Linkuri accesibilitate

„Igor Dodon a luat o bătaie serioasă de la locuitorii Chișinăului” (I.Chifu / deschide.md)


Cel mai mare câștigător al referendumului este PD (N.Negru / Ziarul Național)

Analistul politic Vitali Andrievski se întreabă pe portalul de expresie rusă ava.md unde a dispărut electoratul Zinaidei Greceanîi. Observația este făcută în contextul ratei de participare scăzute la referendumul pentru revocarea primarului Dorin Chirtoacă. Expertul susține că socialiștii au pierdut pentru că locuitorii Chișinăului nu au văzut în rândul PSRM un candidat destoinic, în cazul demiterii lui Chirtoacă. Un alt factor care a condus la eșecul PSRM a fost faptul că referendumul nu a devenit în ultima luna problema prioritară pe agenda politică a PSRM. Însă ultimul cui în sicriul referendumului, în opinia lui Andrievski, a fost bătut odată cu venirea Silviei Radu în Primărie. Ar fi anulat sloganul PSRM „Salvăm Capitala”, crede Andrievski.

Columnistul Iulian Chifu scrie pe deschide.md că Igor Dodon a luat o „bătaie serioasă” de la locuitorii Chișinăului, „bătaie” care poate îl va aduce cu picioarele pe pământ, după visurile sale de mărire și dominație absolută. Rezultatul a fost mai mult decât un duș rece pentru Igor Dodon și PSRM. Pentru Președintele Republicii Moldova, este un semnal de alarmă că, după ce a făcut toate eforturile posibile de vizibilitate, după ce a creat așteptări enorme chiar propriului electorat, a trebuit să recunoască faptul că nu poate livra nimic”, opinează Iulian Chifu, care subliniază că marele câștigător al referendumului a fost Cetățeanul Municipiului Chișinău, care a sesizat jocul politicianist și a văzut că e atras într-o cursă și un joc care nu e al lui.

Comentatorul politic Petru Bogatu întrevede în referendumul de la 19 noiembrie „un fel de reeditare catifelată a operațiunii Iași-Chișinău sub acoperirea votului popular”, numai că luptele s-au dat cu armele războiului hibrid, nu cu cele clasice. Într-un editorial publicat pe acelaşi portal (deschide.md), Bogatu scrie că, după ce a obținut fotoliul prezidențial din RM, Moscova a încercat să cucerească ceea ce nu reușise niciodată de la 1991 încoace: Chișinăul. (…) Strategii ruși au conceput această votare ca o verificare generală a forțelor putiniste, consideră Petru Bogatu. Plebiscitul ratat de PSRM i se arată acestuia ca o „partida filorusă alunecând pe tobogan”. Ofensiva antieuropeană și antiromânească a Moscovei s-ar fi împotmolit la Chișinău, mai scrie el.

Pe site-ul evzmd.md, Mădălin Necșuțu scrie într-un editorial că dacă în cazul lui Dodon punctul culminat al ascensiunii politice l-a reprezentat ajungerea în funcția de președinte, după referendum lucrurile alunecă încet, dar sigur pe partea descendentă. Locomotiva din capul statului dă semne de oboseală vizibilă, sleită de aburii puterii, iar vagoanele trenului pro-estic stau să deraieze de pe șinele euro-asiatice, scrie Necșuțu. El crede că eșecul suferit de socialiști și Dodon în referendum nu este doar un eveniment singular. Ca un barometru, acesta a măsurat presiunea din societatea moldovenească, gata să nu mai înghită poveștile populiste ale lui Dodon, crede Necșuțu.

George Damian observă într-un editorial publicat pe portalul moldnova.eu că toată campania murdară împotriva lui Chirtoacă a scos la iveală până unde pot merge socialiștii în dorința lor de a câștiga tot. Autorul articolului consideră că referendumul a fost un test care arată la ce ar trebui să ne așteptăm în campania pentru alegerile parlamentare din toamna viitoare și că socialiști rămân izolați pe scena politică a RM. Referendumul a mai arătat, spune George Damian, că un lucru va fi clar și la Moscova: ouăle au fost puse în două coșuri sparte: Usatîi și Dodon.

„Steaua care se stinge. Gafând, Maia Sandu pierde sprijinul cetățenilor”, este titlul unui comentariu semnat de Serghei Tkaci pe site-ul ziarului de expresie rusă Moldavskie Vedomosti (vedomosti.md). În opinia autorului, Maia Sandu, ca politician, a trecut de apogeul popularității sale, iar din cauza greșelilor pe care le comite tot mai frecvent, electoratul se dezamăgește. Factorul cel mai important s-ar datora circumstanțelor în care Maia Sandu a intrat în politică, dar și greșelilor comise în campania prezidențială din 2016. Referindu-se la gafele mai recente, autorul comentariului observă că Maia Sandu a preferat să depună denunțul de uzurpare a puterii în stat împotriva lui Vlad Plahotniuc la Chișinău, deși putea face mai eficient acest lucru în România al cărui cetățean este ea și, respectiv, Vlad Plahotniuc. Pentru autorul de la MV, Maia Sandu nu seamănă cu un lider-pragmatic de formație nouă, capabil să scoată țara din mlaștină.

Politologul Dionis Cenușă scrie într-un comentariu publicat pe site-ul agenției IPN (ipn.md) că așteptările față de Parteneriatul Estic trebuie să fie realiste și să reiasă din posibilitățile UE. Consolidarea Parteneriatului Estic este o formă sigură de a europeniza R. Moldova, Ucraina și Georgia și, deocamdată, într-o proporție mai mică Armenia, Belarus și Azerbaidjan. Altceva mai bun decât aceasta UE nu poate propune în viitorul apropiat, mai scrie Cenuşă.

Comentatorul politic Nicolae Negru scrie pe ziarulnational.md că eșecul referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă a fost un duș rece, oferit de chișinăuieni socialiștilor și lui Dodon. Negru crede că eșecul referendumului este pe atât de dezastruos, pe cât de importantă a fost pentru Dodon demiterea actualului primar. Vor avea de suferit şi celelalte partide pro-ruse, PCRM, PN, care s-au alăturat PSRM, dar și asupra PPDA, care, formal, a lăsat alegătorii să decidă dacă merg sau nu la referendum, mai scrie Negru. Din punct de vedere strategic, cel mai mare câștigător al referendumului e PD, este concluzia autorului. Primăria este o mare povară în plus pentru liderul PD, Vlad Plahotniuc, mai crede Negru. Dar şi o şansă, dacă într-adevăr dorește să se „reabiliteze”, să demonstreze că nu este un monstru.

XS
SM
MD
LG