Linkuri accesibilitate

Referendum? Rezultate imprevizibile (II)


În fond, situația pe care începem să o înțelegem aștepta doar prilejul să se arate în toată evidența. Iar referendumul a adus testul. Preluînd și promovînd un referendum cu implicații etice și culturale majore, PSD a pășit, altături de celelalte partide mari, pe un teritoriu străin. Mai mult: pe acel teritoriu pe care politicienii l-au sfidat și disprețuit. aproape fără excepție, vreme de 30 de ani.

În tot acest timp, viața politică a României a fost dominată de o formulă de fier în care partidele s-au rezumat strict la a-și administra, pasa și împărți dominația. Politica a fost limitată la chestiuni mai mult sau mai puțin complicate de procedură, finanțare, beneficiu și consolidare în rețea. Conflictele au fost mereu provocate de lupta pentru o poziție de control în acest circuit. Problemele acestei lumi au ținut, mereu, de capacitatea de achiziție și de recompensă.

Dimpotrivă, probleme de natură etică, civilă, educațională, spirituală au rămas pe dinafară. Într-atît, încît, după 30 de ani de dezinteres, sistemul politic a atins un grad extrem de putere, dar și izolare, de control, dar și de incompetență, de siguranță, dar și de inadecvare. Sistemul politic a fost surprins de momentul referendumului într-o poziție jenantă. Obișnuite să se dezvolte fără cea mai mică preocupare pentru pentru valorile societății, partidele s-au rezumat, cel mult, la metoda plăților directe sau indirecte către sectoare bine alese. Comoditatea acestei formule a nesocotit evoluțiile inevitabile pînă și într-o societate lentă ca România.

Excesul de siguranță al rețelelor politice a încurajat rapid degradarea politicienilor din aparat, așa încît, astăzi, tabloul e dezastruos: sute și mii de parlamentari, miniștri, șefi de organizații și asistenți sînt, practic, semi-analfabeți politic, etic și, adesea, școlar. Lumea politică e dominată, acum, de o majoritate degradată grotesc. Generația mai veche a făcut loc unei echipe încă mai prost pregătite, cel mai adesea rude sau protejați împinși în față de obligații de rețea.

Nici societatea din afara lumii politice nu o duce mult mai bine dar, în acest caz, există, totuși, forme de energie și curiozitate încă active. Contrastul față de lumea politică e, oricum, gigantic. Sistemul școlar al României e în colaps și nu mai produce generații cît de cît instruite. Însă contactul cu lumea din afară, asocierea liberă, netul și aspirații chiar naive au produs un substitut al educației formale care dă direcție. Indiferent de temă și interese de moment, falia s-a adîncit atît de mult încît cele două părți nu se mai cunosc și recunosc. Partea politică a complet inutilizabilă și, de acum înainte, va continua să conducă strict inerțial. Ea încheie 30 de ani de domnie cu un eșec total. În urmă, rămîne o catastrofă de nebănuit la începutul erei post-comuniste: degradare politică, mizerie socială, prăbușire culturală și o prostie bătută doar de viclenie.

Prin urmare, la prima adiere critică venită din societate, sistemul își arată șubrezimea și riscă să se destructureze. România e în pragul unei schimbări masive. Construcția politică - așa zisa cooperativă, cum i s-a spus - e compromisă. Un electorat împuținat de migrație, obosit de promisiuni vane, dar și energizat de suflul nou al celei mai recente generații post-comuniste e gata să se desprindă din contractul în care a trăit vreme de 30 e ani. Final optimist? Nu. În afara falimentului politic, nimic nu e clar.

Problema se complică pentru că sistemul va continua să apese pe pedalele cunoscute și își va prelungi, pe cît posibil, supraviețuirea. E chiar de crezut că, așa cum stă în logica acestor momente, clasa dominantă va reacționa sprijinindu-se și mai mult pe elemente și forțe dubioase: transferuri financiare, presă subordonată și servicii secrete. În același, timp noua calitate a societății, atît cît a fost ea demonstrată la referendum, nu e o garanție. Suflarea civică e, la rîndul ei, infiltrată de impostori și politicieni reciclați, iar naivitatea e prea răspîndită. După o regulă îndelung verificată în propria istorie, România face pași înainte prin accidente, slăbiciuni, confuzii și entuziasme cumulate într-o agitație nesigură. Rezultatul rămîne imprevizibil.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG