Linkuri accesibilitate

Adoptarea votului mixt și numărul redus de protestatari (Nicolae Negru/Ziarul Național)


Visit primului-ministru Mihai Tudose la Chișinău (Răzvan Voncu/adevărul.ro).

Adoptarea de către Parlament a legii privind trecerea la sistemul electoral mixt, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi a Uniunii Europene, ne duce la gândul că ne aşteaptă vremuri deloc bune, scrie Dumitru Spătaru într-un articol publicat de tribuna.md. În opinia lui, există trei scenarii care ar putea urma pentru Republica Moldova. În primul rând, Uniunea Europeană ar putea stopa suportul financiar, iar asta ar însemna, crede autorul, că Moldova va ajunge în pragul falimentului. Un al doilea scenariu descris de Dumitru Spătaru ar putea însemna revizuirea Acordului de Asociere, ceea ce ar lovi dur mai ales în mediul de afaceri. În fine, autorul mai scrie că drept reacție la votarea sistemului mixt, Uniunea Europeană ar putea anula regimul liberalizat de vize pentru cetățenii Republicii Moldova. „Nici nu vreau să mă gândesc ce urmări ar putea fi, căci pentru marea majoritate a cetăţenilor acesta a ajuns să fie cel mai preţios lucru, în condiţiile în care în ţară mor de foame şi nu au nici o perspectivă”, mai adaugă Dumitru Spătaru în articolul de pe tribuna.md.

Pe de altă parte, politologul Dionis Cenușa scrie într-o scurtă analiză publicată de Agenția de presă IPN că „adoptarea votului mixt denotă faptul că instrumentul condiționalităților aplicat de Uniunea Europeană nu mai este atât de înfricoșător pentru guvernarea moldoveană”. Astfel, politologul este de părere că Uniunea Europeană ar trebui să-și resusciteze în mod urgent condiționalitățile, asta pentru a-și întări autoritatea și a nu permite răspândirea sentimentelor de desconsiderație față de UE în Moldova și în regiune.

Sistemul mixt n-ar fi fost votat iar Plahotniuc ar fi fost oprit doar dacă un număr impresionant de cetățeni ar fi ieșit în stradă să protesteze, sugerează Nicolae Negru într-un editorial publicat de ziarulnational.md. O altă idee a comentatorului politic este că cel mai șifonat după adoptarea votului mixt iese președintele Igor Dodon. „Oricât ar mima președintele satisfacție, inițiativa sa de renunțare la sistemul electoral proporțional, inițiativă care dezavantajează mult PSRM-ul, nu are nici o explicație logică”. În fine, Nicolae Negru mai scrie că votarea sistemului mixt este un prim eșec al liderilor din opoziție, care au protestat, iar acum provocarea va fi următoarele alegeri parlamentare.

Despre vizita premierului român la Chișinău scrie Răzvan Voncu, autor al unui blog de pe adevarul.ro. El crede că prim-ministrul Mihai Tudose ar fi trebuit să amintească guvernării de la Chișinău că sprijinul și banii României nu pot fi dați fără condiții, dar nu să vină cu cadouri în Republica Moldova. Autorul este de părere că regimul de la Chișinău doar mimează dorința de integrare europeană. Mai multe proiecte, printre care și gazoductul care leagă cele două maluri ale Prutului, nu va fi gata curând, mai sugerează Răzvan Voncu. De aceea, crede el, „de la bugetul României se vor cheltui zeci şi zeci de milioane de euro pentru „românii de pretutindeni”, cu toate că aceşti români nu se simt, de fapt, români şi nu doresc să revină în Europa”, este una dintre concluziile lui Răzvan Voncu.

După 25 de ani de la conflictul de pe Nistru, Chișinăul și Tiraspolul sunt departe de a rezolva politic problema transnistreană, este de părere redactorul șef al publicației de limbă rusă newsmaker.md, Vladimir Soloviov. Într-un articol publicat pe opendemocracy.net, el scrie că deși retorica liderilor de la Chișinău și Tiraspol este una contradictorie, totuși pot fi identificate segmente pe care cele două maluri colaborează cu mai mult succes. Este vorba de relațiile comerciale, sugerează Soloviov, potrivit căruia Tiraspolul are relații comerciale în strănătate, incluisiv statele UE, prin intermediul Chișinăului. Astfel, mai crede jurnalistul, în multe domenii cele două maluri ale Nistrului au reușit să se adapteze și să colaboreze, iar elitele politice chiar să tragă foloase din situația creată.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG