Duminică, pe la amiază, au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale foarte mulţi dansatori îmbrăcaţi în costume populare. Numai că erau foarte puţini cetăţeni care să le privească dansurile. Am avut chiar impresia că erau mai mulţi dansatori decît spectatori. Un detaliu jenant care, cred, spune cîte ceva despre felul în care cetăţeanul vede traseul Moldovei din ultimii 26 de ani. În mod normal, într-o ţară fericită, plină de realizări, ar fi trebuit să vină la aceste dansuri un ocean de oameni împliniţi şi zîmbitori. Numai că realizările nu prea există. În schimb, suferinţă şi ciudă sunt cîtă frunză şi iarbă.
Presupun că la concertele din seara aceleiaşi zile, cu vedete din Federaţia Rusă şi România, au venit mai mulţi oameni, în special tineri. Numai că – e limpede – aceşti cetăţeni au venit să se distreze, să asculte o voce catifelată, să ingurgiteze o bere rece ca gheaţa. E puţin probabil că ei îi ascultau pe Baskov şi pe Smiley cu gîndul la cei 26 de ani de Independenţă. Şi dacă Baskov şi Smiley nu cîntau în PMAN, mai veneau cohortele de petrecăreţi acolo? Mă tem că am fi numărat oamenii pe degete, ca la dansurile celor cu costume populare din miezul zilei. Aceste concerte cu vedete sînt un adevărat colac de salvare pentru conducătorii autohtoni care fac tot posibilul să le organizeze. În absenţa lor, sărbătoarea ar arăta de-a dreptul pleoştită.
Aşadar, RM a împlinit 26 de ani. Dacă lucrurile nu se vor schimba radical în anii următori, sărbătoarea se va reduce numai la concerte. Şi nici la acestea nu va mai veni prea multă lume.
