Linkuri accesibilitate

Negocierile cu Gazprom și asul din mâneca Chișinăului (Ziarul Național)


O temă discutată pe larg în presa de la Chișinău este prețul gazelor naturale. Așa cum se știe, executivul de la Chișinău are la dispoziție 30 de zile să negocieze un contract nou cu Federația Rusă favorabil cetățenilor Republicii Moldova, în același timp să găsească soluții pentru a oferi compensații cetățenilor cu venituri modeste.

Ipn.md are o știre cu sinteza unor opinii de politicieni și experți. De exemplu, ale deputatului PAS, Lilian Carp, care spune că guvernul, deși în general ar trebui să evite să se implice în negocierile unor contracte economice, de data aceasta se va implica totuși, iar ulterior va investiga cum a obținut Moldovagaz pachetul majoritar. Între observatori, Anatol Țăranu, în trecut ambasador moldovean la Moscova, e mai mult decât certă ideea că tarifele vor crește. „Guvernul n-are cum să se eschiveze de la negocieri. Miniștrii noi care au venit nu au experiență instituțională în ceea ce privește negocierea cu Federația Rusă, noi nici măcar n-avem ambasador la Moscova”, spune Țăranu. Un alt analist, Ion Tăbârță, crede că Federația Rusă va juca dur în raport cu Chișinăul: „De exemplu, dacă se va dori un preț preferențial, ni se va propune ca acest gaz să nu treacă prin Ucraina, ci prin Turcia. Discuțiile ar trebui să fie strict economice, dar nu sunt”, mai spune el.

Două știri la temă din ziarulnational.md scot în evidență, mai întâi, un apel al președintelui român, Klaus Iohannis, care a cerut liderilor europeni să găsească cât mai repede soluții comune la creșterea prețurilor la energie. Cea de-a doua îl citează pe politicianul Alexandru Slusari al formațiunii extraparlamentare DA, fostă aliată a PAS rămasă în afara parlamentului la ultimele alegeri parlamentare, care crede că prețul de import de acum e exorbitant, că negocierile politice pe tema prețului la gaze sunt inevitabile pentru autoritățile guvernamentale și că R. Moldova ar avea cel puțin o pârghie pentru a obține un preț mai avantajos: „Fără gaze centrala de la Cuciurgan și uzina metalurgică falimentează”, spune el, sugerând că, dat fiind faptul că Gazprom nu poate lăsa fără gaze naturale Transnistria, Chișinăul ar avea cel puțin un as în mânecă în negocieri.

Fariseism în Parlament, arată, pe de altă parte, titlul unui alt articol din ziarulnational.md. Publicația se referă la socialiști, care au părăsit vineri în semn de protest sala parlamentului în momentul în care majoritatea parlamentară se pregătea să avanseze pe agendă Convenția CE privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, cunoscută și cu numele Convenția de la Istanbul. Anterior, când erau la guvernare, și Igor Dodon, și Ion Chicu, ceruseră parlamentului adoptarea convenției. Acum însă cusurul găsit de socialiști convenției ar fi că definește într-un mod nepotrivit sexele umane, așa cum a declarat unul dintre ei, Grigore Novac, ceea ce nu a împiedicat majoritarii să aprobe totuși ratificarea documentului.

Site-ul radiochisinau.md publică mesajul noului șef al Delegației Uniunii Europene în Rep. Moldova, Jānis Mazeiks. La o lună de la preluarea mandatului, acesta își exprimă într-o postare pe Facebook satisfacția față de determinarea guvernării de la Chișinău de a implementa reforme. „Am avut întrevederi cu președintele țării, cu prim-ministrul și miniștrii pe domeniile importante pentru cooperarea UE-RM, cum ar fi ministrul Justiției sau cu vicepremierul pentru reintegrare. În cadrul acestor întâlniri, am putut să-mi dau seama despre voința noului Guvern de a munci foarte mult pentru reformele mult dorite ale țării”, a menționat Janis Mazeikas. Jānis Mazeiks este diplomat de carieră. El a fost subsecretar de stat, director politic în cadrul Ministerului de Externe al Letoniei. Anterior, a deținut funcția de reprezentant permanent al Letoniei la Națiunile Unite.

Deschide.md publică un mesaj al ministrei sănătății, Ala Nemerenco, de pe aceeași rețea de socializare: „Nu este de speriat că avem mai multe îmbolnăviri, este un val care se rostogolește prin toată regiunea și nu-l putem evita. E foarte grav însă că pierdem vieți în timp ce avem vaccin”, începe mesajul. „De o sută de ani omenirea folosește vaccinurile pentru a scăpa de diferite îmbolnăviri. Cum s-a ajuns ca o țară cu cea mai vaccinată populație din regiune să nu creadă în vaccin?”, se întreabă ministra.

XS
SM
MD
LG