Eu încă îmi mai amintesc epoca mirifică în care mă tundeam în frizerie cu numai 30 de lei! Şi epoca asta nu e foarte îndepărtată. Parcă ieri mă costa o tunsoare 30 de lei! Apoi, în aceeaşi frizerie, tunsoarea a început să coste 35 de lei, apoi 40, 45, 50. Iar acum costă tocmai 55 de lei. Mîine va costa, în mod cert, 60 de lei!
Am întrebat-o pe frizeriţă de ce a săltat preţul de la 30 la 60 de lei. „Păi, toate în jur se scumpesc…” a înălţat din umeri frizeriţa. Adică preţul tunsorii e legat de scumpirile altor servicii şi produse. Asta încă mai pot să înţeleg. Dar de ce majorarea e mereu de 5 lei nu pot să înţeleg. De ce nu e de 4 sau de 7 lei?
Vreo doi ani în urmă am dus scurta la curăţătorie şi m-a costat 185 de lei. M-am dus deunăzi la aceeaşi curăţătorie, cu aceeaşi scurtă, şi am plătit 250 de lei. Explicaţia e aceeaşi ca şi la frizerie: toate în jur se scumpesc…
Iese iată ce: scumpirea nu e generată de o cauză internă, ci de creşterea preţurilor din alte domenii. Admit că e posibil aşa ceva. Dar cum anume s-a ajuns de la preţul de 185 de lei la cel de 250 de lei nu por să înţeleg.
Am o bănuială încă din zorii tranziţiei, de pe vremea cînd nişte bătrînele îmi vindeau seminţe de floarea soarelui la preţuri foarte diferite. Aici scumpirea nu prea are de-a face cu starea de fapt a lucrurilor. Fiecare e cu scumpirea lui. Fiecare vrea să scoată mai mulţi bani din cumpărător. E timpul şi cumpărătorii să influenţeze preţul, să se respecte, să neglijeze preţul ofensator. Abia atunci cînd cumpărătorii vor reacţiona adecvat, vom avea o economie de piaţă normală.