Linkuri accesibilitate

Maia Morgenstern: „Îmi caut copilăria în fiecare casă care pare mai veche, sau pare că are un timp...” (VIDEO)


Vasile Botnaru în dialog cu actrița și directoarea Teatrului Evreiesc de Stat de la București.

Astăzi în studioul de la Chişinău al Europei Libere se află celebra actriţă din România, Maia Morgenstern. Mai mult decât atât nu insist să vă spun. Doar rostindu-i numele, sunt convins, am stârnit nerăbdarea dumneavoastră. Poate, doar ar trebui să precizez că tatăl ei este originar din Chişinău. Prin urmare, putem spune că Maia Morgenstern a venit la ea acasă, cu turneul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti.

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru

Europa Liberă: După calamitatea de la Chişinău, vine o mare recompensă. Vine Maia Morgenstern ca să ne oblojească durerea, dar, mai ales, ca să ne spună lucruri utile. Pentru că un om de teatru, un om de spirit, un om de înţelepciune are soluţii pentru tot felul de situaţii şi cu dărnicie le împarte în fiecare spectacol. Dincolo de textul care e scris, fiecare actor de talia doamnei Morgenstern are ceva de spus suplimentar printre rânduri, printre replici. Cred că mai aveţi timp să apucaţi măcar un spectacol cu dumneaei, din micul turneu al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti. Doamnă Morgenstern, mulţumim pentru că aţi acceptat să veniţi la Europa Liberă în preajma zilei de naştere.

Maia Morgenstern: „Vă mulţumesc pentru invitaţie.”

Europa Liberă: Toată lumea ştie că la 1 mai vă serbaţi ziua de naştere. Acum aveţi şi o cifră cumva mai rotundă.

Maia Morgenstern: „55 de ani.”

Europa Liberă: Pe care ştiu că dumneavoastră nu o ascundeţi, nu aveţi de ce.

Maia Morgenstern: „Dar de ce să o ascund? Sunt gata să vă spun că am 75 de ani, dacă mă credeţi sau nu...”

Europa Liberă: Deci, vă cred pe cuvânt, că la 75 reveniţi toţi la Chişinău.

Maia Morgenstern: „Vin precis.”

Europa Liberă: De ce aţi acceptat această invitaţie? Într-un interviu spuneaţi că există oraşe, probabil aveaţi în vedere şi provincia românească, în care există o viaţă teatrală foarte vie şi este deosebit de responsabil să vii acolo unde eşti aşteptat cu standarde maxime. Este Chişinăul un oraş în care vă simţiţi obligată să ţineţi ştacheta?

Maia Morgenstern: „În primul rând, îmi face mare plăcere să fiu aici. Am spus aceasta şi o repet, şi nu voi obosi să repet lucrul acesta. Am aşteptat cu emoţie împreună cu domnul Grecu, am pus la cale lucrul acesta. Dintr-o vorbă aruncată, dintr-o provocare aruncată, s-a născut gândul acesta de a crea un pod, o punte. Au mai fost şi altele. Au mai fost, s-au mai stins, s-au născut alte proiecte. Am observat, am văzut, am simţit, atunci când am fost pe 1 decembrie, în anul ce a trecut, cu câtă iubire am fost întâmpinată, cu cât drag. Și am venit, era într-o perioadă extrem de aglomerată, extrem de stresantă şi totuşi am găsit un pic de timp. Cel mai important pentru mine este dialogul. Pentru că Teatrul Satiricus - Ion Luca Caragiale va veni la Bucureşti, la Teatrul Evreiesc de Stat.

Dumneavoastră aţi spus „mic turneu”, eu spun mare turneu...”

Europa Liberă: …enorm turneu…

Maia Morgenstern: „…dacă aţi vrea să punem în balanţă, să vedem care este ponderea dificultăţilor, greutăţilor, barierelor, opreliştilor, neprevăzutului, care au pus sub semnul întrebării, în mod foarte serios, realizarea acestui schimb cultural. Revenind la întrebarea dumneavoastră, este extrem de important şi interesant de ar fi să vorbiţi, zic şi eu şi, în general, pentru presă cu mulţi şi foarte mulţi dintre colegii noştri, am venit împreună, cu adevăraţi piloni ai Teatrului Evreiesc. Şi am promis că nu folosesc cuvinte mari, dar am uitat, că nu mă pot dezbăiera de meteahna aceasta. Domnul Rudi Rosenfeld este cu noi. Domnul Rudi Rosenfeld, practic, e unul din formatorii, creatorii Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, din România.

Teatrul Evreiesc de Stat este continuatorul Teatrului Barașeum, un teatru născut, creat în anii de îngrozitoare amintire, şi anume în anii ’40, când funcţionau legile rasiste, când funcţionau legile antisemite, astfel încât artişti din alte instituţii de cultură, din teatre, din filarmonici au fost siliţi, au fost daţi afară. Au fost, pur şi simplu, aruncaţi în stradă, li s-a interzis la modul propriu, nu teorie, nu să vezi ce o mai fi, li s-a interzis accesul în instituţiile în care lucrau. Şi atunci, în anii ’40, s-au adunat în clădirea unde funcţionează şi astăzi Teatrul Evreiesc de Stat, pe strada Iuliu Barasch şi au pus bazele unui teatru – Barașeum. E interesant de subliniat contribuţia şi ponderea esenţială pe care a avut-o Liviu Rebreanu, pentru că ba primeau aprobarea, ba nu primeau.

Era un fel de ghetto, ca să fim foarte oneşti, era o formă de ghetto-izare a artiştilor evrei chiar de expresie română, chiar din Teatrul Naţional unii. S-au adunat şi au creat, au încercat şi au și reuşit să creeze spectacole muzicale, texte dramatice. Interesant este de subliniat, de asemenea, faptul că Liviu Rebreanu a fost un factor decisiv pentru a primi aprobarea, pentru a putea să joace, cel puţin, aşa acolo, în teatrul ce s-a numit Barașeum, în clădirea doctorului Iuliu Barasch. Funcţiona ca o clinică şi a fost adaptată creării unui spaţiu artistic – Barașeum.

Şi, iarăşi, important este de spus faptul că limba idiş era limbă interzisă, era interzis a se juca în limba idiş. Se putea juca numai în limba română texte supuse, evident, unei cenzuri drastice. După ’48 s-a născut Teatrul Evreiesc de Stat, s-a înfiinţat Teatrul Evreiesc de Stat, avea şi o reprezentanţă, exista Teatrul Evreiesc şi la Iaşi. Apoi mulţi evrei au plecat şi a rămas Teatrul Evreiesc de Stat numai la Bucureşti.”

Europa Liberă: Sintagma „de stat” a apărut din start, a fost un fel de pocăinţă a statului?

Maia Morgenstern: „Evident, regimul s-a schimbat, dar este important de ştiut că este de stat şi anume este subvenţionat de stat. Nu ştiu dacă e pocăinţă sau nu, dar aparţine, este subvenţionat, aşa cum sunt teatre din Bucureşti, din România, teatre de stat, sunt instituţii publice de cultură, în subordinea Consiliului general al primăriei municipiului Bucureşti, avem buget, avem salarii.”

Europa Liberă: Dar aceasta înseamnă sărăcie în mod automat?

Maia Morgenstern: „Nu ştiu, nu știu.”

Europa Liberă: Teatrele naţionale de la noi nu se lăfăiesc în bugete.

Maia Morgenstern: „Nu e vorba de a te lăfăi. Teatrul Evreiesc, cum poate fiecare instituţie publică bugetară, fiecare trebuie să îşi justifice existenţa. Dar anul trecut, în noiembrie, am avut prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Idiş. Acum e important de subliniat: noi atenţia cea mai mare o acordăm spectacolelor de expresie idiş. E şi normal, este moştenirea noastră, este patrimoniul nostru cultural pe care l-am preluat şi se cuvine să îl dăm mai departe, să predăm această ştafetă.”

Europa Liberă: Dar care e misiunea unui asemenea teatru?

Maia Morgenstern: „Este un teatru al minorităţii evreieşti.”

Europa Liberă: Dar nu e doar pentru minoritate?

Maia Morgenstern: „Nu. Evident că nu. Pentru aceasta avem şi spectacole în limba română. Noi suntem foarte interesaţi să atragem, să invităm, să aducem în sala de spectacole un public cât mai numeros și pe cât de numeros, pe atât de divers. Pentru aceasta spectacolele, repertoriul pe care îl abordăm noi, şi este un teatru de repertoriu, Teatrul Evreiesc de Stat, e adevărat, are cel mai mic buget dintre toate teatrele bucureştene acum.

Spuneam că la Festivalul de Teatru Idiş au venit colegi de peste mări şi ţări, din Statele Unite ale Americii, din Polonia au fost, din Israel, din Franţa, au avut loc concerte. Totul, evident, dacă spun Festival Internaţional de Teatru şi Cultură Idiş, aceasta înseamnă că totul s-a desfăşurat întru şi pentru limba, cultura, dramaturgia idiş. E un privilegiu, este onoarea noastră de a o prelua, de a o prelucra prin mijloace artistice, bineînţeles, şi anume a crea spectacole şi a o transmite mai departe. Publicul nostru este, am observat, există traducere simultană, normal, în limba română şi în limba engleză, atunci când este cerută, publicul nostru poate înţelege, indiferent că sunt sau nu vorbitori de limba idiş. Şi acesta este un subiect delicat, fragil şi trebuie tratat cu toată onestitatea şi toată delicateţea. Pentru că, dacă nu va fi o preocupare permanentă, cultivarea, păstrarea limbii idiş, ne găsim în faţa unui pericol, riscăm să o pierdem, să se piardă o cultură, o tradiţie, teatrul, limbă, cultură, dramaturgie idiş. Există riscul acesta. Poate e puţin patetic ce spun eu, dar numai puţin.”

Europa Liberă: La Chişinău am impresia că problema aceasta este şi mai actuală. Pentru că o mare comunitate evreiască care a existat, ştiţi dumneavoastră mai bine ca mine...

Maia Morgenstern: „Am familia de aici a tatălui.”

Europa Liberă: …s-a volatilizat în câteva decenii. Şi să trecem la micul turneu de la Chişinău, căruia i-am zis mic, pentru că ne-ar plăcea să staţi o lună. În sensul acesta e foarte puţin pentru toţi dornicii care vor să vină în sală. Dar aţi început cu „Varşovia: Ghid turistic”, abordaţi subiectul cel mai sensibil, probabil.

Maia Morgenstern: „Director Grecu – aceasta a fost opţiunea, așa a aranjat repertoriul. A fost decizia dânsului.”

Europa Liberă: Dânsul a făcut alegerea, probabil, ţintind aceleaşi preocupări care mă măcinau pe mine în timpul spectacolului. Vorbiţi despre Holocaust de o manieră chiar frivolă. Şi ştiţi cum, ceea ce evreii între ei îşi permit să facă poante, glume, cât face replica: „Hitler ne-a peţit”, sigur că te ia din spate, când auzi vorbindu-se despre aşa ceva. Mesajul acesta, genul acesta de a vorbi despre Holocaust, despre ceea ce li s-a întâmplat evreilor, nu doar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, este adresat pentru cine? Pentru tineri din comunitate sau pentru tineri, în general?

Maia Morgenstern: „Cel mai important în acest mare turneu şi îl consider un eveniment istoric, repet, cât de greu ne-a fost să punem lucrurile cap la cap, cel mai important mi se pare dialogul şi comunicarea între teatre, între artişti, între oameni. „Varşovia: Ghid turistic” vorbeşte, eu v-aş contrazice, pentru că nu e vorba de frivolitate, este vorba de o lipsă de clişeu, dacă vreţi. În general, vorbim în clişee, nu generalizez absolut, despre Holocaust vorbim ca despre o bulă, o ciupercă, o groaznică explozie atomică. E o bulă, ea rămâne acolo. Şi îmi aleg cu mare grijă cuvintele în ceea ce vă spun acum, devine subiect pentru filme, piese, dacă vrem un subiect tare, dacă vrem ceva unde să obţinem premii şi lacrimi, lacrimi şi premii: subiect Holocaust, viori pe fundal. Şi nimeni nu va îndrăzni să spună: „E mult, e lacrimogen, e patetic”. Mergi la sigur cu un subiect.

Felul în care spectacolul „Varşovia: Ghid turistic”, al lui Hillel Mittelpunkt, autor israelian, tratează acest subiect, este iconoclast, e neaşteptat, extrem de curajos, extrem de virulent, de viu, de dureros şi vorbeşte, mai ales, despre o temă destul de puţin abordată. Şi anume, despre sechelele, despre cicatricele, despre tarele ce rămân în a doua, a treia, a patra, a cincea generaţie. În general, vorbim despre Holocaust, supravieţuitori, crime de război şi cu aceasta am încheiat. Rarisim, prea puţin se vorbeşte despre panta aceea lină, dacă îmi îngăduiţi această metaforă, care a condus ca o pantă insesizabilă, un drum insesizabil pavat de mari personalităţi.

Oameni de cultură şi, în general, mari nume au pavat, au asfaltat un drum într-o pantă extrem de lină şi ascendentă, care a dus până la Holocaust, care a condus omenirea întreagă la crimele Holocaustului. Uşor, lin, nu îndrăznim să vorbim acum despre marile nume care au dat girul, care au dat legitimitate legilor rasiale, comportamentului rasist, crimelor. Şi mai rar vorbim despre urmele ce le lasă în generaţie după generaţie durerile, tarele, rănile, niciodată cicatricile care au mutilat generaţii ce vin în urma noastră.”

Europa Liberă: Ca să dau un citat, Iosif, care vă dă replica dumneavoastră, personajului din spectacol...

Maia Morgenstern: „…fiul, fiul meu.”

Europa Liberă: Şi vă spune: „Vrei să rămâi în Polonia, unde ţi-au luat vecinii mobila şi ţi-au făcut ceea ce ţi-au făcut”. Şi în momentul acesta, într-adevăr, Iosif, purtătorul acestei moşteniri, este foarte precaut, este cu această cicatrice pe creier, pe care o poartă, nu vedem în spectacol exact ce i se întâmplă. Aţi venit la Chişinău cu spectacolul acesta...

Maia Morgenstern: „Şi mai există un personaj pe care nu îl putem apuca, nu putem pune mâna pe el în scenă – tatăl, victima Holocaustului, dar şi victimă a unei relaţii de familie nepotrivită. Spunea: „A unit oamenii după Holocaust, după război, cum, necum, au dus viaţa mai departe”. În ce condiţii şi cum vor răspunde generaţiile ce vin. Şi nu e uşor. Şi nu e simplu. Şi nu e victorie şi flori, şi confeti, şi bomboane. Rămân sechele şi tare.”

Europa Liberă: În sensul acesta, aţi venit la Chişinău, în oraşul primului mare pogrom evreiesc [din Rusia secolului al XX-lea] din istoria foarte tragică a poporului evreu.

Maia Morgenstern: „Nu sunt aşa specialistă în istorie. Deci, nu vă pot nici aproba, pentru că nu am atâta specializare în istorie, ca să ştiu exact despre ce şi cum spuneţi acum.”

Europa Liberă: Dar comunitatea evreiască de aici o ştiţi cât de cât. Ea diferă de comunitatea evreiască din România?

Maia Morgenstern: „Nu o ştiu aşa bine, pentru că, din nefericire, eu am fost copil, mi-am însoţit tatăl şi apoi părinţii, şi mama, şi tata. Aici aveam familie, mătuşile mele erau aici, şi anume verişoarele tatălui. Şi, în general, şi din partea bunicilor aveam familie aici, unchi, verişori. Au plecat sau au trecut în nefiinţă şi am rupt legătura de familie, practic, s-a rupt. Şi aş fi vrut aici să mai caut. Vă rog să mă credeţi, eu poate că sunt patetică şi îmi asum lucrul acesta, merg la teatru, merg în oraş, mă duc să cumpăr bomboane, mă duc să cumpăr şampanie şi mă uit la fiecare casă, şi mi se pare: „Aici am locuit sau nu, de fapt, aici. Nu, eram în partea aceasta”. Caut în fiecare casă, care pare mai veche sau pare că are un timp, îmi caut copilăria.”

Europa Liberă: De ce vă întrebam aceasta? Eu sunt dintr-un sat destul de mare, în care în mod obligatoriu în satele mari exista o micro comunitate evreiască. Era neapărat un doctor, un frizer, un învăţător evreu. Era personajul sau comunitatea absolut nelipsită. Acum ei lipsesc din majoritatea satelor acestea mari. Lipsesc şi din peisajul demografic al Chişinăului. De ce vă întrebam de diferenţe? Comunitatea evreiască din Chişinău şi din Republica Moldova este puternic influenţată de filiera rusească. Deci, evreii din Odesa, mai curând, erau cei care dădeau tonul. Acum dumneavoastră veniţi cu filiera care s-ar putea să reanime cumva viaţa aceasta a comunităţii evreieşti. Pentru că, în mod deliberat, ştim foarte bine, ea a fost redusă la tăcere prin antisemitism nedeclarat, cunoscut la Bucureşti, în România, dar şi aici, când era interzis să fie admişi la medicină, de exemplu, sau trebuia să fie feriţi de televiziuni şi de ziare. Dumneavoastră aveţi preocupare sau soluţii pentru aşa ceva, sau gânduri?

Maia Morgenstern: „Preocuparea există. Şi anume, în primul şi în primul rând, dorim să stabilim sau să restabilim, sau să creăm legături concrete foarte serioase în sensul schimburilor culturale cu membri ai comunităţii de aici, cu Centrul Cultural Evreiesc. Dorim să fim într-un dialog permanent, să invităm, să venim şi, într-adevăr, să se creeze o legătură permanentă între ceea ce înseamnă evreitate din Bucureşti la nivel de teatru, la nivel de cultură, la nivel de expresie evreiască şi ceea ce se întâmplă aici în centrele culturale evreieşti.”

Europa Liberă: Într-unul din interviuri vorbeaţi despre popularitatea pe care o conştientizaţi şi o şi instrumentaţi, într-un fel, pentru că sunteţi manager de teatru şi aţi avut, de exemplu, marea dificultate de a renova clădirea. Şi aceasta trebuia dus în spate nu de către actoriţa celebră, ci de un manager. Cum se îmbină, în general? Aţi mai vorbit despre aceasta, dar noi, spectatorii, suntem cumva geloşi, când vă fură meseria de director în detrimentul scenei sau filmului.

Maia Morgenstern: „Aveţi dreptate. Şi pe mine mă apucă un soi de disperare şi de conştiinţă a faptului că parte din energia pe care se cuvine şi trebuie să o depun întru crearea personajelor, întru crearea situaţiilor artistice, întru crearea spectacolelor de teatru sau vorbesc de filme, sau de evenimente artistice, parte din energie şi mare parte din energie trebuie canalizată în sensul activităţii administrative, că un manager este un administrator.”

Europa Liberă: Dar v-a ajutat numele ca să răzbateţi acolo unde trebuia să găsiţi bani?

Maia Morgenstern: „Nu ştiu, cred că da, habar nu am. Evident că m-am bucurat de sprijinul autorităţii. Evident că m-am bucurat de sprijinul primarului, pe atunci domnul doctor Oprescu. Şi lucrul acesta nu am să-l trec sub tăcere şi nu l-am trecut sub tăcere. E adevărat, a zburat acoperişul, e adevărat, actorii Teatrului Evreiesc au jucat în stradă. Am luat aprobarea din partea fiecărui actor, pentru că nu poţi şi nu trebuie să obligi pe nimeni, nici director, nici nedirector, nici coleg, nici faimos, nici nefaimos, nici regizor, nici ce ai fi, nu poţi să obligi colegii tăi să joace în stradă. Dar era situaţia de aşa natură că zburase acoperişul, ploua înăuntru, ploua, era perdea de apă, toată aparatura electrică sub apă. Nu îţi trebuie facultatea de fizică să înţelegi ce se întâmplă în electricitate şi apă împreună.

Actorii au acceptat să joace în stradă, era luna februarie, zăpezi mari şi la noi. Lucrurile acestea au fost văzute, se ştia demult. Se știa. Folosim impersonalul acesta – se ştie, se vrea. Cine sunt? Factorii de răspundere. Teatrul nu fusese renovat din anii ’50, crăpături de intra mâna prin zid. Încurcături de natură administrativă împiedicau începerea lucrărilor, dar situaţia a devenit de netolerat şi acceptat.”

Europa Liberă: Adică, nu v-aţi obţinut un privilegiu totuşi. De fapt, s-a făcut un gest de echitate pentru acest monument istoric.

Maia Morgenstern: „Absolut. Cred că da. Puteţi judeca aceasta dumneavoastră înşivă. Teatrul trebuia să intre în reparaţie de foarte-foarte multă vreme, nu mai putea funcţiona, efectiv.”

Europa Liberă: Când vorbeam despre acest inamic al dumneavoastră, funcţia de director, mă mai gândeam, iarăşi, la constatarea dumneavoastră despre superficialitatea care este inamicul multor intelectuali astăzi. Şi dumneavoastră aţi fi în măsură să daţi sfatul pe care l-am mai citit, vorbind despre copiii dumneavoastră, despre Tudor în special, dar despre toţi copiii, cum o mamă, şi mai ales o mamă evreică, cunoscută şi celebră pentru faptul că întotdeauna a avut grijă copilul să meargă pe ploaie şi pe vânt cu vioara subsuoară la şcoala de muzică şi să nu chiulangească sau să citească, să înveţe muzică. A fost şi aceasta o formă de supravieţuire şi de dezvoltare, umila mea părere. Cum să îi ferim pe copii, care au ispitele acestea, gadgeturi, distracţii, consumerism, maşini scumpe şi să rămână pe făgaşul pe care copiii dumneavoastră l-au urmat?

Maia Morgenstern: „Cred că nu sunt mama ideală şi nu sunt omul, şi nu există idealul absolut şi perfecţiunea, departe de a crea această imagine. Şi am 100.000 de păcate şi de neajunsuri, şi lucruri pe care aş putea să le...”

Europa Liberă: Ştiu, aţi spus despre absenţă, păcatul principal.

Maia Morgenstern: „Da. Eu am să vă dau un exemplu concret şi dumneavoastră veţi trage concluziile, dacă vreţi. Răcesc copiii, se îmbolnăvesc, banale răceli, banale viroze, dar extrem de sâcâitoare, ne repezim asupra noastră, dar mai ales asupra copiilor cu medicamente, că acela face aşa, patru ore îi dai aceasta şi încă aceea, şi încă aceea, şi încă aceea. Nu se întâmplă aşa, dar reclama are şi ea rolul ei. Mi-am adus aminte despre energia, timpul, grija şi atenţia pe care o investeau mama, bunica în mine, când eram răcită. Veţi extrapola, dacă veţi vrea sau nu, nopţi întregi schimbat comprese şi frecţie, şi baie de sare la picioare, şi încă un leac, şi atenţia, şi grija, timpul pe care îl investeau părinţii noştri, de la cele mai mărunte lucruri până la felul în care buchiseau, citeau, împreună cu noi, parcurgeau un traseu, un drum. Fie că era drumul la şcoală, fie că era drumul nu ştiu unde, fie că învârteai o maioneză, fie că învăţai să coşi. Nu mă întorc, nu am nostalgie, acum trebuie să ţesem frumos, nu despre aceasta e vorba.

Eu învăţ de la copiii mei să navighez pe lumea aceasta virtuală foarte bine şi am acces la informaţie, slavă Domnului, dar grija şi atenţia, ne repezim să-i condamnăm, să-i certăm, să ne arătăm dezamăgirea faţă de copiii noştri, când nu cunosc aceasta, aceasta, aceasta, nu ştiu. Cine e de vină? Noi. Noi, generaţia noastră, oamenii aproape bătrâni. Cum transmitem informaţia? Ţin minte orele în care tata mergea cu mine, se plimba cu mine şi mă învăţa capitalele lumii. S-a schimbat de atunci geopolitica, dar atunci se juca cu mine. Se juca. Şi, dacă ştiam capitala, nu ştiu ce, trei frunze, trei ghinde, jocuri... Jocuri. Cei şapte ani de acasă. Ne creştem copii cu babysitter. Nu fac excepţie, nu condamn pe nimeni, dar, atenţie!, ce semănăm aceea vom culege. Suntem ocupaţi, suntem... Compensăm sau ne vindecăm sentimentul de culpabilitate, noi cumpărăm, procurăm copiilor noştri încă aceea, şi încă aceea, mai ştiu eu ce obiect mai mare, mai mic, de mai largă folosinţă sau nu.”

Europa Liberă: De fapt, confirmaţi ceea ce aţi spus într-un interviu, că, dacă nu aţi fi îmbrăţişat meseria de actoriţă, aţi fi fost doctor pediatru.

Maia Morgenstern: „Poate că da. Dacă aş fi învăţat mai multă fizică şi chimie.”

Europa Liberă: Şi aţi mai afirmat într-un interviu că abia de aşteptaţi să aveţi nepoţi, ca să aplicaţi ceea ce spuneţi acum.

Maia Morgenstern: „Sper că da. Sper că îmi vor îngădui părinţii nepoţilor mei să fac lucrul acesta.”

Europa Liberă: O ultimă întrebare din milionul de întrebări pe care ar fi fost cazul să vi le adresez, profitând de prezenţa dumneavoastră. Oare are şanse, în general, o comunitate dezbinată şi în România, dar mai ales în Republica Moldova, să găsească un coagulant ca să depăşim starea aceasta de dezbinare şi de învrăjbire?

Maia Morgenstern: „Absolut. Răspunsul e conţinut în întrebare, după cum, probabil, vă închipuiţi. După mintea mea, aşa, cel puţin, simt acum, cred că ar fi de identificat ca prim pas factorul ce dezbină. Ce este factorul? Care este acela ce ne îndepărtează? Şi, până la urmă, e şi normal să gândească unul într-un fel, altul într-un alt fel. Nu se poate şi nu trebuie să ne placă la toţi aceeaşi culoare, aceeaşi băutură, acelaşi mai ştiu eu ce. Nu e obligatoriu să vedem toţi în acelaşi fel. A exista dialog, a permite celuilalt să-şi exprime punctul de vedere şi nevoia sufletească, materială, mai ştiu eu ce. A căuta, cel puţin, a asculta, cel puţin, ce are celălalt de spus, chiar dacă nu eşti de acord, chiar dacă ai argumente pentru care să spui: „Văd altfel lucrurile”, dar a identifica factorul ce dezbină, ce trage, ce poate conduce, până la urmă, la o ruptură, nu văd o dezbinare atât de îngrozitoare, nu văd conflictele.”

Europa Liberă: Adică, cel puţin, să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi.

Maia Morgenstern: „Da. De suficient de multe ori sunt perdele de fum şi problemele sunt cumva în altă parte. De suficient de multe ori.”

Europa Liberă: Aici, din păcate, trebuie să punem punct, că o vom lua de la capăt, la sigur, şi cu altă ocazie. A fost Maia Morgenstern, numele însemnând steaua de dimineaţă. Dumneavoastră spuneaţi şi o tălmăcire – steaua de viitor.

Maia Morgenstern: „De mâine.”

Europa Liberă: Da, steaua de mâine. De fapt, este steaua de astăzi. Eu vă invit să profitaţi de prezenţa doamnei Maia Morgenstern pe scena Teatrului Satiricus, cine mai apucă să vadă spectacole. Sau pe YouTube, că altă soluţie nu avem. Sau facem un drum la Bucureşti. Şi, aşa cum aţi auzit, sunt spectacole cu traducere, memorabile rolurile doamnei Morgenstern, nu mai vorbim de celebrul pentru noi film făcut de Sergiu Prodan. De atunci vă iubim cu patimă deosebită, de când aţi devenit moldoveanca noastră graţie lui Sergiu Prodan. Vă mulţumim şi vă mai aşteptăm la noi.

Maia Morgenstern: „Eu vă mulţumesc. Cu drag voi veni. Şi eu vă aştept să veniţi.”

XS
SM
MD
LG