Linkuri accesibilitate

Procurorii au formulat trei capete de acuzare împotriva lui Hunter Biden


Hunter și Joe Biden
Hunter și Joe Biden

Procurorii din Delaware au adus trei acuzații legate de port-armă împotriva lui Hunter Biden, inculpându-l pe fiul președintelui după ce consilierul special David Weiss declarase că va formula acuzații în urma anulării unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Documentele instanței detaliează acuzațiile pe care Hunter Biden ar fi trebuit să le recunoască, în cadrul acordului eșuat, acuzându-l că nu a dezvăluit consum de droguri, atunci când a achiziționat o armă, ceea ce este ilegal. Cele mai grave acuzații pot duce la o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare și amendă de până la 250.000 de dolari.

Procurorii au formulat trei capete de acuzare împotriva lui Hunter Biden
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:16 0:00
Link direct

Actul de inculpare nu menționează infracțiuni fiscale - o chestiune care ar fi fost și ea acoperită de acordul eșuat în care Biden ar fi recunoscut vina pentru două capete de acuzare de neplata intenționată a taxelor. Weiss a sugerat că aceste acuzații ar putea veni la Washington sau în California - două locuri unde agenții fiscali care au depus mărturie în fața Congresului au susținut că au găsit dovezi mai solide de evaziune fiscală. Cele două persoane au spus, de asemenea, și că investigația ar fi fost încetinită de Ministerul Justiției, o idee promovată și de opoziția politică republicană.

Acuzațiile survin în aceeași săptămână în care Partidului Republican din Camera Reprezentanților a inițiat o anchetă de demitere împotriva președintelui Biden, pe care îl acuză că a intervenit în mod incorect în Ucraina pentru a-și ajuta fiul când acesta a fost în consiliul de administrație al companiei energetice Burisma. Casa Albă a negat orice neregulă, inclusiv o acuzație nefondată că președintele ar fi acceptat mită de la un oligarh ucrainean. Unii democrați au încercat să se distanțeze de necazurile legale ale lui Hunter Biden.

"Dovezile sugerează că Hunter Biden este vinovat de comportament etic și/sau ilegal. Dovezile sugerează că Joe Biden este vinovat doar de faptul că este tată", a scris deputatul Dean Philips, democrat de Minnesota.

XS
SM
MD
LG