Linkuri accesibilitate

Săreau politicienii moldoveni dintr-un partid în altul ca vrabia din par în par...

De la 1991 încoace, traseismul a înflorit în Republica Moldova ca perii în mijlocul verii! Săreau politicienii moldoveni dintr-un partid în altul ca vrabia din par în par. Erau multe partide, era o gălăgie mare, şi situaţia din arena politică era confuză-incertă. Şi oamenii îşi părăseau partidele pe mică de ceas ca să adere la nişte formaţiuni cu perspective mai mari.

Un detaliu distinct al traseiştilor moldoveni şi nu numai este acela că ei mereu invocă, la fiecare salt dintr-un partid în altul, binele simplilor muritori. Adică nu pentru profitul lor personal aleargă ei de la o formaţiune la alta, ci numai de dragul poporului. Vasăzică, se duce traseistul într-un alt partid şi imediat viaţa poporului devine mai frumoasă!

Traseismul în RM a fost multă vreme un fel de mişcare browniană. Erau multe partide influente-atrăgătoare şi era un haos imens, se sărea în zeci de partide, erau abandonate zeci de partide. De la o vreme însă situaţia s-a schimbat. Sunt abandonate, ca şi mai înainte, multe partide, dar se sare cu precădere numai într-un singur partid, care pare cel mai influent şi puternic. Mai înainte erau multe fluvii. Acum e un singur fluviu alimentat de mai multe rîuri.

Situaţia e interesantă pentru că putem asista, în premieră, la moartea traseismului în RM.

De ce? Pentru că şmecheraşii din politica autohtonă vor face de la bun început alegerea perfectă. Ei vor intra de la bun început în partidul cel mai influent şi nu vor mai trebui să caute un alt loc confortabil. Şi cînd se vor aduna toţi în partidul influent, va muri traseismul, căci din celelalte partide, mai slăbite, nu va mai avea cine să sară. Iar moartea traseismului va însemna începutul unei era noi. O eră a marelui partid influent.

Şi această epocă însă ar putea cîndva să se termine. Atunci cînd cineva, dintr-un motiv necunoscut, va abandona pe neaşteptate marele şi influentul partid.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG