Linkuri accesibilitate

În 25 de ani se putea face cîte ceva pentru reciclarea deşeurilor. Nu s-a făcut mai nimic.

Faptul că deşeurile nu au fost evacuate cîteva zile din Chişinău a provocat o mare lamentaţie. Pe FB au apărut poze cu tomberoane năpădite de zoi, unii ai strigat că poate apărea o epidemie, alţii au sărit în capul edililor incapabili să gestioneze situaţia. Cineva a constatat că ani de zile nimeni nu s-a ocupat serios de reciclarea deşeurilor. Altcineva întrezăreşte un substrat politic dincolo de zoi.

Presupun că lamentaţia se va termina după ce gunoaiele vor fi evacuate. Aşa e la noi. Oamenii bagă în seamă o problemă numai atunci cînd ea li se proţăpeşte în faţă. A văzut omul că gunoaiele au astupat tomberonul din curte – există problema. Vor dispărea gunoaiele – omul va uita de problemă.

De fapt. Problema asta e eternă în Moldova. Conducătorii tranziţiei nu au dorit să rezolve această problemă gravă. Nu avem întreprinderi de prelucrare a deşeurilor. Oamenii aruncă în acelaşi tomberon resturile de mîncare, sticlele de bere şi bateriile. Iar un oraş mare cum e Chişinăul habar nu are unde să ducă deşeurile. Le duceau la Ţînţăreni. Apoi la Bubuieci. Însă oamenii de la Bubuieci nu mai vor să fie năpădiţi de gunoaiele chişinăuienilor. Ce va fi mai departe? Mai găsim un loc în care să depozităm absolut toate deşeurile? Asta va fi soluţia?

În 25 de ani se putea face cîte ceva pentru reciclarea deşeurilor. Nu s-a făcut mai nimic. Am reuşit în alte domenii. Au apărut castele faraonice ale unor politicieni şi cinovnici, am devenit campionii Europei la numărul de buticuri, benzinării şi farmacii! Dar gunoaiele nu am vrut şi nici nu vrem să le prelucrăm! Pentru că ceea ce avem aici e doar un simulacru de societate, nu o societate adevărată.

XS
SM
MD
LG