„Mă întreb, văzând că diplomația noastră dorește să pună pe agenda președinției Consiliului UE relansarea Parteneriatului Estic, ce susținere reală poate găsi o asemenea ințiativă la Paris și la Berlin, pentru a nu mai vorbi de Roma, Viena, Budapesta și Praga, capitale care nu vor să irite prea mult Moscova. Ba mai mult, în condițiile în care de la Kiev și Chișinău nu sunt cele mai bune semnale în direcția apropierii de UE!”, scrie Ștefan Popescu în analiza publicată în revista „22”.
Popescu dezvoltă în acest text observația că, încetul cu încetul, statele europene încep să reia legăturile cu Rusia, care se dovedește un actor important în dosare importante, precum Siria.
Recentul turneu diplomatic al ministrului rus de externe Seghei Lavrov, însoțit în mod mai puțin obișnuit de Șeful Statului Major al armatei ruse generalul Valeri Gherasimov, echivalează cu „o recunoaștere a Rusiei ca putere structurantă pe dosarul sirian și, prin urmare, în Orientul Mijlociu și Apropiat. Rusia este astăzi singurul actor care poate vorbi și cu Israelul, și cu Iranul, și cu regimul de la Damasc, și cu Ankara”, scrie Ștefan Popescu, care crede că „și deschiderea americană față de Rusia, dincolo de dorințele domnului Trump, are legătură cu importanța Rusiei pentru securitatea Israelului”.
Statele puternice ale Europei, precum Germania și Franța, sunt interesate și de viitoarea reconstrucție a Siriei. Dacă Siria este teren de colaborare între Rusia și Europa, Ucraina nu prea.
În „Adevărul”, Iulian Chifu semnează un text care susține pe un ton declarativ păstrarea legăturilor transatlantice, ca unică soluție de a menține structura actuală a Occidentului, „aşa cum îl cunoaştem noi, unit de valorile şi principiile comune, animat de rivalităţi, competiţie, diferenţe de abordare, ideologii distincte, ca-n orice democraţie reală şi vie”.
Alternativa nu ar fi decât un cadou pentru „Rusia lui Putin şi a altor pescuitori europeni în ape tulburi, cu frustrări revizioniste faţă de dreptul internaţional şi tratatele ce fixează frontierele din Europa noastră”.
În revista „22”, Andreea Pora scrie despre urgențele de vară ale Partidului Social-Democrat. Liderul Liviu Dragnea ar avea o singură țintă cât de cât posibil de atins: aministia fiscală, singura formă de recompensă pentru baronii locali, după ce amnistia penală nu i-a reușit.
În aceeași publicație Alexandru Gussi îndeamnă la gândirea unei soluții post-PSD, pentru că, crede el, zilele actualei puteri sunt fatalmente numărate. Or deocamdată nu se întrevede nimic. Opoziția dă impresia că speră să-i cadă pur și simplu în mâini, de la sine, puterea. Sau, și mai grav, „așteaptă ca actuala putere să rezolve problemele penale ale întregii clase politice. Acest ultim răspuns ar da o explicație pe cât de dramatică, pe atât de logică continuării actualului uriaș malpraxis instituțional în care PSD are principala vină, dar nu o vină exclusivă”.
