Linkuri accesibilitate

Banca Națională va publica doar o sinteză a Raportului Kroll 2


Nepublicarea integrală privează societatea civilă de posibilitatea de a face presiuni asupra instituțiilor responsabile cu anchetarea furtului bancar.

Partidul Platforma DA a organizat miercuri un mic, dar zgomotos protest în fața sediului BNM, cerând publicarea celui de-al doilea raport al companiei Kroll privind „furtul miliardului” din sistemul bancar moldovenesc. De ce întârzie concluziile investigației, a căutat să afle corespondenta noastră la Chișinău.

Banca Națională a Moldovei a anuțat că a negociat cu compania Kroll să publice un rezumat al celui de al doilea raport privind „furtul miliardului”, imediat ce-l va primi. Într-un comunicat al BNM se precizează că „Kroll a acceptat elaborarea unei sinteze, urmare a solicitării autorităților Republicii Moldova”.

BNM a difuzat comunicatul chiar în momentul în care mai mulţi activiști şi simpatizanţi ai Partidului Platforma DA protestau la sediul entităţii bancare cerând publicarea integrală al celui de-al doilea raport al companiei Kroll.

„Miliardele înapoi!”, „Guvernarea la gunoi!”, „Cerem Kroll 2!”, sunt doar câteva dintre lozincile scandate de protestatari.

Liderul PPDA, Andrei Năstase, a comentat reacţia BNM:

„Uitaţi-vă încă o modalitate de manipulare, o încerc are de a ne aburi. BNM va publica sinteza investigaţiei. Nu băieţi! Nu! investigaţia trebuie publicată să ştim crimele lui Plahotniuc, crimele lui Shor, ale altor canalii care au jefuit această ţară, care au făcut ca generaţiile viitoare să trebuiască să plătească an de an miliardele furate de ei.”

Spicherul Andrian Candu, cel care în mai 2015 a făcut public, la presiunea opiniei publice, primul raport al companiei americane Kroll, anunţa în luna martie a acestui an că cel de-al doilea raport ar putea fi gata în luna mai. Ulterior, Candu a înaintat un nou termen - la sfârșitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie - declara şeful legislativului în octombrie în cadrul unui interviu pentru postul nostru de radio. Tot atunci Candu care promitea anterior publicarea integrală a investigaţiei ne-a confirmat că va fi dată publicităţii doar un rezumat din raport.

La începutul lunii noiembrie BNM anunţa că al doilea raport se află „în fază finală de redactare” şi că este aşteptat în următoarele câteva săptămâni. Tot atunci BNM spunea că experţii Kroll, care s-au aflat în noiembrie la Chişinău, au prezentat „o versiune actualizată a strategiei de recuperare a activelor delapidate”, care va fi pusă în practică de către organele de anchetă și urmărire penală moldovenești.

Expertul Transparency International Moldova, Veaceslav Negruţă, spune că anunțul de astăzi al BNM vine doar să confirme că autorităţile nu îşi doresc de fapt publicarea celei de-a doua fază a raportului de la care se așteaptă că va sugera unde a ajuns miliardul de dolari furat. Negruţă crede că lansarea raportului Kroll în spaţiul public ar crea un mare disconfort pentru autorităţi, care, de ceva timp, încearcă prin diverse iniţiative legislative să legalizeze banii fraudaţi sau să-i scape de răspundere penală pe cei implicaţi:

„Noi am văzut tentative prin diferite iniţiative legislative pe de o parte de a legaliza ilegalităţile şi aici vorbim despre vestita amnistie a capitalurilor din decembrie 2016 care a fost blocată şi retrasă la insistenţa societăţii şi a partenerilor de dezvoltare. Al doilea element - am văzut încercări de a readuce o parte din resurse prin diferite tehnici legislative, cum ar fi cetăţenie contra investiţie sau alte lucru care au fost băgate în legi şi într-un fel s-a încercat readucerea unei părţi din resurse inclusiv prin aşa zise forme de investiţii sau privatizări. Al treilea element care este dezbătut activ acum în societate este aşa numita decriminalizare a infracţiunilor financiar economice. Or acest proiect vizează exact acele persoane, acei actori care direct sau indirect au fost beneficiari, facilitatori a tot ce s-a întâmplat în cazul fraudelor bancare. Acest proiect ar scoate răspunderea de pe mai mulţi actori care au fost parte în această inginerie financiară, mai simplu spus în acest furt bancar. aceste proiecte nu au mers aşa cum şi-au dorit autorităţile, iată de ce ele nu doresc să apară în public raportul Kroll 2.”

Controversatul proiect de lege privind decriminalizarea infracţiunilor economice urma să fie examinat astăzi la şedinţa executivului, dar a fost amânat pentru o săptămână, sub presiunea criticelor din partea mai multor organizaţii neguvernamentale.

Veaceslav Negruţă nu exclude că o sinteză a raportului va fi publicată până la urmă:

„Ar putea să existe această sinteză. Este important ca sinteza să fie făcută de compania Kroll care este şi autorul raportului şi folosind extrase din raport nu şi lăsată la discreţia autorităţilor de aici să facă ei o sinteză care să schimbe accentele sau să modeleze o anumită percepţie în societate a acelor lucruri care se conţin în raportul Kroll 2.”

Veaceslav Negruţă mai spune că autorităţile nici nu ar fi început o investigaţie veritabilă a fraudei bancare, inclusiv în baza informaţiilor din primul raport al companiei Kroll, care menţionează numele lui Ilan Shor ca fiind unul dintre beneficiarii operațiunii de sustragere a banilor din sistemul bancar. Nepublicarea celei de-a doua faze a raportului, continuă Negruţă, privează societatea civilă de posibilitatea de a face presiune asupra instituţiilor responsabile de investigarea furtului bancar.

XS
SM
MD
LG