Linkuri accesibilitate

Magistraţii implicaţi în cazul Brăguţa ar putea fi cercetaţi disciplinar


Judecătorul Iurie Obadă a spus presei că a decis să emită mandatul de arest pentru că l-ar fi văzut pe Brăguța că avea un comportament agresiv.

Pe fondul indignării publice, autoritățile au anunțat măsuri împotriva magistraților implicați în cazul lui Andrei Brăguță, după ce mai devreme îi reținuseră pe gardienii și deținuții aflați în preajma tânărului în ultimele zile ale vieții sale.

Săptămâna trecută președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, anunțase că Inspecția judiciară din cadrul CSM s-a autosesizat în cazul Brăguța. Drept urmare membrii CSM ar trebui sa examineze legalitatea deciziei luate de magistratul Iurie Obadă, care a decis arestarea lui Braguța, în următoarea ședință a CSM-ului, programată pentru sfârșitul acestei săptămâni.

Recent însă, procurorii au anunțat că au sesizat și ei consiliile disciplinare atât din cadrul CSM, dar și cel al procurorilor, care vor investiga acțiunile judecătorului Obadă, precum și ale procurorului Ivan Filimon.

Din declarațiile făcute de acuzatorii de stat, înțelegem că atât judecătorul, cât și procurorul care a cerut aplicarea măsurii de arest în privința lui Andrei Brăguța ar fi încălcat Codul de procedură penală.

„În cazul Brăguța a fost o eroare. În cazul Brăguța trebuia să se meargă cu totul un alt demers. Nu avea rost demersul pentru arestarea preventivă...

Cu alte cuvinte, sugerează procurorii, printre care și Adrian Mircos, șeful Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Andrei Brăguța ar fi fost arestat ilegal:

„În cazul Brăguța a fost o eroare. În cazul Brăguța trebuia să se meargă cu totul un alt demers. Nu avea rost demersul pentru arestarea preventivă.”

Procurorii susțin că Andrei Brăguța trebuia să fie plasat într-o instituție specializată, întrucât el suferea de o dizabilitate mintală, iar legea interzice plasarea în izolatoarele de detenție ori penitenciare a persoanelor cu dizabilități mintale.

Pe de altă parte, magistratul Iurie Obadă de fiecare dată a spus presei că a decis să emită mandatul de arest pentru că l-ar fi văzut pe Brăguța că avea un comportament agresiv:

„Ce este mai bine, să stea sub arest sau să se ducă să facă ceva în stradă? A fost pentru propria lui securitate, nu ca cineva să facă ceva cu el”, a declarat judecătorul jurnaliștilor de la postul de televiziune Pro TV.

Într-un recent interviu pentru Europa Liberă, președintele CSM, Victor Micu, sugera că judecătorul Obadă ar putea evita sancțiunile, în cazul în care se adeverește că nu i-au fost prezentate documente care să confirme dizabilitatea lui Brăguța.

Andrei Brăguța a fost reținut de poliție în data de 15 august, pentru încălcarea regulilor de circulație. La aproape două săptămâni de detenție el însă a decedat. Expertiza medicilor a arătat că victima a murit din cauza unei pneumonii, dezvoltată din cauza relelor tratamente la care a fost supus în detenție. Andrei Brăguța ar fi fost bătut în izolator. Şapte persoane, între care trei polițiști și patru colegi de celulă cu Brăguţa, sunt suspectați de implicare în cazul tragic. Doi angajați ai Instituțiilor Penitenciare au fost demiși, iar unul a fost sancționat disciplinar, pentru că nu a examinat la timp starea lui Brăguța.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG