Linkuri accesibilitate

Referendumul inițiat de democrați - un plagiat politic?


Punct de vedere săptămânal, în dialog cu istoricul Gheorghe Cojocaru.

Un punct de vedere de Gheorghe Cojocaru, în dialog cu Vasile Botnaru
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:47 0:00
Link direct


Gheorghe Cojocaru: „Un referendum ar putea avea loc în Republica Moldova, la inițiativa Partidului Democrat, în ziua de 24 februarie anul viitor, în care se vor desfășura alegerile parlamentare. Acesta însă nu va fi un referendum în chestiunea orientării europene a Republicii Moldova, după cum au promis anterior democrații în momentul în care inițiativa legislativă respectivă de amendare a Constituției n-a întrunit numărul necesar de voturi, ci o consultare publică asupra reducerii numărului de deputați de la 101 la 61 de membri ai parlamentului.”

Europa Liberă: Gânditorii din anturajul democraților recunosc fără ocolișuri că este o mișcare profitabilă, mai profitabilă să întrebi poporul dacă vrea mai puțini deputați decât să întrebi dacă vrea înspre Est sau spre Vest.

Gheorghe Cojocaru: „Da, putem să ne punem întrebarea dacă, între timp, nu s-au răzgândit democrații. Probabil, mai curând democrații trăiesc astăzi alte clipe de inspirație, încât riscă să fie acuzați de plagiat politic. Or, ideea reducerii numărului de deputați cu o treime a fost lansată în spațiul public și promovată în cadrul unui referendum consultativ eșuat în septembrie anul trecut de președintele Igor Dodon.

Nu este clar nici de ce această propunere, rezonabilă, de altfel, a democraților a fost asumată anume acum de liderii democrați și dacă nu se încearcă prin această recentă inițiativă să se compenseze renunțarea la ideea referendumului în chestiunea vectorului european al politicii externe.”

Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Europa Liberă: Deci, vă întrebați dacă s-au răzgândit cumva să persevereze pe direcția europeană? Totuși ar fi de remarcat că președintele Dodon nu pare deranjat de preluarea inițiativei sale de către „rivalii” de la guvernare, fiind de acord și cu organizarea referendumului chiar în ziua alegerilor parlamentare, deși, repet, așa cum spun unii analiști, suprapunerea asta avantajează, în primul rând, partidul de guvernământ.

Gheorghe Cojocaru: „Da, la întrebarea atitudinii președintelui Dodon în această chestiune am putea spune că președintele ar vrea probabil să rezolve cu mâinile democraților astăzi ceea ce n-a reușit anul trecut, inclusiv chestiunile ce ar ține de istorie și de extinderea prerogativelor prezidențiale, deși Partidul Democrat intenționează să abordeze exclusiv chestiunea constituirii unui parlament mai robust și mai dinamic.”

Europa Liberă: Și totuși, insist să vă întreb: de ce democrații au lăsat baltă – așa se pare – referendumul privind integrarea europeană și intenția de a introduce în Constituție sintagma respectivă? De unde această nouă preocupare în sânul democraților pentru reducerea numărului de deputați, o inițiativă comparabilă cu drumuri, case ș.a.m.d.?

Gheorghe Cojocaru: „S-ar putea admite că noua linie politică – „pro-Moldova” – a partidului de guvernământ urmează o fundamentare și promovare aparte, mai ales că actuala guvernare se află sub presiunea crescândă a forurilor europene în urma invalidării rezultatelor alegerilor pentru Primăria capitalei.

Întâmplător sau nu, dar inițiativa democraților a fost lansată în contextul unor critici extrem de dure ale Parlamentului European și în condițiile în care unele forțe politice de la Chișinău pun problema boicotării alegerilor parlamentare. În această situație, inițierea unui referendum – ca o nouă temă de campanie electorală a democraților – ar putea determina o mai mare participare la alegerile din iarna viitoare, deși întrebarea către cine se vor îndrepta aceste voturi rămâne deschisă.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG