţionale?” este titlul editorialului semnat pe tribuna.md de Dumitru Spătaru. El anticipează decizia Curţii Constituţionale la sesizarea Guvernului şi admite că Înalta Curte va decide că preşedintele şi-a depăşit atribuţiile şi că fără decretul şefului statului, candidatul primului-ministru la şefia Apărării intră în exerciţiul funcţiei. Dumitru Spătaru crede însă că decizia Curţii ar trebui să clarifice dacă se va proceda la fel şi în alte situaţii similare, de exemplu, dacă preşedintele nu va promulga anumite legi nici după revotarea lor de către Parlament sau dacă va respinge de două ori desemnarea candidaturii primului-ministru.

Jurnalistul Victor Nichituș afirmă într-un articol pe blogul său că opoziţia se consumă. El subscrie criticilor formulate de spicherul democrat Andrian Candu la adresa opoziției extraparlamentare care a organizat duminică un protest antiguvernamental. „Opoziția, PAS și PPDA, nu știe ce vrea ... este obsedată de lupte politice”, scrie între altele Nichituș. „Opoziția se consumă pe zi ce trece, iar acest lucru o demonstrează totala ei lipsă de imaginație și de inspirație politică. Acest lucru arată că opoziția extraparlamentară nu are un proiect politic bine definit, deci nu este pregătită să vină la guvernare”, este opinia jurnalistului Victor Nichituș.

Jurnal de Chişinău publică detalii despre cazul directoarei de grădiniţă reţinută pentru luare de mită de ofițerii anticorupție. Aceasta ar fi pretins şi primit 1.800 de lei de la părinţii unui copil pe care l-ar fi înscris la grădiniţă. Ar fi vorba despre şefa Grădiniţei nr. 130 din capitală, care a fost implicată în 2010 în aşa-numitul scandal al cărnii de cal cu care erau hrăniți copiii. În 2011, o altă directoare a aceleiași grădinițe a fost prinsă în flagrant de ofiţerii anticorupţie în timp ce primea 150 de euro de la un părinte pentru a-i primi copilul în instituție.

Tot în Jurnal de Chișinău, Mircea V Ciobanu scrie despre „unioniștii” care „parazitează pe un soi de fals patriotism românesc. ... Acești „unionişti” nu prea îşi doresc unirea, ca să nu dispară necesitatea finanţării lor”. Autorul crede că mişcarea unionistă din Basarabia ar avea mică eficienţă pe motiv că nu au fost suținute proiecte, ci „oameni aleşi pe principiul fidelităţii personale”. „Pulverizarea banilor şi a eforturilor pe tot soiul de acţiuni efemere, fără criterii de evaluare a eficienţei mi se pare o risipă”, scrie Mircea V Ciobanu. „Unirea – oricând se va produce – va fi un început, nu un sfârşit. Beneficiarii ei vor fi toţi, nu numai patrioţii de meserie. Iată de ce trebuie să fim toleranţi (şi) cu cei care simt şi gândesc altfel”, punctează Mircea V Ciobanu.

De ce se dorește depopularea Moldovei” se întreabă jurnalista Elena Robu pe blogul său, preluat de unimedia.info. Ea crede că sunt create intenționat condiții ca oamenii să plece din țară. „Oamenii inteligenți, integri nu mai au loc în administrația acestui stat. Ei pur și simplu sunt izgoniți”, notează Elena Robu, cea care de curând a anunțat că emigrează în Franța. „O țară care nu produce aproape nimic și care își pierde constant oamenii apți de muncă pur și simplu nu are viitor. Oare chiar acest lucru nu este înțeles acolo, la vârful piramidei?”, se întreabă jurnalista.

Câtă limbă română mai există în școlile din Ucraina”, au căutat să afle reporterii protalului moldnova.eu în contexul noii legi a educației prin care în Ucraina ar urma să dispară școlile minorităților naționale. Numărul școlilor românești s-a redus treptat în Ucraina în ultimii ani, iar conform programei școlare, limba ucraineană este aproape la paritate cu limba română, diferența fiind dată de orele de literatură română. Materiile precum geografia sau istoria sunt predate începând din anul 2007 în limba ucraineană – la fel și educația fizică. „La disciplinele unde lipsesc profesori care să cunoască limba română imediat este adus un profesor care predă în limba ucraineană”, se mai spune în articol.

Suspendarea lui Igor Dodon depinde de PDM, iar soarta lui Plahotniuc – de Procuratură”, titrează Deutsche Welle (dw.com) în corespondenţa semnată de Vitalie Călugăreanu. El observă că guvernarea democrată nu se grăbeşte cu suspendarea șefului statului, propusă de liberali, în timp ce experții în drept constituțional susțin că președintele a încălcat Legea Supremă și trebuie nu doar suspendat, ci și urmărit penal pentru încălcarea Constituției, iar analiștii afirmă că între Dodon și Plahotniuc ar exista anumite înțelegeri și că războiul dintre ei este unul mimat. Călugăreanu amintește, în context, despre denunțul penal împotriva liderului PD Vlad Plahotiuc depus la Procuratură de PAS fără a anticipa însă consecinţele acestui demers.

În Republica Moldova, de-a lungul anilor, Moscova a discreditat și înlăturat pe oricine avea capacitatea și voința să încurajeze întoarcerea R. Moldova spre Europa”, scrie comentatorul Petru Bogatu pe deschide.md. „Moscova a urmărit nu doar demonizarea decidenților, ci și a politicienilor din eșalonul secund, cum ar fi Mihai Ghimpu sau Iurie Leancă”, crede editorialistul. Bogatu scrie că opoziția internă, fără a o nominaliza, pare să fie folosită cu brio de ruși pentru a induce haosul. „Nu mă refer la toți adversarii puterii, ci doar la cei care ... se lasă manipulați de agenturile lui Putin”, precizează Bogatu. „Moldova este frontul de operații al războiului secret”, se declară convins Petru Bogatu.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG