Linkuri accesibilitate

Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2016.

Azi e Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2016. S-o spunem pe şleau: evenimentul nu poate avea importanţa pe care i-o atribuie Uniunea. Şi nu Uniunea e de vină, căci ea mereu organizează Gala cu surle şi tobe. Problema e că nu avem aici atîţia autori valoroşi cîte premii se acordă. Prin urmare, se decernează premii şi unor autori mai modeşti sau a căror performanţe ridică serioase semne de întrebare.

De fapt, Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova nu prea sînt luate în serios de multă vreme. E suficient să te uiţi pe listele laureaţilor din ultimii 20 de ani ca să constaţi că avem de-a face cu un tutti frutti halucinant. Opera unor premianţi e de-a dreptul liliputană, valoarea altora e foarte discutabilă, ba chiar inexistentă.

În loc să stimuleze creativitatea, puzderia de premii din fiecare an diluează substanţial valoarea laureaţilor şi nu numai. Un premiu pe an ar fi suficient, după părerea mea. În loc să dai 15 premii de 5000 de lei, mai bine dau unul de 50 mii de lei. Dar să-l ia un autor care într-adevăr are valoare.

Vreau să le amintesc colegilor de breaslă că sînt chiar prozatorul care a refuzat mereu să candideze la Premiul USM pentru proză, deşi am trei romane. Nu e vorba de trufie sau de ignorarea Uniunii. Îmi este dragă această instituţie al cărei membru sînt. Dar am convingerea fermă că instituţia cu pricina decernează prea multe premii. Iar aceste nenumărate premii dăunează literaturii de calitate.

Le doresc colegilor de breaslă o Gală a Premiilor minunată!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG