Linkuri accesibilitate


Este adesea trecut cu vederea faptul că prima carte a lui George Orwell tradusă în limba franceză a apărut în 1935 cu o prefață a apostatului român Panait Istrati, prieten apropiat al lui Victor Serge și Boris Souvarine. Ambii fuseseră exponenți ai stângii anti-staliniste, acea comunitate asediată constituită din indivizi care, de-a lungul a ceea ce W.H. Auden a numit „a low and dishonest decade”, au prețuit onoarea și adevărul mai mult decât banii sau gloria. Istrati, pe care Romain Rolland l-a numit cândva un Gorki al Balcanilor, fusese excomunicat de o stângă franceză dominată de comuniști după ce a denunțat represiunile staliniste. Nu în anii 1930, ci mult mai devreme, în 1928. Vizitase URSS-ul împreună cu prietenul său, Nikos Kazantzakis (Istrati era pe jumătate grec), în 1927. Fusese șocat de ubicuele minciuni. Kazantzakis scria un raport de călătorie apologetic. Cu ajutor editorial din partea lui Serge și Souvarine, Istrati scria Vers l’autre flamme, o expresie puternică a profundei dezvrăjiri față de „Zeul care a dat greș”. Ruptura sa cu staliniștii a precedat-o pe a unor Arthur Koestler sau Manès Sperber cu zece ani. Într-un fel, asemeni lui Orwell, el a fost anti-stalinistul precoce...

Rebel autentic și propovăduitor încăpățânat al adevărului, Victor Serge s-a născut pe 30 decembrie 1890 în Bruxelles și a murit pe 17 noiembrie 1947 în Mexico City. Despre el scria Christopher Hitchens: „După Dostoievski și puțin înainte de Arthur Koestler, dar contemporan cu Orwell și Kafka, și anticipându-l cumva pe Soljenițîn, a fost Victor Serge. Romanele și poemele și memoriile sale, multe dintre ele îndreptate spre expunerea stalinismului, erau compuse în principal în închisoare sau pe fugă. Câteva din manuscrise au fost confiscate sau distruse de poliția secretă sovietică; în chestiunea poeziei, Serge a fost capabil să-i păcălească rescriind din memorie versurile pe care le compusese în lagărul de la Orenburg, aflat adânc în partea Arhipelagului Gulag din Munții Urali”.

Orwell îl pomenește pe Serge în jurnalul său din 1942: „Comuniștii din Mexic îi hăituiesc din nou pe Victor Serge și pe alți refugiați troțkiști care au ajuns acolo din Franța, grăbindu-și expulzarea, etc., etc. Aceleași tactici ca și în Spania. Sunt foarte deprimat să văd aceste vechi intrigi reapărând, nu atât pentru că sunt moral dezgustătoare, cât din reflecție; Cominternul a folosit aceste metode vreme de 20 de ani și tot Cominternul a fost mereu și peste tot înfrânt de fasciști; prin urmare, noi, fiind legați de ei printr-o specie de alianțe, vom fi înfrânți împreună”.

Susan Sontag: „A fost climatul de opinie cel care l-a făcut pe curajosul scriitor român Panait Istrati (1884-1935) să ia în calcul retragerea raportului său franc despre o ședere de șaisprezece luni în Uniunea Sovietică între 1927-1928, Vers l’autre flamme (Către cealaltă flacără), la cererea puternicului patron literar francez, Romain Rolland, care, atunci când totuși l-a publicat, a fost respins de către toți foștii săi prieteni și admiratori din lumea literară; și asta a făcut ca André Malraux, în calitatea sa de editor la Gallimard, să refuze biografia ostilă a lui Stalin scrisă de rusul Boris Souvarine (1895 - 1984; nume real: Boris Lifchitz) ca dușmănoasă cauzei Republicii Spaniole.

Dar au fost și altele: memoriile mișcării anarhiste din Franța de dinaintea Primului Război Mondial, un roman despre Revoluția rusă, o scurtă carte de poeme și o cronică istorică a Anului II al Revoluției, toate confiscate atunci când lui Serge i s-a permis, în sfârșit, să părăsească URSS în 1936, ca o consecință pentru a fi aplicat la Glavlit, cenzorul literar, pentru un permis de ieșire al manuscriselor sale - acestea nu au mai fost vreodată recuperate - precum și mare parte din materiale arhivate dar încă nepublicate...”

Într-o scrisoare către Gershom Scholem, Hannah Arendt spunea cât se poate de clar că dacă ar fi să vină de undeva, atunci acest loc nu este stânga germană, ci filosofia germană. Și la fel veneau și Theodor Adorno, Walter Benjamin, Hans Jonas, Herbert Marcuse, Max Horkheimer, Leo Strauss, Eric Voegelin și Karl Löwith. Filosofia germană nu este reductibilă la Heidegger. Ea înseamnă, de asemenea, și Kant, Fichte, Hegel, Schelling, Moses Mendelssohn, Schopenhauer, Marx, Nietzsche, Hermann Cohen, Paul Natorp, Edmund Husserl și Karl Jaspers. Să încercăm să evităm supra-simplificările lukacsiene și să facem distincțiile necesare între cercetarea intelectuală și rechizitoriile politice...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG