Linkuri accesibilitate

„Caritate pentru voturi” (sic.md)


PD și „butoiul cu pulbere” (I.Volnițchi/ IPN)

Politicienilor din Moldova nu le e străină filantropia, iar numele lor apar în denumirile fundațiilor de caritate, fie prin soți și rude, fie în colțul unei flori, scrie publicația SIC.md, într-un articol intitulat „Caritate pentru voturi”. Problema cu binefacerea politicienilor moldoveni este că sursele acesteia sunt netransparente, iar efectul e trișarea regulilor electorale, se scrie în material. Citez: „În loc să ajusteze legislația privind fundațiile, politicienii se folosesc de lacunele din lege.”

Deși Partidul Democrat deține toată puterea în stat, situația acestuia nu este deloc de invidiat, din cauza presiunilor bugetare și economice existente în prezent, consideră politologul și jurnalistul Igor Volnițchi, citat de IPN. În opinia sa, pentru a rămâne la putere, PDM nu are alt scenariu decât să repete situația din 2016 pe calea coruperii și cumpărării deputaților. „Dar, având în vedere mișcarea protestatară care există la moment în Republica Moldova, nu cred că este posibilă repetarea acestui scenariu. Mai degrabă, aplicare acestuia poate fi un imbold, care ar putea să explodeze „butoiul cu pulbere”, a spus Igor Volnițchi.

Asemenea chestiuni, cum ar fi boicotarea alegerilor, trebuie discutate de către întreaga opoziție, susţine președinta fracțiunii Partidului Comuniștilor în Parlament, Inna Șupac, citată de Tribuna.md. „Dacă scopul boicotului este ca prezența la vot să fie mică, atunci pragul de participare a fost exclus. Dacă scopul este nerecunoașterea acestora, atunci boicotarea doar de către un partid, în cazul nostru Partidul Comuniștilor, n-are sens. Alegerile nu vor fi declarate ilegale – pur și simplu nișa noastră va fi ocupată de altcineva”, a menționat deputata. Șupac mai spune că deocamdată nu a fost luată o decizie definitivă în ceea ce privește participarea PCRM la următoarele parlamentare.

„Precursorii războiului hibrid: tabere de luptă în fundul curții noastre”, titrează portalul Deschide.md. În analiza publicată de Iulian Chifu, autorul invocă informația din presa europeană de investigație care ar fi dat publicității anchete care vorbesc despre dezvoltarea taberelor de antrenament militar/paramilitar patriotic organizate de către Federația Rusă direct și de alți actori. „Toate taberele dezvoltă și cultivă afinități pro-ruse, ale frăției slave, și învățăminte paramilitare pentru “a pregăti tinerii să fie gata de a efectua serviciul militar”, după cum spun unii.” „În acest context, trebuie redeschis subiectul recrutărilor pentru școlile suvoroviste ale cetățenilor Republicii Moldova din regiunea autonomă Găgăuzia și din regiunea separatistă transnistreană…”

Ultimele inițiative ale Partidului Democrat din Moldova creează impresia falsă că, nefăcând nimic, salariile vor crește cu 20, 50 sau chiar cu 90%, afirmă Veaceslav Negruța, expert Transparency International Moldova, vorbind despre schimbarea sistemului de salarizare în sectorul public. Potrivit expertului citat de agenția de știri IPN, sistemul unic de salarizare este un al doilea pas, primul pas fiind recensământul funcționarilor, care s-a făcut în 2011-2012. Citez: „Acum, etapa a doua și acea muncă titanică desfășurată de funcționarii pe intern și experții pe extern, din păcate, este prezentată ca o inițiativă electorală, politică”, susține Veaceslav Negruța.

Sectorul animalier se confruntă cu probleme ca urmare a reformelor care șchiopătează, a afirmat Viorel Chivriga, în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”. În opinia sa, o problemă mare este concentrarea animalelor în gospodăriile casnice și ponderea redusă a suprafețelor culturilor pentru nutreț în structura culturilor agricole. Citez: „sectorul animalier nu permite livrarea de cantități suficiente pe piața internă, pentru consum și prelucrare industrială, iar acest lucru favorizează intrarea pe piața internă a producției similare din import”, a constatat Chivriga.

XS
SM
MD
LG