Linkuri accesibilitate

Referendumul lui Erdogan: impactul și contagiunea


Simpatizanți ai formațiunii de opoziție Partidul Republican al Poporului protestează împotriva rezultatului referendumului în fața Tribunalului din Istanbul, 18 aprilie 2017

În vreme ce Vladimir Putin vrea să-l ajungă pe Stalin, Recep Tayyp Erdogan ar vrea să-l egaleze pe Atatürk.

Există în zona Mării Negre, dar și mai departe în Europa Centrală o tendință de contagiune care afectează statele din acest areal astfel încât populismul și autoritarismul se extind în mod vizibil.

Totul a început cu Rusia lui Putin, care înainte de a încălzi conflictele înghețate și a mărunți teritoriile Ucrainei și Georgiei, a trasat noi reguli constituționale în 2008 pentru a-și asigura încă două mandate, dincolo de cele două pe care le consumase până atunci.

Urmează la aproape un deceniu, Recep Tayyp Erdogan, președintele Turciei, care la fel ca amicul său de pe partea cealaltă a Mării Negre, și-a construit cu răbdare credibilitatea și autoritatea.

În vreme ce Putin vrea să-l ajungă pe Stalin, Erdogan ar vrea să-l egaleze pe Atatürk, cel mai venerat lider politic al turcilor și care a ocupat funcția de președinte vreme de 15 ani (1923-1938).

Firește că Erdogan și-ar dori nu doar să stea în fruntea statului o perioadă atât de lungă, ceea ce teoretic ar fi posibil după referendumul de duminică, ci ar vrea să și rămână în memoria postumă a țării la fel ca Mustafa Atatürk, cel care a avut ca obiectiv politic principal să aducă Occidentul în Turcia, să-și modernizeze țara, să o mute mai spre Europa.

Prin contrast, Erdogan vrea o Turcie apropiată de statele arabe, care să abandoneze obiceiurile vestice și să întoarcă spatele Europei.

Reforma constituțională a lui Erdogan a trecut de referendum cu 51,4% la 48,6%. Președintele turc câștigă, la limită, și cu o serie de critici venite atât de la OSCE, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, cât și de la Parlamentul European.

Prin votul de duminică, președintele Recep Tayyp Erodgan va avea puteri mărite, mai ales din 2019, când va intra efectiv în vigoare noua Constituție.

Totuși, două din cele 18 articole care schimbă actuala lege fundamentală a Turciei vor fi puse în aplicare imediat.

Este vorba despre o prevedere care-i permite președintelui să fie și liderul partidului care l-a adus la putere, și de posibilitatea ca șeful statului să-i poată numi și destitui atât pe judecători, cât și pe procurori.

Așadar, puterea judecătorească va fi la cheremul lui Erdogan. Președintele va avea astfel posibilitatea să-și curețe cu totul trecutul, după ce în 2013 au apărut pe internet scurte filme compromițătoare care sugerau gradul de corupție al familiei sale.

Istanbul, Ankara și Izmir, cele mai mari orașe din Turcia au votat împotriva reformei constituționale, care-i conferă președintelui puteri multiple.

De altfel, diferența între susținătorii lui Erdogan și oponenții săi este sub trei procente. Ceea ce nu înseamnă că toți cei 48,6 la sută care au fost împotriva președintelui turc sunt liberali și cosmopoliți.

Mulți dintre credincioșii țării sale îl consideră pe Erdogan un fariseu și un ipocrit, în vreme ce alții socotesc că președintele mizează prea mult pe valorile importate de la arabi, decât pe propriile tradiții.

Indiferent de cei care au votat contra, lumea politică a Turciei se va schimba fundamental, iar președintele va deveni aproape un sultan.

Peste doi ani, funcția de premier va dispărea, numărul parlamentarilor va crește, iar președintele va putea dizolva legislativul.

Alegerile parlamentare și prezidențiale vor avea loc simultan, odată la cinci ani, iar puterile Parlamentului vor scădea semnificativ, fiindcă șeful statului va putea să legifereze prin decrete în domenii cheie, având la îndemână inclusiv instaurarea stării de urgență.

Turcia va fi condusă autoritarist spre Est, acolo unde Erdogan a fost considerat un erou al primăverilor arabe, înainte ca aceste mișcări să se ofilească și să aducă după ele violența islamiștilor.

Autoritarismul este bine văzut de unii politicieni români, aflați în bune relații cu Erdogan, cum este fostul premier Victor Ponta, sau de alții care ar considera mai apropiat modelul Putin.

La granița de Vest a României, premierul ungar Viktor Orban exersează deja un regim de mână forte, iar în Polonia, conservatorii încearcă să se impună în forță.

Întreaga regiune pare să oscileze între populism și autoritarism. Doar bățul și morcovul Uniunii Europene păstrează această regiune est și central-europeană pe linia de plutire democratică, în vreme ce la Pontul Euxin totul pare să se prăbușească sub bocancii lui Putin și Erdogan.

XS
SM
MD
LG