Linkuri accesibilitate

Întorsătură dramatică la audierile de marți în procesul intentat fostului premier al R.Moldova Vlad Filat


Se relatează că fostului lider PLDM i s-ar fi făcut rău în anticamera judecătorului. Ședința a fost amânată.

La Judecătoria Buiucani din capitală a fost programată marți o ședință de judecată în procesul fostului premier Vlad Filat, acuzat de corupție. Potrivit experților, judecătorii ar fi putut pronunța deja verdictul, care poate merge până la 15 ani de închisoare. Lucrurile au luat însă o întorsătură dramatică, pentru că lui Filat, care spune că este în greva foamei de aproape trei săptămâni, i s-a făcut rău la tribunal.

Vlad Filat a avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă după ce ar fi leşinat în anticamera judecătorului. S-a întâmplat după aproape două ore de audieri:

„Vlad Filat a intrat în leşin în anticamera Judecătoriei Buiucani. Aşa a scris şi medicul de la urgenţă pe decizia sa. Noi avem o copie a acestei decizii. Nu este vorba despre o simplă slăbiciune, este vorba despre o stare în care dumnealui nu mai poate participa la şedinţa de judecată. Decizia medicilor o să o facem publică mai târziu.”

Declarația Igor Popa a fost contrazisă de procurorul responsabil de caz, Adriana Beţişor:

„Nu este un certificat medical care să ateste că dânsul ar avea o stare de sănătate agravată. Am asistat la asistenţa acordată de medicii de la urgenţă, vreo acutizare nu a fost identificată, doar o stare de slăbiciune firească pentru că nu a mâncat atâtea zile. Nu ştiu de unde aveţi informaţii că ar fi leşinat.”

Medicii de la urgenţă au confirmat totuşi că fostul premier şi-a pierdut cunoştinţa.

Avocatul a cerut încă la începutul şedinţei ca Vlad Filat, aflat în a 20-a zi de foame, să fie consultat de medici, pentru că, spune Igor Popa, ar avea probleme cardiace. Avocatul reclamă şi înrăutăţirea condiţiilor de detenţie pentru clientul său, imediat ce acesta a anunţat greva foamei:

„Nu i s-a permis să vorbească la telefon, nu i s-a permis să se întâlnească cu părinţii, nu i s-a permis să aibă parte de o medicaţie calificată, mă refer la un doctor din afara penitenciarului. Toate acestea luate împreună au probabil un scop final de a fi umilit şi de a-l atrage la răspundere penală cu ochii închişi.”

După incident, şedinţa de judecată a fost amânată. Vlad Filat, sprijinit de gardieni, a fost transportat la Penitenciar, unde ar urma să fie supravegheat de medicii penitenciarului. Judecătorii nu au luat în calcul nici solicitarea apărării de a-l duce la spital pentru examinări medicale, nici de a reprograma pentru o dată ulterioară şedinţa de miercuri, 22 iunie.

Întregul proces asupra fostului premier acuzat de corupţie pare să se apropie de final. Etapa de analiză a probelor şi de audiere a martorilor s-a sfârşit săptămâna trecută.

Marți ar fi urmat să înceapă dezbaterile judiciare – o procedură mai curând formală în timpul căreia, spun juriştii, magistraţii de obicei ştiu deja ce sentinţă vor pronunţa.

Vlad Filat a anunţat săptămâna trecută pe pagina sa de Facebook că până la finele lunii ar urma să fie condamnat la 16 ani de închisoare şi că ancheta sa ar fi o comandă politică a fostului său partener de coaliţie, democratul Vlad Plahotniuc.

Partidul Liberal-democrat, care şi-a ales sâmbăta trecută un alt lider pe locul lui Filat, a calificat într-un comunicat tratamentul la care este supus drept „o execuție publică” şi au făcut apel la instituţiile internaţionale să se implice în caz.

Previous Next

XS
SM
MD
LG