Multe chestii curioase pot fi detectate în hăţişurile tărîmului politic moldovenesc. E timpul, cred, să vorbim despre un fenomen despre care nu s-a prea discutat. Despre ce e vorba? Vă explic.
Au existat aici în anii tranziţiei interminabile nişte politicieni de o hărnicie incredibilă. Activi, puşi pe fapte mari, bombardînd mereu masele cu mesaje, apărînd mereu pe sticlă, aceşti politicieni harnici dădeau impresia că politica e pentru ei un modus vivendi, un scop al existenţei. Mă uitam uneori la frămîntul lor cu un soi de invidie. Ce fain ar fi fost să am şi eu, ca scriitor, elanul lor nemaipomenit! Politicienii aceştia hiperactivi mereu ne adresau mesaje, mereu ne rugau să fim şi noi activi, să facem ceva pentru ţară! Bunăoară, îmi amintesc cît de energic era Eduard Muşuc, ce vitalitate uluitoare avea Nicolae Andronic şi cît de vizibil şi harnic era Valeriu Streleţ. Dar au mai fost şi alţii. Toţi erau extrem de activi şi energici!
Fireşte, în linii mari, lucrurile în Moldova rămîneau triste, dar vitalitatea lor ne alimenta un orizont de aşteptare. Ei bine, amănuntul ciudat e că aceşti oameni foarte activi, care ne responsabilizau pe mică de ceas, au dispărut la un moment dat, ne-au abandonat oarecum. Erau harnici şi răsturnau munţi, apoi au dispărut subit.
Două lucruri ar fi aici de remarcat. Primul e că în mod normal nişte oameni pentru care politica se confunda cu viaţa nu ar fi trebuit să dispară. Cum e posibil aşa ceva? Mai întîi le vorbeşti răspicat cetăţenilor despre o idee, iar apoi dispari cu tot cu idee? Al doilea lucru e decepţia pe care se pare dispariţia politicienilor energici a provocat-o în mase. Căci aceşti politicieni activi întreţineau un soi de speranţă în mase că vreodată totul va fi OK, că peste ani situaţia se va îmbunătăţi. După dispariţia lor, ce rămîne cu speranţa oamenilor?
Nu-i vorbă, mai avem încă politicieni de o vitalitate năucitoare. Dacă însă mai dispare vreunul ce ne facem?
