De multe ori verdictele judecătorilor conţin o pedeapsă penală formulată în felul următor: muncă neremunerată în folosul comunităţii. Legea spune că această muncă nu poate fi făcută noaptea şi că un condamnat poate fi implicat în „lucrări ce necestă calificare specială doar dacă are o asemenea calificare”. Cred că mulţi nu cunosc toată bucătăria muncii în folosul comunităţii din simplul motiv că nu cred că îi va viza vreodată. Bunăoară, câţi ştiu meniul complet al acestei munci impuse? Ei bine, legea conţine o listă de lucrări recomandate şi iată doar câteva din acestea: curăţarea terenului întreprinderilor industriale, culesul fructelor şi legumelor, plantarea copacilor, ocrotirea şi dezvoltarea gospodăriilor silvice, colectarea plantelor medicinale, crearea zonelor verzi, curăţarea acoperişurilor de zăpadă, întreţinerea în stare funcţională a sistemului de evacuare a apelor. Sunt, într-adevăr, nişte lucrări utile comunităţii, iar unele din ele, dacă stau să mă gândesc mai bine, ar putea fi realizate, din motive patriotice, chiar de oameni care nu au probleme cu legea.
De fapt, am ajuns să vă vorbesc despre munca cu pricina după ce am citit o ştire curioasă şi anume aceea că în raionul Sângerei un individ i-a dat mită unui poliţist 1.800 de euro tocmai ca să scape de munca în folosul comunităţii, pedeapsă care îi fusese aplicată. Cineva spunea, pe o reţea de socializare, că mai bine individul acela îşi păstra suma de bani mărişoară şi curăţa un acoperiş de zăpadă sau aduna nişte gunoaie, prinzând astfel trei iepuri: rămânea şi cu bani, evita o nouă infracţiune şi -atenţie!- făcea ceva folsitor pentru comunitatea sa.
Acest din urmă aspect mi se pare aici extrem de rarisim în viaţa normală de zi cu zi deoarece impresia mea e că moldovenilor le cam lipseşte sentimentul apartenenţei la o comunitate. În anii tranziţiei, acesta a fost tocit bine, iar ceea ce am avut aici ani de zile a fost o societate dezagragată cu indivizi baricadaţi în propriile ogrăzi, indiferenţi la ceea ce se întâmplă dincolo de ogrăzile lor. Pe vremea sovieticilor, subotnicile erau un soi de muncă în folosul comunităţii, benevole în aparenţă, dar în realitate erau regizate. Acum mă tem că stăm şi mai prost. Cu toate că există oameni care merg uneori benevol să cureţe albiile murdare ale unor râuri sau să planteze copaci, munca în folosul comunităţii e cam luată în derâdere, e considerată un soi de pierdere de timp şi chiar umilinţă. Dar voi ce spuneţi, stimaţi ascultători?
