Linkuri accesibilitate

„Ce bine a fost atunci la Zatoca!…”

Am un prieten cu care am fost la mare în 1990, la Zatoca. A fost bine atunci pe litoralul ucrainean, ne-am odihnit, am băut bere, am jucat şah, am flecărit pe plaja murdară.

Ei bine, a venit anul 1991 şi toate s-au precipitat şi s-au complicat. A început tranziţia fără sfîrşit, lunga odisee pentru supravieţuire. Îl vedeam arareori pe amicul cu care am fost în 1990 la Zatoca.

L-am întîlnit la un talcioc în 1993. Omul aducea haine din Turcia pe care le vindea aici cu un preţ aproape dublu. Ne-am amintit de escapada noastră la mare în 1990 şi amicul mi-a spus că nu mai fusese pe litoral de atunci. „Iaca, au trecut trei ani şi nu am mai avut timp să mă duc la mare…”, a spus cu amărăciune amicul.

Ne-am întîlnit apoi în 1999 la o piaţă din Chişinău. Amicul era agitat şi foarte ocupat, avea un butic cu marfă, trebuia să alerge toată ziulica. „Îţi imaginezi, nu am mai fost la mare de 9 ani! Nu am timp, frate! Familia, copiii! Bani nu prea ajung! Dar ce bine a fost atunci la Zatoca…”, spuse amicul visător.

Îi apăruseră nişte riduri adînci pe faţă, iar sub ochi avea nişte cearcăne mari.

Ne-am întîlnit apoi în 2005, 2009 şi recent, în mai 2017. Amicul nu mai fusese la mare din 1990. E adevărat că îşi trimisese familia la Sovata, în Grecia şi în Bulgaria. Dar el nu a mai avut timp să meargă la mare. „Ştii, în fiecare an îmi spun că voi merge, şi mereu apare ceva care mă împiedică. E greu, frate, trebuie să faci mereu bani. Nu mai găsesc timp pentru mare. Dar ce fain a foat atunci, la Zatoca, în 1990!”, exclamă amicul prematur îmbătrînit.

În ochii lui am întrezărit un soi de jenă amestecată cu un profund regret.

Nu ştiam ce să spun. Eu însumi fusesem la mare după asta o singură dată.

„Nu te întrista, amice. La urma urmei, nu marea e cel mai important lucru…”, l-am îmbărbătat eu cu jumătate de gură. Şi am plecat cu gîndul la mare, la o mare cu apă limpede, cu plaje scăldate în lumina orbitoare a soarelui…

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG