Linkuri accesibilitate

În opinia cinovnicului autohton, plecarea din ţară a fost pentru mii de moldoveni un colac de salvare, o posibilitate unică de a se îmbogăţi.

Ani de zile am tot polemizat cu un funcţionăraş autohton, stimaţi ascultători. Eu ziceam că exodul populaţiei din Moldova e un fapt rău, regretabil, şi invocam problemele mari cu care se confruntă migranţii. Funcţionăraşul, pe de altă parte, spunea ritos că nu am dreptate, că există partea frumoasă-profitabilă a exodului.

În opinia cinovnicului autohton, plecarea din ţară a fost pentru mii de moldoveni un colac de salvare, o posibilitate unică de a se îmbogăţi şi de a cunoaşte alte dimensiuni. „Dacă ar fi rămas aici, ar fi murit de foame! Aşa că migraţia e un lucru minunat, frate!”, îmi zicea cu convingere funcţionăraşul.

Fireşte că fenomenul acesta – migraţia – e foarte complex şi are, într-adevăr, părţile lui rele şi bune. Numai că, în polemica noastră, eu preferam mereu să scot în evidenţă aspectul hidos al exodului, pe cînd funcţionăraşul prefera să discute numai despre partea lui frumoasă.

Ani de zile ne întîlneam şi polemizam, dar polemica noastră s-a încheiat pe neaşteptate: funcţionăraşul şi-a luat familia şi s-a dus să trăiască într-o ţară prosperă occidentală. Mărturisesc că m-a tulburat plecarea cinovnicului. Rezulta că el avusese dreptate? Că plecase fiindcă plecarea era un lucru minunat?

Ne-am reîntîlnit peste vreo doi ani pe o reţea de socializare. Fostul funcţionăraş moldovean posta nişte imagini cu peisaje exotice. Mi-am recunoscut înfrîngerea, i-am spus că – prin plecarea sa – el mi-a demonstrat că partea frumoasă a migraţiei e cea mai pregnantă. În loc să se bucure că a avut dreptate, fostul cinovnic a bombănit ceva despre nişte probleme care există şi acolo, despre dificultatea de a te adapta la un nou mediu. Apoi a părăsit conversaţia, zicînd că e foarte ocupat. Iar eu am simţit cum nedumerirea pune stăpînire pe mine.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG