Linkuri accesibilitate

Trădarea, făţărnicia, ticăloşia, minciuna, ţepuiala, egoismul şi cinismul au luat aici proporţii inimaginabile.

Poate cel mai grav lucru care s-a întîmplat în Moldova după 1991, mai grav decît toate celelalte, e decăderea morală nemaipomenită. Trădarea, făţărnicia, ticăloşia, minciuna, ţepuiala, egoismul şi cinismul au luat aici proporţii inimaginabile în alte epoci şi în alte lumi.

De aceea, personajul cel mai emblematic al tranziţiei moldoveneşti nu e cinovnicul care fură ca-n codru sau pensionarul care moare de foame. E OMUL CARE NU MAI CREDE ÎN NIMENI. E omul care întrezăreşte îndărătul fiecărei acţiuni-vorbe-decizii un interes, dorinţa de a profita. Toţi sînt falşi şi urmăresc un singur scop – propria lor bunăstare. Iar dacă îţi fac un bine, e doar pentru că vor să obţină ceva de la tine. Asta e convingerea fermă a „omului care nu mai crede în nimeni”.

Îmi povestea un prieten cum a luat ţeapă de la un frate şi cum a fost păcălit de cîţiva amici buni. „După aceste experienţe, am fost pătruns de o suspiciune aproape paranoică. Cînd cineva mă laudă, am impresia că vrea să profite ulterior de pe urma mea. Cînd cineva mă ajută, mă gîndesc imediat că vrea şi eu să-l ajut. Nimic nu se face pur şi simplu. Toţi vor ceva atunci cînd îţi fac un bine. Oamenii au dispărut pentru mine, mai exact s-au transformat în interese…”, îmi mărturisea, plin de amărăciune, prietenul.

„Omul care nu mai crede în nimeni” nu numai că vede societatea ca pe un mărăciniş de interese. El e mereu îngrijorat şi frustrat de faptul că alţii, la rîndul lor, îl văd pe el ca doar ca pe un profitor ordinar.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG