Linkuri accesibilitate

E vorba de nişte cinovnici plătiţi din banii contribuabililor care nu vor să discute cu jurnaliştii, cei care îi informează pe contribuabili.

Vasăzică, îl sună un ziarist pe un şef de direcţie de la un minister. Ziaristul vrea să facă o relatare şi are nevoie de părerea acelui funcţionar.

„Vreţi să mă înregistraţi?” întreabă şeful de direcţie, uşor îngrijorat.

„Vreau, fireşte. Căci fac o relatare…” îi spune ziaristul.

Funcţionarul nu vrea să fie înregistrat şi îi sugerează ziaristului să găsească o părere în altă parte.

„Dar noi avem nevoie de declaraţia dvoastră…” insistă jurnalistul.

Aici vocea funcţionăraşului devine mai nemulţumită. El îşi aminteşte că cineva, mai demult, l-a înregistrat şi i-a schimonosit ideile. Apoi spune că are nevoie de permisiunea şefilor pentru ca să poată vorbi.

Ziaristul descumpănit încearcă să afle despre ce şefi e vorba. Poate trebuie să-i dea un telefon ditamai ministrului? Funcţionarul îl sfătuieşte să trimită o cerere printr-un e-mail şi să aştepte pînă şefii vor aproba cererea. Aşteptarea poate dura pînă la 3-4 săptămîni şi, desigur, relatarea jurnalistului se duce pe apa sîmbetei. El are nevoie acum de o reacţie, nu peste 3-4 săptămîni. Sunt, fireşte, informaţii care sunt utile şi peste o lună, dar nu e cazul acum.

Descumpănit de-a binelea, jurnalistul îl întreabă pe funcţionar dacă aşa se mai procedează şi în alte ţări.

„Peste tot e aşa!” conchide funcţionarul şi discuţia se termină.

Aţi înţeles bine totul, stimaţi ascultători? E vorba de nişte cinovnici plătiţi din banii contribuabililor care nu vor să discute cu jurnaliştii, cei care îi informează pe contribuabili. Mergem înainte, spre Europa!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG