„Ciudat cum corpul tău îţi stabileşte lecturile & dispoziţiile de lectură, îţi comandă ce să citeşti & cum să citeşti. Înainte să mă duc la control, corpul meu suspectat de cancer îmi alegea spre (re)citire cărţi despre boală şi despre viaţa de apoi…”, citesc în Zodia Cancerului: Jurnal 2012 – 2015, de Radu Vancu, Humanitas, 2017; că „o carte scrisă e o boală-nvinsă” poetul încă urmează a se convinge, pe moment însă „cum pentru mine poezia e un gen al biograficului (…), era cumva natural s-ajung la jurnal. (E drept, un jurnal de criză, atunci când poezia nu merge…)”
Noroc că nu stă pe loc autorul Frânghiei înflorite, prezent când la un festival internaţional de poezie, când la un colocviu, când la un simpozion, dar şi la câte-o manifestaţie de protest (de reţinut şi această idee: „Unul dintre efectele cele mai perverse ale controlului ideologic totalitar e anularea «omului interior» (…) în aşa fel încât, chiar dacă cenzura ar dispărea, autocenzura ar continua să existe”), traducând din greu (John Berryman, Ezra Pound ş.a.), vorbind la lansări de carte, organizând la rându-i festivaluri de poezie, dăruindu-se fără rest prietenilor, şi totodată simţindu-se împlinit ca tată de familie (tocmai el, care şi-a scos tatăl din ştreang pe când avea doar 19 ani). Despre toate astea, diaristul scrie pagini „atât de dense, atât de competente în zona culturală şi atât de umane în cea emoţională” (Mircea Cărtărescu), din care se reţin mai cu seamă „efigiile” unor maeştri, c-o fi Mircea Ivănescu sau Alexandru Muşina. Absolut răvăşitoare, nota din 22 iunie 2013 – după ce, c-o zi înainte, merge la înmormântarea lui Muşina, refuzând să-l privească în sicriu („nu văd decât pălăria albă de panama, la care ţinea atât de mult”), ca să-l şi-l păstreze viu în memorie, consemnează sec: „Azi, la examen, una dintre fete (…) avea aşezată în faţa ei pe bancă o pălărie albă de panama. În sala în care se scria despre poeţi era un feeling de priveghi. Oriunde se scrie despre poeţi e priveghi. Oriunde se scrie e priveghi. Oriunde e priveghi”. Dar ce bucuros schimbă registrul când e vorba despre scriitorii vii, şi în plus prieteni: Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Claudiu Komartin, Dragoş Varga, Dan Coman – iată tot atâtea prezenţe luminoase (cu zonele lor de umbră, se-nţelege!) în paginile cărţii, ce devine astfel şi o istorie – în cinci (şi mai mulţi) prieteni – a literaturii române contemporane.
„Paginile astea au fost mereu într-o zodie a cancerului. Şi, dacă au vreun rost, e acela de a arăta că poezia poate administra cancerul…”, citesc în ultima notă, din 15 iunie 2015; între timp, poetul – altminteri, născut în zodia Cancerului pe 13 iulie 1978 – şi-a reintrat în mână, încheind volumul de poeme 4 A.M. Cantosuri domestice, ceea ce face ca, şi din pdv al structurii, jurnalul să capete perfecţiune de cerc.
30 aprilie ’18
