Linkuri accesibilitate

Sistemul mixt favorizează partidele mari și elimină formațiunile mici (I. Chifu /deschide.md)


Datoria externă a R.Moldova crește și a ajuns la 6,6 miliarde de dolari (Mold-street.com).

Despre pericolul ce amenință guvernarea, scrie analistul politic Igor Volnițchi pe portalul tribuna.md. Autorul editorialului sugerează că după reforma Guvernului, care va aduce mai multe beneficii guvernării, atunci ceea ce va urma după va presupune mai multe riscuri. Igor Volnițchi se referă la reforma administraţiei publice locale şi reforma administrativ-teritorială. După părerea lui, impactul acestor reforme va fi unul năucitor pentru populație, „mulţi dintre locuitorii din provincie îşi vor pierde actualele slujbe, iar distanţa pe care vor trebui să o parcurgă oamenii până la diverse instituţii publice ce prestează servicii va creşte considerabil”, scrie analistul. În acest context, Igor Volnițchi amintește despre perioada anilor 1998-2000, când partidele aflate la guvernare atunci, au implementat reformele administraţiei publice locale şi administrativ-teritorială. Impactul a fost atât de mare asupra imaginii formațiunilor, încât n-au mai ajuns în Parlament ulterior. Igor Volnițchi se întreabă dacă și de această dată, opoziția va ști să profite de acest moment și să obțină dividende politice.

Despre schimbarea sistemului electoral scrie analistul Iulian Chifu pe site-ul deschide.md. El susține că nu există sisteme electorale bune sau rele, ceea ce contează este însă voința politică și a societății. După părerea lui, sistemul mixt favorizează partidele mari și elimină formațiunile mici. Acest lucru ar însemna, potrivit lui Iulian Chifu, ca PSRM-ul să fie partidul cel mai avantajat de un eventual sistem mixt sau uninominal, urmat de formațiunea Maiei Sandu, care pe de altă parte ar putea și să piardă dacă nu va fi susținută de celelalte partide mici, explică Iulian Chifu. Totodată, analistul crede că votul uninominal „nu aduce avantaje partidelor puterii, care se zbat împreună pentru un scor cu o singură cifră”.

Comentatorul politic Vlad Țurcanu a explicat pentru Radio Chișinău fuzionarea partidelor unioniste conduse de Anatol Șalaru și Ana Guțu. El crede că această mișcare țintește alegătorii Partidului Liberal pentru alegerile din 2018. „Este firesc în Republica Moldova să există politicieni care să dorească să absoarbă electoratul Partidului Liberal, aflat în declin”, spune Vlad Țurcanu. Totuși, comentatorul este sceptic în privința faptului că cele două formațiuni vor reuși să atragă alegătorii liberali. „Nu știu dacă alegătorii unioniști sunt manevrabili într-o asemenea măsură încât să se transfere într-un mod mecanic dintr-o tabără în alta. Mai ales că oferta este foarte diversă. Există mai multe grupuri de unioniști, care nu neapărat colaborează între ele.” Vlad Țurcanu crede că electoratul unionist constituie în jur de 20-25% din alegători. El mai consideră că cifra ar putea fi peste 30%, doar că după părerea lui politicienii care reprezintă unioniștii nu sunt destul de atractivi și credibili.

Mold-street.com scrie că datoria externă a Republicii Moldova a ajuns la 6,6 miliarde de dolari. Autorii analizei observă că în anul 2016 datoria externă s-a majorat cu peste 200 de milioane de dolari, adică cu aproximativ 3% față de anul 2015, iar principalul creditor este România. Potrivit Mold-street.com, care citează din rapoartele Ministerului Finanțelor, se constată o creștere abruptă a angajamentelor țării și riscuri majore la deservirea acestora, și asta în contextul în care și „datoria publică crește prea rapid”, mai scriu autorii materialului. Potrivit lor, creditarea externă rămâne a fi una dintre cele mai ieftine surse de finanțare a Republicii Moldova, de aceea autoritățile mizează în mare parte pe asistența financiară externă. „În anul 2017, Republica Moldova ar urma să beneficieze de un volum record de asistență externă”, iar autoritățile vor trebui să se împrumute cu 6% mai mult decât au prognozat în 2016, mai scriu autorii Mold-street.com.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG