Linkuri accesibilitate

O ziaristă de la „Jurnal de Chişinău” bruscată şi bătută de patronul unui butic.

Săptămîna trecută o ziaristă de la Jurnal de Chişinău a vrut să fotografieze un produs alimentar alterat într-un butic din capitală şi… a fost bruscată şi bătută de patronul buticului. Sosiţi peste o vreme la faţa locului, inspectorii au constatat că buticul cu pricina era ticsit cu nereguli: nu exista o autorizaţie sanitar-veterinară, personalul nu avea echipament de protecţie şi nu trecuse controlul medical, erau produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat sau fără certificate de confirmare a calităţii. Adică un buchet de mişmaşuri care în mod normal ar fi trebuit să tempereze elanul patronului bătăuş. Dar noi trăim în RM şi aici acţionează alte reguli.

Eu mă întreb: cîtă lume a fost oripilată de gestul acestui aşa-zis om de afaceri? Presupun ca nu mulţi. Unii pesemne au boldit ochii, au dat a lehamite din mînă şi merg mai departe prin deşertul tranziţiei. Oamenii sînt obişnuiţi cu aşa ceva. Sînt obişnuiţi să fie pe post de nătăfleţi, prostovani, victime. Faptul că acel butic activa fără probleme nu e numai vina organelor de control, numeroase şi tare harnice cînd le vine un ordin de sus. E şi vina noastră, a cetăţenilor obişnuiţi cu fraiereala permanentizată.

Buticul cu pricina era bucşit cu nereguli, dar activa şi pesemne avea cumpărători. Şi acei cumpărători mîncau plăcintele alea dubioase şi erau pesemne satisfăcuţi. Dar au existat oare, înaintea sărmanei ziariste, cumpărători care să fie revoltaţi de calitatea produselor, care să dorească să fotografieze alimentele dubioase? Din cîte înţelegem, nu prea au existat. Şi acel butic doldora de nereguli încasa parale fără nici o problemă. Dar cîte asemenea buticuri mai există în Chişinău? Eu sînt convins că nu unul.

Aici e ţara în care consumatorul a fost mereu considerat un „loh”. Folosesc acest cuvînt rusesc pentru că e foarte cunoscut şi e pe înţelesul tuturor cetăţenilor din RM. Problema e însă nu numai că el e văzut ca un „loh”. Cea mai mare problemă e ca acest consumator confirmă cu brio aşteptările creatorilor de cacealma din magazine şi buticuri. E timpul să ne trezim, stimaţi consumatori, şi să ne apărăm drepturile!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG