Linkuri accesibilitate

Prietenii mei au între 55 şi 70 de ani şi se scoală cu noaptea-n cap pentru că viaţa în RM e complicată...

Mi-am făcut cîţiva prieteni şi sînt foarte bucuros. Ne întîlnim în fiecare vineri, la ora 05.55, în zorii zilei, la staţia terminus Şoseaua Balcani. Eu plec la Europa Liberă pentru că am emisiune matinală, ei pleacă la joburile lor.

Prietenii mei au între 55 şi 70 de ani şi se scoală cu noaptea-n cap pentru că viaţa în RM e complicată şi e nevoie de bani. Unii dintre prietenii mei sînt pensionari, dar continuă să muncească, căci pensia e mică şi nici copiii nu au mari posibilităţi să-i ajute. Doamna Lidia, o femeie de circa 65 de ani, mi-a mărturisit că nici nu vrea să mizeze pe ajutorul copiilor: „Au ei suficiente probleme şi fără mine! De aceea, o să lucrez cît o să pot! Credeţi că îmi place să mă scol la ora asta? Da ce să fac? Ia spune mata?”

Dau din cap aprobator. Într-adevăr, nu prea are ce să facă. Deşi o iau cu asalt tot felul de boli, ne întîlnim în fiecare vineri în zorii zorilor.

La început, nu eram prieteni. Dar tot întîlnindu-ne mereu la staţie şi urcînd în acelaşi troleibuz, am început să ne salutăm, apoi am intrat în vorbă.

Nenea Simion, un bărbat robust de circa 60 de ani, zice că vara e floare la ureche. E uşor să te trezeşti, ţi-ai făcut rapid un ceai şi ai plecat. Mai rău e iarna. Iarna nenea Simion se scoală foarte greu şi nu are chef de muncă. Dar parcă ai de ales? Nu ai.

Vreau să spun că - deşi îi întîlnesc numai vineri în zorii zilei – m-am ataşat de ei. Şi chiar aştept fiecare dimineaţă de vineri cu nerăbdare ca să mai discutăm în troleibuz.

De vreo lună m-a luat însă în stăpînire o nelinişte. O doamnă sfătoasă şi bonomă de circa 60 de ani nu mai vine la staţie în zorii zilei. Sper că e bine şi că nu a păţit nimic. E ciudat, dar simt un soi de îngrijorare. Discuţiile cu ea îmi lipsesc. Aştept să revină la datorie. Sau măcar să ne convingem că e sănătoasă şi că abandonarea jobului e generată de un fapt pozitiv.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG