Linkuri accesibilitate

„Bine aţi venit în democraţia perversă din Republica Moldova!” (Dumitru Spătaru/Tribuna.md)


„Votul mixt înseamnă sfârşitul parlamentarismului şi a democraţiei în Republica Moldova” (Vlad Socor/Jurnal.md).

Votarea sistemului electoral mixt este fireşte cel mai comentat subiect în presă. Dumitru Spătaru scrie pe tribuna.md despre „democraţia perversă” din Republica Moldova, în contextul votării sistemului mixt. „Am văzut cum poate fi „fentat” un verdict cât se poate de clar al Comisiei de la Veneţia şi un avertisment direct al Uniunii Europene. Am văzut dezbateri scopul cărora a fost să creeze ambalajul democratic pentru promovarea unor decizii deja luate. Am văzut proteste organizate „administrativ” şi poliţişti concentraţi într-un număr atât de mare de parcă era vorba de o revoluţie. Am văzut deputaţi care oficial au ridicat mâna pentru a promova „o idee bună pentru popor”, dar în realitate mâna lor era ridicată de „compromatul” care este pe ei, de dosarele ce le-au fost intentate din timp ca nu cumva să o ia razna la un moment dat”. Dumitru Spătaru crede că acesta este doar începutul. „Bine aţi venit în democraţia perversă din Republica Moldova!”.

Votul mixt înseamnă sfârşitul parlamentarismului şi a democraţiei în Republica Moldova”, afirmă analistul politic Vladimir Socor citat de jurnal.md. „Viitorul Parlament va fi un simplu instrument … domnul Plahotniuc şi aliaţii săi din Partidul Socialiştilor pur şi simplu o să picteze cine va fi ales în Parlament”, crede Socor. El anticipează o reacţie dură din partea UE. „… ajutorul financiar european nu va mai fi acordat, sau cel puţin nu în calendarul convenit, dar va fi suspendat, amânat sau redus”, prevesteşte Vladimir Socor.

Democrații testează răbdarea populației și pe cea a instituțiilor europene”, notează politologul Dionis Cenușă într-un comentariu pe Facebook. Analistul afirmă că votând schimbarea sistemului electoral, democrații au ignorat precondițiile politice pentru asistența macro-financiară și că UE ar trebui să penalizeze guvernarea de la Chișinău.

Dacă europenii și americanii vor „reacționa dur”, guvernarea democrată se va vedea silită să strângă cureaua, anticipează analistul Victor Ciobanu citat de newsmaker.md. După părere sa, Moldova s-ar afla acum la o răscruce, fie cetățenii continuă să protesteze împotriva actualei guvernări, fie țara va aluneca spre un regim autoritar.

„Ce se întâmplă dacă UE taie banii pentru Republica Moldova?”, au căuta să afle reporterii de la portalul moldnova.eu. În articol se spune că fondurile externe reprezintă aproximativ 20% din bugetul Republicii Moldova, iar retragerea sprijinului financiar din partea Uniunii Europene ar crește deficitul bugetar cu 50%. „Suspendarea asistenței financiare din partea Uniunii Europene ar putea declanșa un efect de bulgăre de zăpadă pentru ceilalți creditori ai Guvernului Republicii Moldova, ceea ce ar duce la o destabilizare a bugetului”, se mai arată în articol.

Prin sistemului electoral mixt partidele sunt „pe jumătate lichidate”, declară analistul Vlad Țurcanu la Radio Chișinău. „Nu vorbim doar despre o slăbire a partidelor de opoziție, dar și de marginalizarea definitivă a partidelor mici, acestea fiind trimise în eșalonul al treilea al eșichierului politic, fiind condamnate să funcționeze doar în regim extraparlamentar, fără șanse de a ajunge în Parlament”, precizează Vlad Ţurcanu.

Prin votarea sistemului electoral mixt, actuala guvernare a confirmat că nu este pro-europeană și că a deturnat cursul european al țării”, afirmă Dumitru Alaiba directorul de programe din cadrul Centrului de Politici și Reforme, citat de unimedia.info. „Timp de un an și jumătate, prin tot ce au făcut s-a întâmplat o deturnare lentă ca nimeni să nu observe. S-au distrus bunele relații de încredere cu UE. Prin acțiunile lor, au demonstrat că democrația le este străină”, crede Dumitru Alaiba.

Analistul politic Mihai Cernencu notează într-un comentariu pentru oficial.md că sistemul mixt de vot avantajează PSRM, dar pot fi avantajați și cei cu mulți bani. „Cred că vor fi foarte multe persoane independente, care ulterior vor trece la partidul la care foarte mulți în ultimul timp migrează”.

Jurnalista Elena Robu scrie pe blogul său că „avem o mixtură care miroase urât” un sistem mixt care „va menține un stat bazat pe frică și șantaj”. „74 de deputați au trecut peste toate avertismentele, peste toate protestele, peste (ne)consensul larg din societate, peste toate recomandările care au venit din partea UE, au trecut peste cadavre doar ca să își saleveze propriile cadavre”, notează, între altele, jurnalista Elena Robu.

Mădălin Necșuțu scrie în Evenimentul Zileimiza viitoarelor alegeri este ca PD să intre ca prim-solist într-o viitoare alianță proeuropeană, și să nu piardă controlul asupra instituțiilor de drept în special. De aceea PD și-a dorit cu atâta ardoare schimbarea sistemului de vot, explică comentatorul. Cât despre partenerii externi, Necșuțu scrie că „izvorul cu euro va seca. Ulciorul nu va mai merge de multe ori la apă”. Nimeni nu vrea să fie părtaș la acest joc al PD-PSRM de a conduce în acest mod Republica Moldova. „UE nu este chiar atât de disperată să păstreze R. Moldova în sfera sa de influență, iar alternativa rusească nu există”, crede Mădălin Necşuţu.

Pledoarii pentru sistemul mixt publică platforma vox.publika.md. Comentatorul Roman Mihăeș notează că vom avea un sistem „mult mai echilibrat” decât cel proporțional. „Monopolul politic a câtorva grupări a fost spart. Apare o șansa şi pentru partidele mici şi pentru elitele regionale, şi pentru personalități marcante să candideze şi să devină deputați în Parlament”, consideră Roman Mihăeș.

Pe aceeași platformă, Pavel Macovei scrie despre ceea ce numește el „sfârșitul” partidelor de opoziție, care, la părerea sa, nu ar mai avea viitor. Autorul crede că aceste formaţiuni ar fi comis o „greșeala foarte gravă”, ar fi pornit un „război nu contra lui Plahotniuc după cum cantă în stradă”, dar ar fi pornit un „război contra libertății de exprimare, un război împotriva voinței populare!”. Autorul mai notează că noua modalitate de a alege deputații care să reprezinte oamenii ar fi „o revoluție, o schimbare foarte importanta pentru o națiune”.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG