Linkuri accesibilitate

Cum e posibil să fii scriitor şi să nu ai timp pentru lectură?

L-am întrebat într-o zi pe un coleg de breaslă ce mai citeşte. Scriitorul între două vîrste mi s-a părut deranjat niţel de curiozitatea mea: „Hm… Acum nu citesc nimic, căci îmi scriu cartea mea. Nu am timp, frate. După ce o să-mi termin de scris volumul, o să citesc nişte romane…”

Un reprezentant al minimalismului mi-a mărturisit şi el că nu mai are timp să citească: „Am o mie şi-o sută pe cap, frate! Jobul, familia, tot felul de chestiuni. Şi-apoi trebuie să-mi scriu volumul de proză! Cînd să mai citesc? După ce îmi scriu volumul, e posibil. Am nişte cărţi pe raft care mă aşteaptă…”

Întîlnesc de multă vreme scriitori care nu au timp să citească. Pentru că au familie, pentru că sînt încolţiţi de probleme, pentru că sînt bolnavi, pentru că le-a crăpat o ţeavă în baie. Dar cea mai frecventă justificare e aceea că SCRIU.

Chestia asta mi se pare destul de dubioasă. Cum e posibil să fii scriitor şi să nu ai timp pentru lectură? Da, omul scrie, şi e bine că scrie. Dar cît de bun poate fi textul unui om care nu are timp să citească? Şi mai e ceva.

Dacă nici scriitorul nu mai are timp să citească, mai există oare cineva care citeşte? Păi, cine va mai citi textele celor care nu mai au timp să citească?

XS
SM
MD
LG