Linkuri accesibilitate

A noua zi de proteste la Erevan: opoziția respinge oferta de dialog a premierului Sarkisian (VIDEO)


Liderul opoziției, Nikol Pașinian la un miting de protest la Erevan, 21 aprilie 2018

Poliția a reținut din nou peste 60 de persoane care blocau străzile și traficul la Erevan.

Protestele din Armenia au intrat în a 9-a zi, dar astăzi premierul Serj Sarkisian - ținta protestelor – i-a propus liderului opoziției Nikol Pașinian să înceapă imediat negocieri. Ofertă refuzată din nou. Pe de altă parte, poliția a avertizat că nu va mai tolera blocarea drumurilor și traficului din Erevan. Până la prânz, peste 60 de persoane fuseseră deja reținute.

Erevan, protestatari vs poliție, 20 aprilie 2018
Erevan, protestatari vs poliție, 20 aprilie 2018

Protestele au izbucnit pe 13 aprilie, după de Parlamentul l-a ales, cu o majoritate de 76 de voturi la 17, pe fostul președinte Serj Sarkisian în funcția de premier. Sarkisian a condus Armenia din 2008, când țara avea un sistem prezidențial. Prin referendum s-a trecut la un sistem parlamentar în 2015, funcția de președinte a devenit una reprezentativă, iar Sarkisian, care nu mai putea candida la un nou mandat prezidențial după ce a fost președinte de două ori consecutiv, a preluat funcția de premier, invocând faptul că este liderul celui mai puternic partid parlamentar.

Erevan, protestele au intrat in a 9-a zi, 21 aprilie 2018
Erevan, protestele au intrat in a 9-a zi, 21 aprilie 2018

Protestatarii îl acuză acum că a schimbat Constituția numai pentru a putea continua să rămână la putere, desi în 2015 lăsase de înțeles că nu va candida pentru funcția de premier.

În timp ce mărșăluia prin Erevan alături de alți protestatari, Nikol Pașinian a repetat declarația făcută anterior, și anume că oferta de dialog a premierului vine prea tîrziu și că singurul lucru care este de discutat este „retragerea” lui Serj Sakisian din funcția de premier.

Peste 180 de persoane au fost reținute vineri la Erevan de poliția care încerca să deblocheze străzile și traficul în capitală.

Erevan, vineri seara, după ce poliția s-a retras, 20 aprilie 2018
Erevan, vineri seara, după ce poliția s-a retras, 20 aprilie 2018

Vineri, erau blocate nu numai unele străzi din Erevan, dar și șosele importante care leagă capitala de provincie. Protestatarilor li s-au alăturat șoferii de camioane, care au blocat multe intersecții importante.

Într-un interviu cu postul de televiziune al Europei Libere, „Current Times”, Pașinian a atras atenția că manifestațiile sunt pașnice așa că avertismentele poliției sunt nejustificate.

Pashinian: „Poliția trebuie să apere poporul armean, nu pe Sarkisian”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:56 0:00

„Dar a apărut un element nou” a declarat Pașinian, „apelăm acum la poliție să nu-l mai protejeze pe Serj Sarkisian, pentru că nu este polția lui Sarkisian, este poliția Republicii Armenia”.

XS
SM
MD
LG