Linkuri accesibilitate

Recomandările Europei Libere pentru aparițiile muzicale ale lui 2018


Detaliu de pe coperta albumului Dream House, Âme, 2018
Detaliu de pe coperta albumului Dream House, Âme, 2018

O mult așteptată gură de aer proaspăt în peisajul poluat de kitsch al sărbătorilor de iarnă.

Recomandările Europei Libere pentru aparițiile muzicale ale lui 2018
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:26:54 0:00

Aici e radio Europa Liberă... La microfon Lucian Ștefănescu, doamnelor și domnilor bine v-am găsit la obișnuita noastră emisiune muzicală de sfîrșit de an, recomandările Europei Libere pentru aparițiile discografice ale lui 2018 în domeniile electronic, jazz, funk, și dance.

Începem în Israel, unde ghitaristul Yossi Fine a lansat ceea ce s-ar putea numi generic muzică din Deșertul Albastru, „Blue Desert” fiind chiar titlul albumului lansat în 14 iunie 2018: un amestec de stiluri regionale care acoperă o zonă muzicală ce începe pe dealurile Ierusalimului și se termină undeva între dunele de nisip ale Saharei.

O descriere perfectă a muzicii pe care o face trupa de acoustic-techno Elektro Guzzi de la Viena cu cei trei tromboniști invitați să cânte în „Polybrass”, al șaptelea lor album, îi aparține cronicarului muzical de la Bandcamp.com, care spune că tratînd cele trei tromboane nu doar ca pe un set de instrumente în plus, ci mai degrabă ca pe un corp sonor de sine stătător, Elektro Guzzi elimină utilizarea convențională a alămurilor, și le transformă în ceva cu totul diferit: un fel de sintetizator modular în care fiecare trombon reprezintă un oscilator de sunet.

Puțină „istorie” a viitorului în continuare: „într-un gen aparent obsedat de trecut, Âme se uită cu fermitate la viitorul muzicii dance”, cum spune un cronicar de la publicația muzicală Resident Adviser despre albumul de studio „Dream House”, lansat de duo-ul Âme („suflet”, în limba franceză), alcătuit din doi „învîrtitori” de viniluri pe platane dinKarlsruhe, Germania: Frank Wiedemann și Kristian Bayer.

Leifur James este un producător de muzică electronică și multi-instrumentist cu studii de pian clasic de la Londra, care a lansat anul acesta un album cu un titlu oximoronic, „A Louder Silence” (o liniște mai zgomotoasă) salutat de critica muzicală londoneză ca pe un moment de grație sonoră structurat în jurul dihotomiei pe care o presupune găsirea oazelor de liniște într-o lume plină de zgmote. â

Una din „neplăcerile” sărbătorilor de iarnă, dacă se poate vorbi și de neplăceri în acest caz, este repetiția pînă la sațietate, an de an, a acelorași colinde de Crăciun, în aceleași și aceleași variante. Iată de ce varianta faimoasei „Stille Nacht” propusă de trupa de jazz londoneză Ill Considered pe albumul „An Ill Considerred Christmas” e un alt moment de grație sonoră și o mult așteptată gură de aer proaspăt în peisajul poluat de kitsch al sărbătorilor de iarnă.

Un sunet abraziv și frust, cumva la marginea violenței sonore, al ghitărilor hard-rock de la sfîrșitul anilor 1960, în spațiul anglo-saxon, care a devenit cerebral, a „călătorit”, adică, spre psihedelic, îmbârligat în forme neașteptate de jazz. Unknown Mortal Orchestra, Noua Zeelandă, cu albumul „IC-01 Hanoi”, lansat în octombrie.

„Neclintitul hedonist al rock’and’roll-ului”, cum îl numește un cronicar muzical de la „The Guardian” pe nașul muzicii punk Iggy Pop, și „profesorii nebuni” ai muzicii dance, adică Rick Smith și Karl Hyde, care fac împreună trupa Underworld, au lansat în 2018 „Teatime Dub Encounters”. Judecînd după reacția criticilor britanici e probabil una din aparițiile de mare succes ale acesei veri. Un amestec psihedelic între o voce de „depresie post-pop” și linii de bass kraut-rock, plus texte transcendente.

22 ani de carieră, şapte albume, cinci maxi-single, şi sute de concerte în întreaga lume. Plus un single numit „Pearls” lansat în martie 2018. Zenzile, un grup dub francez înființat în 1996 la Angers, în Franța, al cărui nume e împrumutat de la un poet și activist sud-african care s-a opus apartheid-ului.

Emisiunea noastră se încheie aici, vă reamintesc că ați ascultat recomandările Europei Libere pentru aparițiile discografice ale lui 2018 în domeniile electronic, jazz, funk, și dance.

Lucian Ștefănescu vă mulțumește pentru atenție, și vă urează sărbători fericite!

Aici e radio Europa Liberă!

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG