Linkuri accesibilitate

„Capcana sistemului electoral mixt din Republica Moldova” (Igor Munteanu/Făclia de Cluj)


„Plahotniuc expulzează PL de la guvernare prin comasarea unor ministere” (V. Călugăreanu/DW).

„Capcana sistemului electoral mixt din Republica Moldova” este titlul interviului cu analistul Igor Munteanu fost ambasador al Moldovei la Washinghton, publicat de ziarul Făclia de Cluj. „Schimbarea sistemului de vot e total neoportună”, notează Igor Munteanu. După părerea sa, sistemul mixt votat în prima lectură cu voturile democraților, socialiștilor și popular europenilor va crea inegalități politice şi nu va rezolva problemele cu care se confruntă în acest moment procesul politic şi anume finanţarea ilegală, folosirea resurselor administrative, folosirea sacilor de bani pentru a cumpăra candidaţii. „Adoptărea acestui proiect poate conduce la izolarea politică a coaliţiei de guvernare de UE”, mai afirmă susține Igor Munteanu.

Portalul report.md publică o amplă investigaţie în care arată că majoritate din cele 53 de asociaţii obşteşti care au sprijinit ideea sistemului uninominal promovată de democraţi i-ar avea printre fondatori pe fruntaşi ai PD sau persoane apropiate acestora. Bunăoară, Asociaţia Oamenilor de Afaceri a fost fondată chiar de liderul PD, Vlad Plahotniuc. Un alt ONG - Centrul pentru Investigații Juridice și Apărarea Drepturilor Omului – a fost fondat de vicepreşedintele formaţiunii, Sergiu Sârbu, iar soţia acestuia conduce în prezent organizaţia. În investigație apar şi alte nume sonore de democraţi, dar şi de analişti politici despre care se spune că ar fi apropiaţi formaţiunii. Cât despre asociaţiile culturale care apar în lista susţinătorilor votului uninominal, report.md scrie că majoritatea din ele ar fi obţinut sau urmează să obţină în acest an de bani din bugetul de stat, oferiți prin intermediul Ministerului Culturii, condus de democrata Monica Babuc. Mai multe citiţi în investigaţia publicată de report.md.

Comentatorul Igor Volniţchi sugerează că premierul Pavel Filip ar putea demisiona în contextul anunțatei reforme guvernamentale. Într-un editorial pe tribuna.md, Volniţchi scrie că acest scenariu „trebuie luat în calcul”, chiar dacă iniţiatorii reformei nu au spus nimic despre o posibilă demisie a actualului cabinet de miniştri. Volniţchi aduce două argumente în favoarea tezei sale. Primul ar fi că guvernul reorganizat ar urma să fie unul tehnocrat, iar membrii cabinetului nu vor reprezenta partide politice. Pavel Filip este însă prim-vicepreşedinte al PDM. Un al doilea argument invocat de autor este că nu ar trebui trecute cu vederea speculaţiile anterioare precum că Vlad Plahotniuc ar râvni funcția de premier. Doar că şi în acest caz e vorba de un lider de partid. În concluzie, Igor Volniţchi nu exclude că noul guvern va fi tehnocrat, dar va fi condus totuşi de un politician.

Într-un articol separat pe tribuna.md Igor Volniţchi scrie că dacă el ar fi autorul reformei ar fi început-o de la „căpuşele” care „sug” banii statului, fără a genera profit sau beneficii pentru cetăţeni, adică de la acele întreprinderi de stat, care, la prima vedere, nr avea nimic în comun cu administraţia publică centrală, dar care sunt în subordinea ministerelor. „În aceste întreprinderi „s-a „oploşit” o castă întreagă de fecioraşi şi fiiculiţe, nepoţei, cumetri, nănaşi, diferiţi şefuleţi, care ridică salarii mai mari decât conducerea de vârf a ţării”. Aici e „mama corupţiei” din Moldova, mai scrie Volniţchi, care insistă ca aceste întreprinderi să fie privatizate sau lichidate.

Reforma guvernului anunțată de democrați a fost criticată de fostul ministru al finanțelor, Veaceslav Negruță în cadrul unei emisiuni la Unimedia. Negruţă observă, între altele, că reforma apare oarecum pe sub masă, în lipsa unor dezbateri publice. „Noi nu avem răspunsuri de bază, unde vom ajunge după această reformare a Guvernului. Poate o să ajungem de fapt la numirea unui nou prim-ministru și, poate, acestea este unicul scop în lansarea acestei reforme. Că până la urmă nimeni nu îți dă garanții că ministerele vor deveni mai funcționale pentru că vor pierde din cauza volumului de lucru și a controlului asupra situației”, a afirmat Veaceslav Negruță.

Opinii de experți despre reforma executivului publică portalul curentul.md. Vitalie Andrievschi, directorul Institutului Politici Eficiente din Republica Moldova, consideră că reducerea numărului de ministere reprezintă doar începutul procesului de reformare a sistemului de putere și control. Comentatorul susține că majoritatea de guvernare ar trebui păstrată și el exclude mai curând că PL va fi exclus de la guvernare, chiar dacă spune despre liberali că sunt aliați de care „ar trebuie să ne debarasăm”.

Roman Mihăieș, un alt analist citat de curentul.md, crede și el că PL va face parte din coaliția de guvernare după comasarea ministerelor. „Consider importantă prezență PL în Guvernul remaniat, sper să înțeleagă cât de importante sunt reformele promise și că e nevoie de oameni pregătiți și curați în funcții”, a afirmat Mihăieș.

„Plahotniuc expulzează PL de la guvernare prin comasarea unor ministere”, titrează Vitalie Călugăreanu în corespondența sa pentru Deutsche Welle. „Analiștii politici spun că, în rezultatul acestei reforme, PL ar putea rămână fără miniștri în Guvern”, scrie autorul articolului. Este citat şi liderul PL, Mihai ghimpu, care pare să confirme acest lucru. „Având în vedere ceea ce întâmplă (arestarea miniștrilor PL), îmi pare că de la PL nu va mai dori nimeni să ia vreun minister”, a declarat Mihai Ghimpu, citat în articol.

La trei ani de când a fost anexată de Rusia peninsula Crimeea rămâne o destinaţie turistică moartă pentru moldoveni, sugerează un articol publicat de agenţia de presă IPN. Majoritatea agențiile turistice din Moldova nu au bilete de odihnă pentru stațiunile din peninsulă. Puţinele agenţii care au totuşi oferte propun doar cazare, iar turistul trebuie să ajungă la destinație pe cont propriu, doar că transportatorii moldoveni nu operează curse organizate spre Crimeea. Astfel turiștii care vor să ajungă la destinație o pot face doar prin Rusia. „Pe calea aerului, din Moldova cea mai apropiată destinație de Crimeea este orașul Krasnodar, de unde în peninsulă se poate ajunge luând autobuzul, apoi feribotul, și apoi iar autobuzul, pentru care se aplică sistemul de bilet unic. Sau se poate opta pentru încă o călătorie cu avionul”, mai scrie IPN.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG