Linkuri accesibilitate

Cazul Fredolin Lecari în presa germană și în Moldova (Der Spiegel/Mold-street.md)


La alegerile anticipate în Bălţi şi Chişinău, partidul dominant al puterii are şanse mici de victorie (newsmaker.md).

La alegerile anticipate în Bălţi şi Chişinău, partidul dominant al puterii are şanse mici de victorie, scrie newsmaker.md. Experţii consultaţi de publicaţie cred că atât decizia lui Renato Usatâi de a demisiona din funcţia de edil de la Bălţi, cât şi cea de demisie a lui Dorin Chirtoacă i-a prins pe nepregătite pe democraţi. Silvia Radu nu a reuşit, în timpul în care se află în funcţie, să convingă locuitorii capitalei că este cea mai bună pretendentă la funcţia de primar. Democraţii nu sunt avantajaţi de scrutinele anticipate ce se prefigurează, este concluzia articolului.

Revista presei cu Liliana Barbăroșie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:04 0:00
Link direct


La acelaşi subiect, dw.ro scrie că Dorin Chirtoacă și Renato Usatîi îl blochează pe Plahotniuc cu alegeri anticipate. Cei doi primari încearcă să blocheze preluarea controlului asupra celor două orașe mari de către democrații lui Vlad Plahotniuc, care controlează Guvernul și Parlamentul. După gestul celor doi primari, alegerile anticipate sunt obligatorii și, cel mai probabil, vor avea loc pe 20 mai 2018, mai scrie publicaţia.

Mold-street.md preia de pe publicația germană Der Spiegel un articol despre fostul șef al Interpolului de la Chișinău, în care explica de ce și pentru ce Fredolin Lecari a intrat în componența conducerii Interpolului. Avocați și infractori încearcă să pătrunde în organizația Interpol, arată publicaţia germană. „Anumite figuri din Moldova joacă un rol important?” - este denumirea articolului. Potrivit autorilor, în cadrul reuniunii celei de-a 86-a Adunări Generale a Interpolului de la Beijing din 26-29 septembrie 2017, autoritățile moldovenești au organizat o mare sărbătoare pentru a-și promova reprezentantul la conducerea Interpol în persoana lui Fredolin Lecari. Der Spiegel afirmă că mai mult de două tone de coniac, vodcă și vin au fost aduse special de către companiile aeriene din Turcia pentru a promova această destinație în Beijing. Este de remarcat că toată această încărcătură a fost adusă de la Chișinău la Beijing sub acoperirea poștei diplomatice. Descriind rolul și importanța oficialului moldovean în cadrul Interpolului, Der Spiegel notează că Fredolin Lecari este reprezentantul oligarhului Vladimir Plahotniuc și îndeplinește la Interpol, împreună cu alți reprezentanți, precum Vitali Pârlog, un rol bine definit, în interesul lui Plahotniuc.

Într-o reacție oferită portalului analitic Mold-street, Lecari inițial a declarat că nu comentează, după care a precizat că „totul e cusut cu ața albă!” „Prea simpatică povestea de a fi realistă. Nu am văzut nici o proba la cele scrise. Unul din semnatarii publicației G. Traufetter până acum a scris despre schimbarea climei și poluarea aerului, acum a devenit celebrul jurnalist de investigație care o citează pe Ursachi. Putea măcar de forma să-mi adreseze întrebări. Unilateral și supt din deget", a precizat şeful Poliţiei de Frontieră.

Dionis Cenuşă scrie pe ipn.md că atitudinea moldovenilor vizavi de subiectul unirii poate varia de la raționamente ideologice și istorice până la argumente pragmatice și utilitariste. Este însă cert faptul că nu toți moldovenii cu acte românești sunt concomitent promotori ai unionismului. Îndepărtarea Moldovei de proiectul european poate determina o revizuire radicală a opiniei moldovenilor cu dublă cetățenie, dar încă nesusținători ai ofertei unioniste. Deși este neplăcut și destructiv pentru poziția geopolitică a Rusiei în regiune, unionismul cuprinde elemente care pot servi interesele ruse. Printre acestea se numără propulsarea forțelor pro-ruse și a ideii de federalizare a Moldovei, dar și amplificarea neîncrederii Ucrainei față de România.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG