Văd ani de zile, chiar în reportajele Europei Libere, nişte oameni din provincie foarte nemulţumiţi de prestaţia conducătorilor. Oameni care spun că situaţia din ţară e catastrofală, că nu mai pot suporta sărăcia şi corupţia, oameni disperaţi.
Aceiaşi indivizi, întrebaţi dacă merg la alegeri, răspund ritos că au mers şi merg mereu să voteze, că nu-şi permit să stea acasă, că de ei depinde soarta ţării, că ei votează ca să scape de sărăcie şi corupţie.
Aţi înţeles bine, stimaţi ascultători? Pe de o parte, omul mereu votează, iar pe de altă parte e mereu nemulţumit de situaţia din ţară.
Mă miră, în cazul acestor oameni, iată ce. Oamenii aceştia, de cele mai multe ori, nu întrezăresc o legătură între votul lor şi situaţia deplorabilă. Păi, dacă tu votezi mereu, iar lucrurile stagnează, nu contribui şi tu la proliferarea acestei situaţii? Sau să spunem altfel: dacă tu votezi mereu, iar situaţia tristă rămîne aceeaşi, nu e normal să te întrebi ce valoare are votul tău?
Aşadar, ei votează mereu şi sunt nemulţumiţi mereu şi nici măcar nu schiţează un gest pentru a schimba lucrurile. Cineva, într-o altă dimensiune, ar renunţa poate să mai voteze sau i-ar chema la ordine pe conducători. Aici însă oamenii nemulţumiţi votează ca să devină şi mai nemulţumiţi. Mergem înainte! Spre Europa, fireşte!