Făceam autostopul pe şoseaua Otaci-Soroca. Un Jiguli rablagit s-a milostivit şi a oprit brusc lîngă mine, iar un nor de praf înecăcios mă invălui. În maşină nu era numai şoferul, un omulean grizonant şi trupeş, ci şi două gospodine de circa 55 de ani.
Aflînd că sînt ziarist, cei trei m-au invitat imediat să discutăm serios despre orientarea politică a Moldovei. Nu-mi prea plac discuţiile astea cu oameni necunoscuţi, dar tovarăşii mei de drum doreau foarte mult să afle părerea unui ziarist. Am ezitat niţel, apoi am îndrăznit să spun că RM ar trebui să meargă spre UE şi... asta i-a cam enervat pe condrumeţii mei.
Tustrei s-au repezit electrizaţi să-mi enumere avantajele intrării sub aripa ocrotitoare a Rusiei: vom putea vinde fructele noastre, chiar pline cu viermi, pe imensa piaţă rusă, vom fi parteneri egali cu ruşii, nu nişte vasali ai occidentalilor şmecheri şi cinici, vom fi respectaţi şi stimaţi, vom scăpa de românizarea nărăvaşă, căci noi sîntem moldoveni, nu „români proşti”, vorba şoferului trupeş, vom scăpa de corupţia rapace, care corupţie e rodul pro-europenilor de la putere, căci pe vremea lui Voronin era ordine, vom trăi la fel de bine ca în URSS etc.etc.
„Dar există o armată a Rusiei în stînga Nistrului…”, am încercat să le temperez elanul. „E minunat! Să vină şi la Chişinău armata rusă!” a exclamat şoferul grizonant.
Cind am ajuns la Soroca şi am iesit din maşina matusalemică, îmi vîjîia capul şi eram năucit de vorbăria incisivă a tovarăşilor de drum. Am ieşit din Jiguliul acela cu sentimentul că ma eliberez de o capcană. Mi-am zis că nu mai fac autostopul niciodată şi nici nu mai accept discuţii despre politică cu tovarăşi de drum necunoscuţi. Mai bine discutam cu ei despre literatură sau vreme. Altminteri, era ceva foarte îngrijorător în înflăcărarea cu care vorbeau aceşti oameni. Se vedea că politica îi lezează, că le provoacă nemulţumiri. Atîta doar că eu nu eram politician.
