Linkuri accesibilitate

O atmosferă tristă și, în ciuda flashurilor neîntrerupte ale aparatelor fotografice, a zecilor camerelor și a sutelor de jurnaliști, simplă, cum probabil și-ar fi dorit însuși regele.

Castelul Peleș e în doliu mare. Drapelul României e coborât la mijlocul celui mai înalt catarg și cernit de o panglică neagră. Regele Mihai a făcut o ultimă vizită în locul unde a copilărit și a domnit. Nu se poate să nu te gândești la acele vremuri și la regele românilor copil, atunci când am străbătut holurile ale castelului către Holul de Onoare, locul unde a fost depus pentru câteva ore.

E însoțit pe acest ultim drum nu doar de cei apropiați, principesa Margareta, custode al Coroanei, soțul ei, prințul Radu, sau, surprinzător, de nepotul regelui, Nicolae, care a fost repudiat acum un an din motive încă obscure.

A fost însoțit nu doar de plutoanele de militari îmbrăcați în uniforme de dorobanți sau de un sobor de preoți avându-l în frunte pe patriarhul Daniel, ci și de președintele României, Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, președinții celor două camere, pe diplomații străini și reprezentanții caselor regale europene și, într-un gest încărcat de semnificații, mai ales în acest an premergător centenarului Unirii, demnitari ai Republicii Moldova (Adrian Candu și Iurie Lencă).

O atmosferă tristă și, în ciuda flashurilor neîntrerupte ale aparatelor fotografice, a zecilor camerelor și a sutelor de jurnaliști, simplă, cum probabil și-ar fi dorit însuși regele.

Am sosit în oraș înainte cu câteva ore de aceste ceremonii. Locuitorii orașului au urmărit aproape hipnotizați drumul parcurs de rege de la aeroportul Otopeni, unde avionul care-i transporta rămășițele pământești a aterizat la ora 11. „Acum e la Băicoi, se apropie”, își spuneau ei. Vorbesc ca despre o rudă care vine de departe. „A venit? Unde e? A ajuns la Castel?” Ar fi vrut să participe și ei, unii pentru că sunt monarhiști, mulți din respect sau impresionați de mărirea și decăderea acestei personalități.

Pe străzile din Sinaia - funeraliile Regelui Mihai
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:54 0:00

- Domn'le, eu zic așa, dupa mine, o valoare - un om bun, un om blînd, eu cam așa zic că ar trebui să fim toți oamenii - mai buni, mai iertători, mai concilianți - să mergem înainte, noi mergem tot în urmă, așa...

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:30 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ce mesaj ar avea pentru copiii noștri, viața Regelui Mihai?

- Ce mesaj ?! Eu tot așa, merg la chestia cu Dumnezeu - să fim, cred că Dînsul tot așa, cum mai făcea cuvîntări - făcea apel să fie copiii mai buni, părinții să fie puțin mai, așa... să meargă treaba bine. Cam atît zic eu...

Europa Liberă: Mulțumesc foarte mult. Dvs, imi puteti spune...?

- Despre?

Europa Liberă: Despre Regele Mihai...

- Am o părere bună, nădăjduiesc că va primi în veșnicie ceea ce n-a avut parte aici pe pămînt, din diferite motive; cred că singura șansă pentru a ieși din situația asta este întoarcerea la monarhie... și întoarcerea la tradițiile poporului român. Deci a fost un om care, totuși, chiar dacă n-a avut parte aici de sprijinul poporului a făcut un apel și la ce spun eu acum, pentru că avem nevoie nu numai de un simbol, și avem nevoie de a conlucra cu harul lui Dumnezeu și harul lui Dumnezeu vine prin intermediul „unsului” lui Dumnezeu care este ori un rege,ori un țar, cum au rușii. Si vor avea.

Europa Liberă: Mesajul Regelui, așa pe ultimul drum?

- Este „Desteaptă-te române” !

- Și, ah, nici o întrebare...

Europa Liberă: Vă pot întreba pe Dvs, ce părere aveți despre regele Mihai?

- Eu sunt mai tînăr și știu doar din cărțile de istorie, ce am citit. Că a abdicat în '47 și n-a fost primit de către Iliescu în '90. Face parte din familia Hochenzolern.

Europa Liberă: Dincolo de asta, ce părere aveti Dvs, personal? Ați văzut discursurile pe care le-a ținut, prin Parlament, sunteți de părere că a avut un rol... pozitiv...

- Am văzut un discurs, dar nu mai țin minte cum, pe Facebook, dar nu mai știu... Daca mi-ați aminti Dumneavostră, poate aș știi...

Europa Liberă: In 2011 a fost un discurs în Parlament... Are un mesaj pentru Dvs? Spuneți că sunteti tînar și nu l-ați cunoscut, dar are un mesaj, ce înțelegeti din personalitatea regelui Mihai?

- Păi, el este înrudit cu mai multe case regale, din Europa sau din lume, și ar fi mai bine pentru țara noastra să fie monarhie...

Europa Liberă: Dar mesajul lui, ca om ? Simțiți ceva cand va gindiți la lucrurile astea? Că n-a fost lăsat să vină la el acasă, la mormîntul părinților...

- Normal ca a suferit și foarte mulți români au suferit în timpul comunismului, și-au luat bagajele, cum ar veni. Și au fost în exil...

- N-am încredere.

Europa Liberă: Vă pot arata o legitimatie...

- Eh... cine știe ce fel de legitimație...

Europa Liberă: Bine.. Numele meu e Sorin Șerb... Deci acesta sunt... vă înțeleg neîncrederea... Aici jos, scrie...

- Mă rog, ziceti...

Europa Liberă: Ce părere aveți despre Regel Mihai acum, dat fiind că astazi, trupul este adus la castelul Peleș, va fi dus după aceea la Bucuresti...

- Întrebarea este destul de vastă și de larga... Ce părere poți să ai în doua cuvinte?! Eu il regret... Singurul rege ortodox în viață care a subzistat 96 de ani și mai ales după al Doilea Război Mondial. Deci, o mare pierdere pentru noi că nu a avut șansa, ca dupa '90 să treacă unde îi era locul. Asta e marea neșansă a poporului român.

Europa Liberă: Așadar, autoritățile sunt cele care...

- Decurge de la sine, ceea ce v-am spus. Deci cred că am fost destul de explicit!

Europa Liberă: Si mesajul pe care îl are către tînăra generație?

- Păi... mesajul cui?!

Europa Liberă: Mesajul regelui Mihai...

- Păi acum, săracul, ce să mai...

- Mesajul l-au dat cînd l-au dat afară... A dat o declarație testament pe care au repetat-o toate posturile de televiziune - cine are ochi, urechi și ochi încă o dată să le recepționeze cu maxima atenție pentru că mesajul a fost extraordinar cind l-a citit el în Parlament, când a avut marea șansă să mai vorbească în Parlament.

Europa Liberă: În 2011.

- Exact. Aia a fost marea noastră greșală în '90 pentru că... ce sa zicem?! Desi poporul și țara asta românească este ocrotită de Dumnezeu. Am puțină documentație pe tema asta și lucrurile se vor așeza, dar rămînem doar cu speranța..


Oamenii dezbat viața regelui peste tot, în stația de mașină, în cafenele, ba chiar și taximetriștii care-și așteptau rebegiți de puiul de ger care însoțește soarele timid al acestei zile de iarnă și, nu de puține ori, pe străzile orașului se aud strigăte de „comunistule, ți-au mâncat ăștia creierii”.

Toți cei cu care am discutat mi-au spus că regretă din suflet tot ce i s-a întâmplat regelui după 1947 și mai ales după 1990. Am ratat o șansă istorică, cred ei. Se simt vinovați că Ion Iliescu l-a tratat pe rege ca pe un element periculos și l-a expulzat de două ori. A fost hăituit de ei, îmi spune un bătrânel care-și plimbă canișii pe strada principală. Comuniștii au profitat de tot ce au realizat regii noștri. Acum încearcă să profite de moartea lui, se pozează acolo, la Castel.

„Nu sunt monarhist, mi-a spus un localnic, dar nu văd ce am câștigat în 1990 lăsându-l pe Iliescu în locul regelui.” Oamenii obișnuiți mai spun că măcar acum românii, mai ales tinerii, ar trebui să învețe de la ilustrul dispărut blândețea, simplitatea și, nu în ultimul rând, înțelepciunea acestuia.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG