Linkuri accesibilitate

Bilanţul săptămânii politice.

Demisia lui Alexandru Tănase de la ministerul justiției, urmare a apariției în spațiul public a unei o discuții telefonice din anul 2015 cu Veaceslav Platon, condamnat ulterior pentru escrocherie şi spălare de bani, și avansarea rapidă a lui Mihai Poalelungi în funcția de președinte a Curții Constituționale, sunt schimbări care nu i se par deloc întâmplătoare jurnalistului Vitalie Călugăreanu. El crede că ridică semne de întrebare și faptul că dialogul dintre Tănase și Platon a fost făcut publică de un post de televiziune care nu se află sub influența guvernării:

„Un decident din justiție este pus în situația de a demisiona, iar un alt decident din justiție este avansat și trece cu o viteză uimitoare de procedura legislativă, acolo unde Partidul Democrat controlează tot. Întâmplător sau nu, se pare că relația dintre acești doi decidenți din justiție, Tănase și Poalelungi, este mai mult decât una de rivalitate. Cert este că Tănase a fost scos din schemă, iar Poalelungi a fost lăsat și avansat pentru că oferă mai multă siguranță celor care astăzi fac bani, având controlul total asupra puterii.”

În locul lui Alexandu Tănase, democrații au propus-o pe Victoria Iftodi, cea care anterior a fost promovată de Guvernul Filip mai întâi la Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate, ulterior la Curtea Constituțională.

Vitalie Călugăreanu
Vitalie Călugăreanu

Iată ce crede Vitalie Călugăreanu despre alegerea democraților pentru ministerul justiției:

„Foarte mulți oameni demni de funcția de ministru al justiției au înțeles foarte bine ce se întâmplă în acest moment în justiția din Republica Moldova și nu vor să se păteze intrând în această ecuație a guvernării. Prin urmare, ei au preferat să rămână cumva pe dinafară, iar Partidul Democrat nu a găsit altă variantă decât să o pună în această funcție pe doamna Iftodi. Am impresia că doamna Iftodi este pusă acolo unde are nevoie cineva la un moment dat, adică guvernarea, și nu este o persoană de la care am putea cere reforme palpabile.”

Tot în această săptămână, autoritatea electorală a respins pentru a doua oară înregistrarea grupului de inițiativă care își propunea să organizeze un referendum împotriva votului mixt. CEC a invocat mai multe abateri la întocmirea dosarului, inclusiv faptul că schimbarea sistemului de vot cu mai puțin de un an înaintea alegerilor parlamentare ar fi contrară recomandărilor Comisiei de la Veneția. Decizia CEC a fost criticată de mai mulți experți din mediul neguvernamental, care au considerat-o neîntemeiată. De această părere este și editorialistul de la „Ziarul Național", Nicolae Negru:

Nicolae Negru
Nicolae Negru

„Mi s-a părut foarte confuz, neconvingător CEC-ul. Eu, de asemenea, nu accept acest motiv că cu un an înainte nu se schimbă legislația electorală, aici nu e vorba de schimbare, e vorba de revenirea la legislația care a funcționat atâția ani. Nu cred că e plauzibilă această motivație. Se compromite CEC-ul prin asemenea decizii. Credibilitatea instituției, care și așa nu este la nivel înalt o să scadă și mai mult și asta, desigur, că o să dăuneze în general și reputației Republicii Moldova, dar, în primul rând, o să dăuneze credibilității alegerilor care vin.”

CEC a decis că în municipiile Chișinău și Bălți alegeri anticipate vor avea loc pe data de 20 mai. Deocamdată și-a anunţat candidatura Andrei Năstase, liderul PPDA, și Valeriu Munteanu propus de Partidul Liberal. Nicolae Negru este de părere că o alegere judicioasă pentru partide ar fi ca în primul tur de scrutin să meargă cu propriii candidați, și nu pe formula care se vehiculează actualmente, cea a unui candidat comun al partidelor proeuropene din opoziție.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG