Linkuri accesibilitate

Despre reţinerea preşedintelui raionului Dubăsari şi cât de credibile mai par disputele dintre guvernare și șeful statului.


Președintele legislativului, Andrian Candu, a anunțat în această săptămână că a trimis șefului statului legile revotate de deputați, pe care Igor Dodon le-a respins anterior, între care cele care se referă la instituirea tichetelor de masă pentru angajați, la statutul autonomiei găgăuze și la lupta anti-teroristă.

Comentatorul Nicolae Negru observă o schimbare de macaz, pentru că Igor Dodon a declarat că de această dată le va promulga, așa cum îl obligă Constituția. Editorialistul crede că parteneriatul mascat dintre președinție și guvernare devine tot mai evident și situația s-ar putea repeta și în cazul când se va ajunge din nou la numirea lui Eugen Sturza, candidatul majorității parlamentare pentru funcția de ministru al apărării:

„Mi se pare că avem o limpezire a situației. Când Dodon zice că se conformează Constituției, el ar trebui să se conformeze și deciziei Curții Constituționale, prin urmare s-ar putea ajunge la situația când domnul Dodon va zice iarăși că nu are încotro și trebuie să aprobe această candidatură, pe Eugen Sturza. Și atunci vom fi cu toții îndreptățiți să concluzionăm că această confruntare, acest schimb vehement de replici sunt pur și simplu spectacol, acțiuni menite să înșele opinia publică, să creeze impresia unei rivalități feroce între doi jucători principali de pe scena noastră politică, dar, de fapt, să fie acțiunile regizate.”

Nicolae Negru crede că momentan guvernarea se simte mai puțin amenințată, pentru că valul protestelor a scăzut în intensitate, cel puțin deocamdată. De asta, crede el, spicherul Andrian Candu își permite să lanseze propuneri de cooperare cu opoziția, inițiative care nu pot fi luate în serios:

„Chestia cu alegerea unui reprezentant al opoziției e cam hilară, cam ridicolă. Probabil a fost făcută în glumă, pentru că știm că este aproape imposibil, n-am văzut nicăieri mecanisme de felul acesta, că opoziția este reprezentată de o singură persoană. E o declarație făcută pentru public.”

Discutată intens în spațiul public a fost și reținerea în ziua de marți a președintelui raionului Dubăsari, Grigore Policinschi. Procuratura Anticorupție l-a eliberat cu interdicția de a părăsi țara și i-a înaintat oficial învinuirea de abuz în serviciu, cu prejudicierea intereselor publice. Directorul Agenției de Presă IPN, Valeriu Vasilică, sugerează că și în acest caz acțiunile procurorilor lasă mai multe semne de întrebare:

„Trezește îndoieli cum trezesc aproape toate reținerile și arestările, și mie mi se pare că nu-i sănătos. Un lucru care ține de arestarea unui om cu o astfel de pondere trebuie pregătit inclusiv pentru opinia publică sau imediat spui ceva care să spulbere suspiciunile și vorbele, și noi avem o sumedenie de vorbe. Eu aș vrea să ajungem ca toată lumea să poată fi acuzată de abuz de serviciu când există acest abuz de serviciu, nu doar la nivel local. Doar că și la nivel local, și la nivel central, practica arată o pronunțată șubrezenie a argumentelor care se aduc.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG